ICCJ. Decizia nr. 1030/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 1030/2013
Dosar nr. 8183/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 februarie 2013
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul Tribunalul Harghita prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3064/96/2011* al Tribunalului Harghita.
La apelul nominal lipsesc petentul şi intimatul L.R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, petentul a depus mai multe cereri de strămutare pentru aceleaşi motive, dar în alte dosare, existând pe rolul acestei secţiei un număr total de 26 dosare. Potrivit E. - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, următorul termen acordat în dosarul a cărui strămutare se cere este la data de 26 martie 2013.
La solicitarea instanţei reprezentanta Ministerului Public precizează că, în opinia sa, managerul instanţei, care a semnat cererea de strămutare, poate reprezenta instanţa şi pune concluzii de admitere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul Tribunalul Harghita prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3 064/96/2011* al Tribunalului Harghita.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1029/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1031/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|