ICCJ. Decizia nr. 1050/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 1050/2013
Dosar nr. 687/40/2011
Şedinţa publică de Ia 13 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7408 din 28 noiembrie 2010 a Judecătoriei Botoşani, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii, privind pe reclamantul M.D.L. în contradictoriu cu A.N.P. Bucureşti şi P. Botoşani, în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut ca prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, iniţial la data de 08 iulie 2010, în dosarul nr. 10703/193/2010, reclamantul M.D.L. a chemat în judecată pârâtele A.N.P. Bucureşti şi P. Botoşani, pentru ca aceştia să fie obligaţi la plata sumei de 5 000 000 lei daune morale, întrucât în perioada detenţiei, începând cu 17 ianuarie 2001 şi până în prezent, a fost transportat Ia diferite instanţe cu mijloace de transport care nu erau dotate cu aer condiţionat, scaune şi geamuri.
S-a mai arătat că prin precizările din data de 01 noiembrie 2010, reclamantul şi-a diminuat pretenţiile cu privire la daunele morale solicitate, de la suma de 5.000.000 lei noi, la suma de 500 lei noi, motivat de faptul că din eroare a precizat în acţiune suma de 5 milioane de lei noi, în Ioc de 5 milioane de lei vechi, echivalentul a 500 lei noi, însă, în opinia instanţei, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea indicată în cererea de chemare în judecată, în speţă, 5.000,000 lei noi, motiv pentru care s-a declinat competenţa.
Investit cu judecarea cererii reclamantului, ca efect a! declinării de competenţă, Tribunalul a constatat că acesta îşi menţine pretenţiile formulate la nivelul celor stabilite iniţial şi avute în vedere de către Judecătoria Botoşani la momentul când s-a admis excepţia de necompetenţă materială, respectiv pentru suma de 5.000.000 lei noi, sens în care reclamantul a făcut precizări exprese, consemnate în încheierea de şedinţă din 28 iulie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 4085 din 4 noiembrie 2011 a Tribunalului Botoşani, secţia l civilă, s-au hotărât următoarele: s-a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului invocată P. Botoşani şi A.N.P. Bucureşti; s-a respins, ca nefondată, excepţia de netimbrare a acţiunii; s-a respins excepţia referitoare ia lipsa calităţii procesuale pasive a P. Botoşani invocata de pârâta A.N.P. Bucureşti şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.P. Bucureşti invocată de pârâtul P. Botoşani; s-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă în daune delictuale formulată de reclamantul M.D.L.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Botoşani a reţinut următoarele:
Excepţia de necompetenţă materială nu este incidenţă în cauză motivat de faptul că acţiunea în cauză vizează un prejudiciu pentru o faptă culpabilă imputată celor două instituţii pârâte în activitatea pe care o desfăşoară în cadrul atribuţiilor conferite de lege, fondată exclusiv pe dispoziţiile ari 998 şi urm. C. civ., instanţa competentă din punct de vedere material fiind Tribunalul în raport cu valoarea obiectului litigiului.
Instanţa a constatat neîntemeiată şi excepţia de nelegală timbrare a cererii de chemare în judecată invocată de ambele pârâte, motivat de faptul ca în cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. f1 1 din Legea nr. 148/1997 cu modificările ulterioare, în conformitate cu care sunt scutite de la plata taxe judiciare de timbru cererile privind acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice.
În legătură cu excepţia invocată, privind lipsa calităţii procesuale pasive a P. Botoşani, Tribunalul a apreciat că aceasta nu este întemeiată şi că în cauză, în realitate, este vorba despre o răspundere solidară a celor două instituţii, în condiţiile în care, potrivit actelor normative invocate (H.G. nr. 1849/2000), penitenciarele sunt instituţii aflate în subordinea A.N.P., iar răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate prin fapta lor devine solidară sau concomitentă. Pentru identitate de raţionament, prima instanţă a respins aceeaşi, excepţie privind lipsa calităţii procesual pasive invocată de A.N.P. în raport cu cealaltă pârâtă.
În ce priveşte fondul cauzei, Tribunalul a reţinut că reclamantul M.D.L. este persoană privată de libertate, repartizată în regim de maximă siguranţă şi aflată în custodia P. laşi, aşa cum rezultă din întâmpinarea depusă de A.N.P. în dosarul 10703/193/2010, dosarul iniţial de investire al Judecătoriei Botoşani.
Din cuprinsul aceluiaşi document a rezultat faptul că P. Botoşani dispune de şase mijloace auto destinate transportului persoanelor private de libertate, cu o capacitate cuprinsă între 10 şi 34 de locuri, având anii de fabricaţie în perioada 2000-2007. S-a mai arătat că patru dintre acestea sunt dotate cu scaune, iar două cu bănci, toate cele şase autospeciale fiind prevăzute cu turele, aerisitoare şi geamuri (laterale sau aplicate în plafoane), trei dintre acestea fiind dotate şi cu aer condiţionat. De asemenea, s-a mai arătat că pentru a diminua impactul negativ al temperaturilor ridicate din perioada caniculară, administraţia locului de deţinere a comunicat că a asigurat apă potabilă persoanelor transportate pe distanţe mari la instanţele ele judecată şi organele de urmărire penală.
Tribunalul a reţinut că, în cauză, nu s-a dovedit, potrivit dovezilor administrate, existenţa raportului de cauzalitate dintre afecţiunea de care suferă petentul, cu referire explicită la cea de bronşită cronică, menţionată în fişa medicală de Ia dosar şi indicată expres de reclamant pe parcursul judecăţii, cât şi cu ocazia dezbaterilor pe fond, şi împrejurările descrise de acesta ca fiind cauza exclusivă a îmbolnăvirii sale,
Aşa cum rezultă din documentele medicale anexate fişei de încarcerare a petentului, acesta a fost examinat în legătura cu multe alte afecţiuni, unele dintre ele neavând nici o legătură cu faptele pe care acesta le evocă în cererea de chemare în judecată, dar care au fost de natură a-i pune în pericol sănătatea,
Tribunalul a reţinut că, prin faptul că în fişa medicală pentru deţinuţi întocmită, aşa după cum personal afirmă petentul, la momentul încarcerării în penitenciar, apare o menţiune care atestă că acesta este clinic sănătos, nu înseamnă automat că nu poate fi vorba şi de afecţiune preexistentă, în condiţiile în care, din modul de redactare şi conţinutul acelui document medical, nu există indicii concludente cum că Ia momentul întocmirii actului deţinutul ar fi beneficiat de un examen medical amănunţit şi profund care să releve toate afecţiunile de care acesta suferea sau, cel puţin, cele mai lesne depistabile, cum este şi cazul celei pe care acesta o invocă. Mai mult decât atât, afecţiunea pe care o invocă reclamantul poate fi cauzată de o serie de mulţi alţi factori de mediu sau chiar de o predispoziţie personală, aşa încât nu poate fi pusă exclusiv pe seama unui singur aspect.
S-a mai arătat din partea reprezentantului Penitenciarului şi faptul că nu există o obligaţie transcrisă într-o normă europeană care să impună dotarea mijloacelor de transport din Penitenciare cu aer condiţionat şi că nu există decât norme de recomandare, cu caracter general, legate de condiţiile de care trebuie să beneficieze persoanele încarcerate.
Pentru ca partea chemată în judecată să poată răspunde şi condiţiilor art. 398 şi următoarele C. civ., se impune ca reclamantul sa ă dovada acestui raport de cauzalitate, dintre paguba pretins suferită acţiunea păgubitoare a celui reclamat, în concret, transportul deţinutului în condiţii improprii şi boala pretins cauzată de acest fapt, ca o condiţie esenţială a existenţei răspunderii civile delictuale, or, în speţă, tocmai acest raport de cauzalitate nu a fost dovedit.
Astfel, pe lângă faptul că în cauză nu s-a dovedit existenţa unor obligaţii exprese ale pârâtei în acest sens, nu a fost dovedit nici un raport de cauzalitate între cele două elemente ale răspunderii civile delictuale care să antreneze o obligaţie de dezdăunare, în sarcina pârâtelor, motive pentru care Tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A arătat, în dezvoltarea motivelor, că pe toată perioada detenţiei, începând cu anul 2001 şi până Ia data introducerii acţiunii, a fost transportat la instanţe în condiţii inumane şi degradante, deoarece mijloacele de transport nu erau dotate cu aparate de aer condiţionat.
Geamuri şi scaune cu delimitare pentru fiecare persoană. Mai mult, unele autoutilitare aveau bănci în Ioc de scaune, lungi de aproximativ 2-3 metri şi fără centuri de siguranţă. Arată apelantul că din cauza frigului pe care l-a suportat în autoutilitare pe timp de iarnă şi a căldurii excesive vara, s-a îmbolnăvit de bronşită cronică, nefiind nevoie de a se proba suplimentar raportul de cauzalitate dintre condiţiile de transport şi îmbolnăvirea sa. Susţine apelantul că au fost încălcate normele de drept ale U.E., prin aceea că mijloacele de transport în comun din A.N.P. şi P. Botoşani trebuiau echipate în mod obligatoriu cu aparte de aer condiţionat, scaune cu delimitare pentru fiecare persoană, geamuri şi centuri de siguranţă,
În drept, a invocat art. 3 al C.E.D.O. şi art. 998 şi urm. C. civ.
Prin decizia civilă nr. 7 din 4 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apei Suceava, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.D.L. împotriva sentinţei civile nr. 4065 din 4 noiembrie 2011 a Tribunalului Botoşani, secţia l civilă.
Motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că Ia nivel european, ansamblul de reguli privind tratamentul deţinuţilor este dat de Recomandarea R(87)3, adoptată de Comitetul miniştrilor Consiliului Europei la data de 12 februarie 1987. În ce priveşte condiţiile de transport pentru deţinuţi, în partea a ll-a pct. 50.2 din cuprinsul acestui act, este prevăzută interdicţia transportului acestora în transportoare fără ventilaţia necesară sau lumină, care ar putea să le provoace orice fel de rău sau degradare.
În legătură cu acest aspect, conform adresei nr. F/1397 din 11 iunie 2010 a Penitenciarului Botoşani, această instituţie dispune de un număr de 8 autoutilitare, fabricate în anii 2000-2007, toate fiind prevăzute cu turelă, aerisitoare sau geamuri (în plafon ori laterale), cele mai noi, fabricate în anul 2007, fiind dotate şi cu aer condiţionat.
Instanţa de apel a constatat că susţinerile reclamantului referitoare la privarea de lumină şi ventilaţie nu au fost dovedite, iar în ce priveşte centurile de siguranţă, a căror lipsă nu a fost contestată de pârâtă, instanţa reţine că Recomandarea R(87)3, care oricum nu are caracter obligatoriu, nu impune nimic în legătură cu acest aspect.
În consecinţă, instanţa a reţinut că pârâta-intimată nu şi-a încălcat obligaţiile ce-î reveneau, astfel încât să-i provoace reclamantului prejudiciul moral invocat din actele dosarului rezultând că sunt respectate cerinţele necesare unui transport decent al deţinuţilor.
În ce priveşte legătura de cauzalitate dintre condiţiile de transport şi îmbolnăvirea reclamantului, instanţa a apreciat că nu a fost dovedita cu certitudine.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legai, reclamantul M.D.L., fără a-l încadra în drept reiterând motivele invocate în apel,
Recurentul susţine că au fost încălcate normele de drept ale U.E., prin aceea că mijloacele de transport în comun din A.N.P. şi P. Botoşani trebuiau echipate în mod obligatoriu cu aparte de aer condiţionat, scaune cu delimitare pentru fiecare persoană, geamuri şi centuri de siguranţă
Mai arată recurentul că pe toată perioada detenţiei, începând cu anul 2001 şi până Ia data introducerii acţiunii, a fost transportat Ia instanţe în condiţii inumane şi degradante, deoarece mijloacele de transport nu erau dotate cu aparate de aer condiţionat, geamuri şi scaune cu delimitare pentru fiecare persoană. Mai mult, unele autoutilitare aveau bănci, în loc de scaune, lungi de aproximativ 2-3 metri şi fără centuri de siguranţă.
Recurentul, în dovedirea raportului de cauzalitate dintre îmbolnăvirea sa şi condiţiile de transport, susţine că, deşi fişa medicală de încarcerare demonstrează că a fost clinic sănătos, ulterior, în timpul detenţiei, din cauza frigului pe care l-a suportat în autoutilitare pe timp de iarnă şi a căldurii excesive vara, s-a îmbolnăvit de bronşită cronică,
A invocat art. 3 al C.E.D.O. şi art. 998 şi urm. C. civ.
Înalta Curte, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, având în vedere prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc. civ:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.
Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prevede că, cererea de recurs va cuprinde, printre alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor,
Potrivit dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs
Instanţa investită cu judecarea recursului poate exerota un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă ia una din situaţiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În cererea de recurs formulată de reclamantul M.D.L., se constata că acesta reiterează criticile din apel şi exprimă în termeni foarte generali încălcarea de către instanţe a normelor de drept ale U.E., fără însă a evoca în mod concret ce norme internaţionale nu sunt în concordanţă cu normele interne şi fără să combată in vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs.
Astfel, prin simpla afirmaţie că hotărârea atacată încalcă norme stabilite la nivel european nu se poate cenzura legalitatea acesteia, în condiţiile în care nu au fost constatate nici motive de ordine publică care sa ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate.
De aceea, eventuala critică invocată de recurent susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale arf.308 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din acelaşi cod, se va constata nul recursul exercitat în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurentul M.D.L. împotriva deciziei civile nr. 7 din 4 aprilie 2012 pronunţata de Curtea du Apei Suceava, secţia l civilă.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 13 martie 2013.