ICCJ. Decizia nr. 1204/2013. Civil. Expropriere. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1204/2013
Dosar nr. 30382/3/2009
Şedinţa publică din 7 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 20 iulie 2009, reclamanţii S.D. şi S.M. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. din România, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 183 din 30 aprilie 2009, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, referitor la art. 2 obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru exproprierea imobilului situat în comuna M.V., Judeţul Ilfov, tarlaua 121, parcela 484 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor ca urmare a scăderii valorii terenului rămas în proprietatea reclamanţilor, în suprafaţă de 6.425 m.p. şi în suprafaţă de 1.077 m.p.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafaţă totală de 9440 m.p., din care suprafaţa de 1938 m.p., a fost expropriată în urma H.G. nr. 1546/2006 şi nr. 181/2009, iar prin Hotărârea nr. 183/2009, a fost stabilită valoarea de 4,3 euro/ m.p.
Această valoare este incorectă, întrucât comuna M.V. înregistrează un progres vizibil în plan economic, fiind introdusă reţea de gaze şi canalizare, zona fiind cunoscută ca una deosebit de pitorească, cu lacuri, păduri şi obiective turistice.
Prin sentinţa civilă nr. 1225 din 20 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi ca nefondată.
În considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de către experţii S.F., A.N. şi M.V., în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 152.285 lei, echivalentul a 36.822 euro, iar pentru lotul în suprafaţă de 1.077 m.p., considerat neutilizabil de către reclamanţi, s-au propus despăgubiri în cuantum de 84.629 lei, echivalentul a 20.463 euro.
Împotriva acestui raport de expertiză, reclamanţii şi pârâtul au formulat obiecţiuni, admise de către prima instanţă.
Potrivit răspunsului la obiecţiuni întocmit, doi dintre experţi şi-au menţinut concluziile din raportul de expertiză iniţial.
Prima instanţă a apreciat că nu poate fi luată în considerare niciuna dintre valorile imobilului stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză de 152.285 lei întrucât acestea nu reprezintă valoarea reală a imobilului, în sensul de preţ la care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel situate în aceeaşi unitate administrativă.
A mai reţinut instanţa de fond că, un teren extravilan, arabil de 1938 m.p., nu s-ar putea vinde niciodată cu suma de 36.822 euro, iar valorile reţinute în raportul de expertiză nu ţin cont de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd o scădere a preţului în situaţia în care lucrările executate aduc un spor de valoare proprietăţii celui expropriat.
În raport de aceste considerente tribunalul a apreciat că valoarea cea mai apropiată de realitate ce va fi luată în considerare este cea menţionată în H.G. nr. 183/2009, de 88.250,71 lei.
S-a mai avut în vedere că reclamanţii au achitat un preţ în data de 28 februarie 2007 pentru întreaga suprafaţă de 9.440 m.p., de 99.635,5 lei, iar prin raportul de expertiză a fost stabilită o valoare de 152.285 lei, în condiţiile în care preţurile terenurilor au scăzut dramatic.
Că, pentru un teren arabil de 1.938 m.p., experţii au stabilit o valoare de circulaţie de 36.822 euro, iar pentru suprafaţa de 1.077 m.p., o valoare de 20.463 euro, adică pentru circa 3.000 m.p., valoarea unui teren extravilan ar fi de circa 57.000 euro, fapt imposibil, în contextul în care un ha. de teren extravilan în România se vinde cu maxim câteva mii de euro, iar în U.E. preţul unui teren extravilan între 10.000 - 30.000 euro şi numai în cazuri excepţionale se ajunge la 40.000 - 50.000 euro.
A mai reţinut prima instanţă că, dacă preţul de evaluare al experţilor ar fi luat în considerare, un ha. teren extravilan în România s-ar vinde cu 190.000 euro, adică 19 euro/ m.p.
Prima instanţă a mai apreciat că valoarea de circulaţie a terenului rămas în proprietatea reclamanţilor nu poate reprezenta un prejudiciu, fiind evident că lucrările executate aduc un spor de valoare datorită vecinătăţii autostrăzii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii S.D. şi S.M. solicitând obligarea pârâtei la acordarea unor despăgubiri corecte pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 1.938 m.p., şi despăgubiri pentru suprafeţele de teren rămase în proprietatea reclamanţilor de 6.425 m.p., şi 1.077 m.p.
În motivarea apelului reclamanţii au arătat că, cei trei experţi au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, ţinând cont de preţul cu care se vând imobilele similare din zona M.V., stabilind corect şi daunele provocate.
Au mai arătat apelanţii că, proba cu expertiză nu putea fi combătută decât printr-o altă expertiză, instanţa neavând competenţă în acest sens, iar în ceea ce priveşte despăgubirile pentru suprafaţa de 1.077 m.p., în mod greşit nu au fost acordate, având în vedere că suprafaţa respectivă se află în zona de protecţie.
Condiţiile dificile de exploatare a terenului îl fac să fie nerentabil de exploatat, prejudiciul având un caracter cert.
Apelanţii au susţinut că terenul în litigiu a fost cumpărat la data de 28 februarie 2007, ca urmare a încheierii unui antecontract de vânzare cu 6 luni înainte de publicarea H.G. nr. 1546/2006, astfel că în mod greşit s-a reţinut că terenul a fost cumpărat din considerente speculative.
Instanţa de apel a încuviinţat proba cu o nouă expertiză tehnică şi a suplimentat proba cu acte.
Prin decizia civilă nr. 255/ A din 21 iunie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi reţinând în considerentele hotărârii următoarele:
În privinţa situaţiei de fapt existentă în speţă, a reţinut că prin Hotărârea nr. 183/2009 emisă de C.N.A.D.R. - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 s-a dispus acordarea de despăgubiri în cuantum de 88.250,71 lei.
Expertiza efectuată în faţa primei instanţe a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 152.285 lei echivalentul sumei de 36.822 euro, iar pentru lotul în suprafaţă de 1.077 m.p., s-au propus despăgubiri în cuantum de 84.629 lei, echivalentul a 20.463 euro.
În ceea ce priveşte valoarea terenului supus exproprierii aprecierea primei instanţe este confirmată prin raportul de expertiză efectuat în apel.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că expertiza efectuată în faţa primei instanţe nu a respectat criteriile art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilirea despăgubirilor propuse pentru terenul expropriat s-a realizat prin metoda comparaţiei vânzărilor, având la bază oferte de vânzare extrase din anunţurile de publicitate imobiliară de pe internet.
Or, sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială” la care face referire art. 26 din Legea nr. 33/1994, are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare - cumpărare şi nu oferte de preţ extrase de la rubricile de vânzare de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate.
Expertiza dispusă în apel a stabilit o valoare a terenului supus exproprierii la data întocmirii raportului de expertiză în sumă de 84.474 lei (19.380 euro), adică 10 euro/ m.p., sumă mai mică decât cea oferită de expropriator prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor (88.250,71 lei).
Prin urmare, în raport de expertiza efectuată în apel, Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit că cererea de acordare a unei despăgubiri mai mari, pentru terenul expropriat în cauză este nefondată.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin expropriere, experţii au stabilit pentru cele două suprafeţe de teren una de 1.077 m.p., situată în partea de est, aflată în totalitate în zona de protecţie şi alta de 6.425 m.p. aflată în partea de vest, din care doar suprafaţa de 1.000,92 m.p. este afectată de zona de protecţie, la suma de 35.969 euro (150.475 lei) la data exproprierii şi respectiv suma de 20.779,20 euro, sumele reprezentând valoarea de circulaţie a celor două terenuri.
Curtea a reţinut că potrivit art. 17 din O.G. nr. 93/1997, zonele de protecţie rămân în proprietatea şi în gospodăria persoanei expropriate cărora le incumbă obligaţia lor să nu aducă prejudicii drumului sau siguranţei traficului.
Curtea, a mai reţinut că reclamanţii au pretins cu titlu de despăgubiri suma reprezentând valoarea de circulaţie a terenului aflat în zona de protecţie a autostrăzii, acţiunea fiind soluţionată în limitele formulate şi cu respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii S.M. şi S.D. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticând faptul că instanţa nu s-a pronunţat în niciun fel cu privire la folosirea unei alte valori de schimb valutar decât cea reală, dar şi ignorarea completă a probatoriilor efectuate în cauză, respectiv rapoartele de expertiză.
Cel de al treilea motiv de recurs vizează motivarea pe care instanţa de apel a dat-o respingerii capătului de cerere vizând acordarea de despăgubiri pentru partea de teren rămasă neexpropriată.
Sub acest aspect recurenţii - reclamanţi au arătat că nu au solicitat niciodată valoarea de înlocuire a terenului aflat în zona de protecţie, ci au solicitat despăgubirile conform dispoziţiilor legale.
În raport cu cele expuse, recurenţii - reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunţate în cauză, omologarea raportului de expertiză efectuat la judecata în fond şi în consecinţă admiterea capătului de cerere vizând cuantumul despăgubirilor incluzând şi despăgubirile pentru terenul rămas în proprietatea acestora.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele considerente:
Criticile susţinute în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt nefondate.
Deşi, se susţine de către recurenţi existenţa unor considerente contradictorii, în realitate critica vizează starea de fapt reţinută de instanţă şi cea care rezultă din expertiza tehnică efectuată în apel.
De altfel, hotărârea recurată este amplu motivată, cuprinzând argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorilor, precum şi cele pentru care au fost înlăturate anumite susţineri ale recurenţilor.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat pentru cele două suprafeţe de teren, rămase în proprietatea recurenţilor, aflate în zona de protecţie, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu au făcut nicio dovadă referitoare la dificultăţile de exploatare a terenurilor şi nu justifică acordarea de despăgubiri egale cu valoarea de circulaţie a terenului în litigiu.
În speţă, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii au solicitat acordarea despăgubirilor pentru micşorarea valorii de circulaţie a terenului rămas în proprietate, afectat de expropriere, acţiunea fiind soluţionată cu respectarea principiului disponibilităţii.
Nemulţumirea recurenţilor legată de faptul că instanţa de apel a ignorat probatoriile efectuate în cauză, respectiv rapoartele de expertiză nu se poate încadra în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Este nefondată şi critica privind procedeul de stabilire a despăgubirilor în lei şi nu în euro, expropriatorul având obligaţia realizării unei despăgubiri efective care să fie la adăpost de riscul de curs valutar.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de reclamanţii - recurenţi va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.D. şi S.M. împotriva deciziei civile nr. 255/ A din 21 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2013
← ICCJ. Decizia nr. 12/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 123/2013. Civil → |
---|