ICCJ. Decizia nr. 1327/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 1327/2013

Dosar nr. 184/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 12 martie 2013

Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 8538/215/2012 al Judecătoriei Craiova, a fost soluţionat la 29 ianuarie 2013.

De asemenea, se referă faptul că intimaţii M.M.A. şi M.O. au depus la data de 25 februarie 2013, întâmpinare la cererea de strămutare.

Petentul J.D. depune sentinţa nr. 1480 din 29 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul de fond 8538/215/2012, după care, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă detaliate în cererea scrisă şi prezentate verbal.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect, având în vedere că dosarul de fond a fost soluţionat.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii J.D. şi J.I.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 8538/215/2012 al Judecătoriei Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1327/2013. Civil. Strămutare. Fond