ICCJ. Decizia nr. 1325/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 1325/2013

Dosar nr. 109/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 12 martie 2013

Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 1766/1259/2010* al Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionat la data de 21 noiembrie 2012.

Petentul, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă detaliate în cererea scrisă şi prezentate verbal, cu cheltuieli de judecată în sumă de 414,85 RON contravaloare carburant, conform bonului fiscal ataşat la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă tară obiect, având în vedere că dosarul de fond a fost soluţionat.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul G.I. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1766/1259/2010* al Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1325/2013. Civil. Strămutare. Fond