ICCJ. Decizia nr. 1348/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1348/2013
Dosar nr. 16085/299/2012
Şedinţa din camera de consiliu din 12 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 14 iunie 2011, reclamanta SC O.P. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.I., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia ia restituirea sumei de 2.384 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, suma reprezentând drepturi băneşti încasate cu titlu de prime de Paşte şi Crăciun.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a obţinut în instanţă drepturile salariale cu titlu de prime de Paşte şi Crăciun, în sumă brută de 11.500 RON. Hotărârea Tribunalului Prahova în acest sens - sentinţa civilă nr. 830/2008 - a rămas irevocabilă prin reducerea sumei brute cuvenite la 6.631 RON, ca urmare a admiterii recursului reclamantei din prezenta cauză.
A mai arătat reclamanta faptul că pârâta a executat silit o sumă mai mare decât cea cuvenită, respectiv suma netă corect calculată a fost executată în cadrul primei proceduri de executare (B.E.J. P.A., Dosar nr. 806/2008), astfel că se impune întoarcerea executării pentru suma încasată de pârât fără drept în cadrul dosarului de executare nr. 525/2010 al B.E.J. P.C., respectiv 2.384 RON.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.. Prin cerere, reclamanta şi-a precizat temeiul de drept invocând dispoziţiile art. 256 alin. (1) C. muncii şi solicitând declinarea cauzei către Tribunalul Bucureşti, instanţa aflată la sediul reclamantului potrivit legislaţiei speciale în materia litigiilor de muncă.
Prin sentinţa civilă nr. 1869 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1, reţinând că obiectul cererii de chemare în judecată este întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare executării prin obligarea pârâtului la restituirea sumelor încasate. Competenţa materială a unor astfel de cereri este exclusivă şi revine judecătoriei, faţă de dispoziţiile privitoare la executarea silită.
Totodată, Tribunalul Prahova a reţinut incidenţă decizia în interesul Legii nr. 5/2012, astfel că a apreciat competentă material să judece prezenta cauză Judecătoria Sectorului 1, ca instanţă de executare.
Prin sentinţa civilă nr. 14276 din 16 august 2012, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că în raport de temeiul de drept precizat, respectiv art. 256 alin. (1) C. muncii, instanţa este ţinută de această calificare în drept a acţiunii, care are consecinţe semnificative asupra procedurii de judecată.
Astfel, s-a reţinut că art. 269 şi următoarele C. muncii reglementează competenţa materială şi teritorială în soluţionarea litigiilor de muncă. Art. 269 alin. (2) se referă la instanţa unde reclamantul îşi are domiciliul sau sediul. însă doctrina şi practica judiciară sunt. constante în a interpreta acest text în favoarea angajatului, în sensul că litigiile de muncă vor fi soluţionate de instanţa de la domiciliul acestuia. Motivul este acela de a nu pune salariatul în postura de a face cheltuieli şi eforturi excesive în realizarea pretenţiilor sale, motiv pentru care cererile sunt şi scutite de plata taxei de timbru, iar sarcina probei revine întotdeauna angajatorului.
Faţă de aceste considerente Judecătoria sectorului 1 a apreciat că în acest caz competent să judece era Tribunalul Prahova, în a cărui circumscripţie domiciliază angajatul, pârât în cauză.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă întoarcerea executării sentinţei civile nr. 830 din 7 martie 2008 a Tribunalului Prahova, reclamanta solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.384 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, suma reprezentând drepturi băneşti încasate cu titlu de prime de Paşte şi Crăciun, ca urmare a dublei executări a hotărârii judecătoreşti menţionate.
Textul art. 404 C. proc. civ., în întregul lui, reglementează competenţa instanţei cu privire la soluţionarea cererii de întoarcere a executării silite şi modalitatea de sesizare a acesteia.
Textul alin. (3) al art. 404 C. proc. civ. vizează însă un caz aparte de restabilire a situaţiei anterioare pe calea unei acţiuni separate, doar în situaţiile în care nu s-a dispus restabilirea, situaţiei anterioare în condiţiile alin. (1) şi (2) ale art. 404 C. proc. civ..
Ca atare, rezultă că cel interesat solicită restabilirea situaţiei anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct.
Or, în condiţiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a „Despre executarea silită", secţiunea a V-a „întoarcerea executării", se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării - astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară -„de executare silită în sens invers" determină şi instanţa competentă pentru soluţionarea ei în acest caz şi anume, instanţa de executare - judecătoria, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ..
Pe cale de consecinţă, cum competenţa de încuviinţare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanţă de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanţă de executare potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ..
Totodată, în virtutea aceluiaşi principiu, al simetriei, dacă executarea nu s-a putut obţine decât prin ordinul unei instanţe judecătoreşti, atunci şi revocarea unei executări - înţeleasă ca o a doua executare în sens invers - se poate obţine doar prin ordinul aceleiaşi instanţe, fiind singura care cunoaşte în detaliu modul de săvârşire a procesului de executare silită.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituţiei întoarcerii executării, cât şi natura şi fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executării şi, implicit, caracterul de „contestaţiei specială la executare", care derivă din chiar executarea anterioară a titlului executoriu, se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404 alin. (3) C. proc. civ., „instanţa judecătorească competentă potrivit legii", în restabilirea situaţiei anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acţiuni separate este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia în interesul legii nr. 5 din 12 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 251/13.04.2012.
Prin dispozitivul acestei decizii, s-a decis că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria".
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că şi din această perspectivă competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 5 din 12 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece pricina este Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1361/2013. Civil. Rezoluţiune contract.... | ICCJ. Decizia nr. 1347/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
