ICCJ. Decizia nr. 1361/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Contestaţie în anulare - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1361/2013

Dosar nr. 9924/1/2011

Şedinţa publică din 13 martie 2013

Asupra cauzei civile de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1712 din 09 iulie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 3286/325/2007, Tribunalul Timiş, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta SC V.H. SRL Carani împotriva pârâţilor M.I., S.I.A., B.A., Z.O., T.I., L.D., G.C., I.R., J.I., N.V., P.G., C.M., B.P., P.N. şi T.V.I. şi a dispus rezolutiunea promisiunii de vânzare-cumpărare intervenită între părţi şi autentificată cu din 11 mai 2006 la B.N.P. S.C..

Împotriva acestei sentinţei au declarat apel atât mandatarul D.A., cât şi pârâţii M.I., S.I.A., Z.O., T.I., L.D., G.C., I.R., J.I., N.V., P.G., C.M., B.P., P.N. şi T.V.I..

Prin decizia civilă nr. 359/A din 14 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiate, apelurile declarate de pârâţii D.A. şi M.I. împotriva sentinţei civile nr. 1712 din 09 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3286/325/2007 şi a anulat, ca netimbrate, apelurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe de către pârâţii S.I.A., Z.O., T.I., L.D., G.C., I.R., J.I., N.V., P.G., C.M., B.P., P.N. şi T.V.I..

Împotriva menţionatei decizii au declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelanţii-pârâţi D.A., M.I., S.I.A., T.I., L.D., G.C., I.R., J.I., N.V., P.G., C.M., B.P., P.N., T.V.I. şi de Z.O..

În şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a pus în discuţie netimbrarea cererilor de recurs, părţile prezente având poziţia menţionată în practicaua deciziei.

Prin decizia nr. 8231 din 18 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a anulat recursurile, ca netimbrate.

Înalta Curte a constatat următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 şi 3.

Art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru din aceeaşi lege statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.

În fine, art. 20 din Legea privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anulare acţiunii sau cererii.

Aşa fiind, întrucât recurenţilor li s-a comunicat odată cu citaţia obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi cuantumul acesteia, precum şi cuantumul timbrului judiciar, dar nu s-au conformat acestei obligaţii şi nu au contestat cuantumul acesteia prin formularea unei cereri de reexaminare, recursurile declarate urmează a fi anulate ca netimbrate.

Împotriva acestei decizii, au formulat contestaţie în anulare contestatorii S.I.A., C.M., J.I., P.G., B.P., N.V., T.I., I.S., M.I., P.N., I.R. şi T.V.I., invocând în drept dispoziţiile art. 318 C. proc. civ..

În dezvoltarea motivului de contestaţie în anulare s-a invocat că instanţa de recurs, soluţionând recursul a omis să analizeze unul dintre motivele de recurs, fără a indica şi dezvolta care dintre motivele de recurs nu a fost analizat.

Ulterior, contestatorii au precizat că în raport de obiectul judecăţii nu datorau taxă judiciară de timbru iar cuantumul stabilit de către instanţă este prea mare.

În cursul judecăţii, urmare a decesului contestatorilor I.R. şi P.N., au fost introduşi în cauză moştenitorii legali.

Contestaţia în anulare este nefondată.

Art. 318 C. proc. civ. prevede două motive pentru exercitarea contestaţiei în anulare specială, respectiv: dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale şi respingând recursul sau admiţându-l în parte, instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Prezenta contestaţie în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza I-a C. proc. civ., contestatorii susţinând că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale.

Art. 318 C. proc. civ. vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Dacă s-ar da examinării unei hotărâri în cadrul contestaţiei în anulare limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul contestaţiei în anulare de cale de atac extraordinară, privind anumite neregularităţi prevăzute de lege, ceea ce nu este în spiritul reglementării date de lege acestei instituţii.

Or, în cauza de faţă nu se poate reţine acest motiv al contestaţiei în anulare, neputându-se susţine că instanţa a săvârşit greşeli de ordin procedural, care să fi avut darea, în consecinţă, a unei soluţii greşite, întrucât hotărârea pronunţată este rezultatul analizei excepţiei de netimbrare a căii de atac, care a fost apreciată ca fondată,raportat la faptul că recurenţii au fost citaţi cu menţiunea privind obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi cuantumul acesteia, precum şi cuantumul timbrului judiciar, dar nu s-au conformat acestei obligaţii şi nici nu au contestat cuantumul sau legalitatea impunerii prin formularea unei cereri de reexaminare.

Această judecată a instanţei asupra excepţiei de netimbrare a căii de atac nu poate fi apreciată ca fiind o greşeală materială.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 320 C. proc. civ. a se respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.I., S.I.A., T.I., I.R., decedat ulterior, continuată de moştenitoarea I.S., J.I., N.V., P.G., C.M., B.P., T.V.I. şi P.N., decedat ulterior, continuată de moştenitorul F.E. împotriva deciziei nr. 8231 din 18 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 3286/325/2007.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1361/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Contestaţie în anulare - Fond