ICCJ. Decizia nr. 1840/2013. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1840/2013
Dosar nr. 412/1371/2009
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 264 din 18 februarie 2011, Tribunalul Comercial Mureş a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta SC J. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.I. SRL; a admis în parte cererea reconvenţională promovată de pârâta SC B.I. SRL; a dispus rezilierea contractului de execuţie de lucrări de construcţii din 6 august 2007 încheiat între pârâţi din culpă contractuală concurenţă, începând cu 30 ianuarie 2009; a stabilit în sarcina pârâtei existenţa la 30 ianuarie 2009 a unor obligaţii contractuale în valoare de 185.533,00 RON, reprezentând valoarea lucrărilor neexecutate, precum şi a celor de remediere a lucrărilor executate cu deficienţe şi necorespunzătoare calitativ; a stabilit în sarcina reclamantei existenţa la 30 ianuarie 2009 a unor obligaţii contractuale în valoare de 407.260,55 RON, reprezentând lucrări executate şi neachitate; a compensat valoarea obligaţiilor contractuale reciproce la 30 ianuarie 2009; a obligat reclamanta la plata sumei de 221.727,55 RON reprezentând obligaţii contractuale necompensate la 30 ianuarie 2009 şi la suportarea accesoriilor contractuale în valoare de 221,72 RON pentru fiecare zi începând cu 1 februarie 2009 şi până la stingerea obligaţiei contractuale necompensată reţinută în sarcina sa; a respins celelalte pretenţii reciproce ale părţilor; a admis în parte cererea accesorie formulată de reclamantă; a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia restituirii spezelor judiciare în valoare de 15.000,00 RON; a admis în parte cererea accesorie promovată de pârâtă; a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia restituirii spezelor judiciare în valoare de 15.000,00 RON şi a compensat integral spezele judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de execuţie lucrări de construcţii din 6 august 2007 obiectul acestuia constituindu-l lucrările de schimbare de destinaţie din birouri în hotel a imobilului situat administrativ în municipiul Târgu Mureş, str. G.D., jud Mureş, preţul contractului fiind de 2.825.518,00 RON fără taxa pe valoare adăugată, durata fiind de 4 luni de la momentul predării amplasamentului şi semnarea ordinului de execuţie.
A reţinut prima instanţă că din probatoriul administrat în cauză rezultă fără echivoc că degradarea relaţiilor contractuale dintre împricinate s-a realizat treptat, ea transformându-se în real diferend începând cu luna noiembrie 2009, diferend atât de grav încât contractul nu mai poate fiinţa în viitor. Totodată, a reţinut că diferendul este consecinţa culpei comune a părţilor şi că reclamanta a declarat finalizarea obiectului material al convenţiei litigioase şi deschiderea comercială a obiectivului hotelier de către ea în cursul lunii iulie 2009.
A mai reţinut prima instanţă, că în conformitate cu expertizele administrate în cauză rezultă că lucrările neexecutate precum şi cele executate necorespunzător calitativ de pârâtă au o valoare cumulată la 30 ianuarie 2009 de 185.533,00 RON iar obligaţiile reclamantei scadente faţă de pârâtă reprezentate de preţul lucrărilor executate corespunzător erau la acelaşi moment reper - 30 ianuarie 2009 - de 407.260,55 RON.
Având în vedere că pricinile celor două părţi sunt primite în parte, prima instanţă a primit şi cererile judiciare accesorii circumscrise dispoziţiunilor art. 276 C. proc. civ., în privinţa ambelor părţi, până la concurenţa de 15.000 RON, compensându-le integral.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta SC J. SRL, cât şi pârâta SC B.I. SRL criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia nr. 43/A din 31 mai 2012 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul formulat de pârâta SC B.I. SRL; a admis apelul formulat de reclamanta SC J. SRL; a schimbat în parte sentinţa atacată în că a stabilit în sarcina pârâtei obligaţii contractuale în favoarea reclamantei în valoare de 411.416,35 RON; a compensat valoarea obligaţiilor contractuale reciproce până la concurenţa sumei de 407.260,55 RON şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenţei de 4.145,80 RON; a eliminat din dispozitivul sentinţei atacate pct. 4, 5, 7 şi 8, a menţinut restul dispoziţiilor şi a compensat integral cheltuielile de judecată efectuate de părţi în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt precum şi culpa comună a părţilor pentru neexecutarea contractului de execuţie lucrări de construcţii din 6 august 2007.
Cu privire la determinarea întinderii obligaţiilor părţilor una faţă de cealaltă, Curtea a constatat că, într-adevăr, critica părţilor este întemeiată, prima instanţa nearătând în cuprinsul sentinţei atacate modul în care a ajuns la sumele din dispozitiv şi prin urmare a dispus completarea expertizelor în construcţii şi contabile efectuate în prima instanţă, concluziile acestora fiind însuşite de părţi, avându-se în vedere şi sumele recunoscute de acestea ca datorate.
Din probatoriul administrat în cauză instanţa de apel a reţinut că suma datorată de pârâtă reclamantei în temeiul contractului mai sus evocat este de 411.4 16,35 RON iar suma datorată de reclamantă pârâtei în temeiul aceluiaşi contract este de 407.260,55 RON. Ambele părţi fiind în culpă pentru neexecutarea contractului, nu se datorează penalităţi şi daune interese.
Efectuând compensarea în raport de art. 1143 şi urm. C. civ. între sumele mai sus menţionate instanţa de apel a constatat că rezultă o diferenţă de 4.145,80 RON pe care pârâta trebuie să o plătească reclamantei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC B.I. SRL invocând ca şi motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pârâta a susţinut că decizia atacată este lacunar şi insuficient motivată, fapt care echivalează cu nemotivarea acesteia şi că există contradicţie sub aspectul concluziilor privind culpa părţilor în executarea contractului.
A arătat recurenta că instanţa de apel a reţinut în mod contradictoriu că "este evident că într-un astfel de context, rezilierea contractului se impune, cu atât mai mult cu cât obiectivul care a format obiectul acestuia a fost realizat, concluzia unei culpe comune în neexecutarea contractului fiind astfel contrazisă de faptul că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale prin realizarea obiectivului de investiţie care de altfel a şi fost dat în folosinţă.
Totodată recurenta a arătat că în mod nesusţinut de probe şi argumentare juridică instanţa de apel a obligat-o la plata lucrărilor neexecutate şi a lucrărilor electrice suplimentare, fără să ofere o justificare clară a dezlegării pricinii în acest mod.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit o parte din actele deduse judecăţii, mai precis procesul-verbal de conciliere din data de 22 ianuarie 2009, care face dovada deplină a culpei reclamantei şi a inexistenţei culpei contractuale a pârâtei, neţinând cont de valoarea juridică a acestui înscris. A mai arătat recurenta că instanţa de apel a interpretat în mod eronat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a probatoriului administrat în cauză şi a excepţiei de neexecutare a contractului arătând că şi-a executat întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile contractuale asumate nefiind în culpă contractuală şi că compensarea sumelor datorate nu a fost corect stabilită conform prevederilor art. 1143 şi urm. din C. civ.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenta SC B.I. SRL să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Dispoziţiile citate supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă instanţa de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Observând considerentele deciziei atacate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că se arată motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei conducând la concluzia că în speţă există culpă comună în neexecutarea contractului intervenit între părţi.
Nemotivarea hotărârii constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină decizia instanţei ci şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin urmare motivele contradictorii şi cele străine de natura cauzei echivalează cu o nemotivare.
Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt dintre cele mai diferite: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, contrarietatea dinte dispozitiv şi considerente, prezentarea în exclusivitate a unor motive străine de natura pricinii.
În speţă, examinând considerentele hotărârii atacate, Înalte Curte constată că acestea nu cuprind motive contradictorii în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Nu este întemeiată nici susţinerea recurentei conform căreia instanţa de apel a reţinut în mod contradictoriu că "este evident că într-un astfel de context, rezilierea contractului se impune, cu atât mai mult cu cât obiectivul care a format obiectul acestuia a fost realizat", concluzia unei culpe comune în neexecutarea contractului fiind astfel contrazisă de faptul că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale prin realizarea obiectivului de investiţie care de altfel a şi fost dat în folosinţă. Astfel, în considerentele deciziei atacate se arată că obiectul contractului a fost realizat, reclamanta finalizând investiţia cu concursul unei alte firme pe care a fost nevoită să o angajeze ca urmare a nerespectării de către pârâtă a termenului de finalizare a lucrării. Prin urmare nu există contrarietate în considerente, finalizarea investiţiei realizându-se fără aportul pârâtei.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când "instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
În speţă, din observarea criticilor formulate de recurentă se constatată că motivele indicate în susţinerea recursului său nu se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta punând în discuţie numai valoarea probatoare pe care instanţa de apel a acordat-o procesului-verbal de conciliere coroborat cu raportul de expertiză.
Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu este suficientă. Fără a se dezvolta şi arăta în concret, care este actul juridic dedus judecăţii care a fost interpretat greşit sau a cărui natură sau înţeles a fost schimbat de instanţă, nu se poate verifica încadrarea acestuia în prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.
Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuţie faptul că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a probatoriului administrat în cauză şi a excepţiei de neexecutare a contractului arătând că şi-a executat întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile contractuale asumate, nefiind în culpă contractuală şi că compensarea sumelor datorate nu a fost corect stabilită conform prevederilor art. 1143 şi urm. C. civ.
Astfel, critica recurentei vizând greşita apreciere a probatoriului administrat în cauză şi a situaţiei de fapt de către instanţa de apel poate fi reţinută. Prin această critică sunt vizate aspecte referitoare la temeinicia deciziei recurate ceea ce excede analizei instanţei de recurs, nefiind posibilă încadrarea acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC B.I. SRL.
Având în vedere că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei factura conform căreia s-a plătit onorariul de avocat, pentru a se putea astfel identifica în baza cărui contract de asistenţă juridică s-a efectuat această plată, Înalta Curte va respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.I. SRL împotriva Decizie nr. 43/A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1807/2013. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1879/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
