ICCJ. Decizia nr. 1807/2013. Civil. Obligatia de a face. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1807/2013
Dosar nr. 11358/180/2010
Şedinţa publică de Ia 24 aprilie 2013
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 12 iulie 2010, sub nr. 11358/180/2010, reclamantul P.G.G. a chemat în judecată pe pârâta SC E.M.F. SA solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la desfiinţarea construcţiilor edificate pe terenul proprietatea sa, precum şi obligarea acesteia Ia plata sumei de 8.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu! creat prin amplasarea acestor construcţii pe proprietatea sa şi refuzul desfiinţării acestora, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că este proprietarul unei suprafeţe de 1000 mp teren situat în com. S., jud. Bacău, pe care sunt amplasaţi un transformator şi doi stâlpi de tensiune electrică ce fac parte din reţeaua de energie electrică aparţinând SC E.M.F. SA, care fac inutilizabil un spaţiu de 25 mp din curtea casei. Deşi a adus Ia cunoştinţa pârâtei în repetate rânduri că aceste construcţii îi încalcă dreptul la viaţă privată şi de familie prin amplasarea lor în spaţiul destinat locuinţei sale, nu a fost obţinută nicio reacţie concretă din partea acesteia. Prezenta acţiune are scopul de a pune capăt încălcării abuzive a dreptului de proprietate a! reclamantului, spaţiul inutilizabil având un puternic potenţial economic. Cei 25 mp teren nu au făcut obiectul unei proceduri de expropriere, iar ocuparea acestora aduce grave prejudicii reclamantului sub forma beneficiului nerealizat prin imposibilitatea valorificării terenului. Reclamantul evaluează acest prejudiciu Ia suma de 8.000 RON.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480, art. 998 C. civ., art. 44 Constituţia României.
Prin sentinţa civilă nr. 780 din 28 septembrie 2011, pronunţata de Tribunalul Bacău s-a luat act de renunţarea reclamantului la acţiune împotriva pârâtei SC E.M.F. SA.
A fost admisă acţiunea reclamantului P.G.G. formulată în contradictoriu cu pârâta SC E.M.F. SA, fiind obligată pârâta să-i achite reclamantului suma de 8.000 RON, cu titlu de despăgubiri şi 2.101 RON, cheltuieli de judecată.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind desfiinţarea construcţiilor.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut, în esenţa, ca reclamantul este titular al suprafeţei de teren de 1000 mp situată in comuna S., judeţul Bacău, înscris la Cartea funciară, teren înscris prin încheierea din 26 noiembrie 2007 în Dosarul nr. 49875/2007 a Biroului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău în baza titlului de proprietate din 1995 şi autorizaţiei de construcţii din 1982.
S-a constatat că pe acest teren se află amplasaţi trei stâlpi pe care se află amplasată reţeaua de energie electrică, pe unul din stâlpi fiind amplasat un transformator.
S-a reţinut că pârâta a recunoscut faptul că aceste construcţii sunt proprietatea sa, că nu a făcut nicio probă cu privire la anul edificării, dar a apreciat că beneficiază de un drept de uz, servitute şi acces gratuit şi asupra terenului conform Legii nr. 13/2007.
Prima instanţă a apreciat că art. 41 alin. (4) din legea energiei electrice nu se aplică situaţiei din prezenta cauză, deoarece terenul pe care se situează reţeaua electrică existentă Ia intrarea în vigoare a legii, nu este in proprietatea publică a statului.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 13/2007 legea energiei electrice, instanţa de fond a reţinut că alin. (5) se referă la capacităţile energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a legii respectiv, 12 ianuarie 2007, iar alin. (6) şi alin. (9) se pot aplica şi pentru capacităţile deja existente la intrarea în vigoare a legii.
Astfel, legiuitorul a înţeles să acorde un drept de uz şi superficii cu titlu gratuit numai asupra terenurilor aflate în proprietatea publică, iar per a contrario pentru terenurile aflate în proprietatea privată cu despăgubiri pentru prejudiciile create.
Raportat la depoziţiile martorilor audiaţi în cauză: imposibilitatea construirii unui chioşc aducător de venituri, plata impozitului şi pentru această parte din teren, prima instanţă a reţinut că reclamantul a făcut dovada prejudiciului material creat prin lipsa de folosinţă a terenurilor, prejudiciu pretins la suma de 4.000 RON pentru o durată de trei ani fiind apreciat modic şi just pentru proprietar.
În ceea ce priveşte suma de 4.000 RON reprezentând prejudiciul moral constând în aceea că este deranjat ori de câte ori se intervine la reţeaua electrică, în zilele cu electricitate ridicată în atmosferă şi periodic scântei, că transformatorul chiar a luat foc creând situaţii de panică, câ obturează intrarea în curte a reclamantului precum şi pentru undele electromagnetice ca fiind de notorietate publică emise de posturile de transformare, s-a apreciat că aceasta este modică şi ar reprezenta o justă despăgubire pentru prejudiciul moral.
În consecinţă, instanţa de fond a admis acest capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 8.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat prin amplasarea acestor construcţii pe proprietatea sa şi refuzul desfiinţării acestora şi, în baza art. 998 C. civ. coroborat cu art. 18 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 8.000 RON.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la ridicarea construcţiilor sau îndrîtuirea reclamantului să ridice construcţiile pe cheltuiala pârâtei, deoarece conform art. 47 alin. (7) din aceeaşi lege „cheltuielile(...)pentru eliberarea unor amplasamente sunt suportate de cel care a generat modificarea".
Împotriva acestei decizii, pârâta SC E.M.F. SA Iaşi a declarat apel, care, prin decizia nr. 55/2012 din 15 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că:
A fost respinsă în tot acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca nefondată şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost obligat intimatul către apelantă la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a constatat că problema principală dedusă judecăţii o reprezintă aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 13/2007.
Ţinând cont de reglementările art. 16 şi ari 41 alin. (4) din Legea nr 13/2007, legea energiei electrice, instanţa de apel a reţinut că terenul in discuţie nu este în proprietatea publică a statului, ci în circuitul civil. Această delimitarea făcută de legiuitor a avut ca scop să diferenţieze proprietatea distribuitorului de energie faţă de proprietatea publică a statului.
S-a apreciat că servitutea legală, instituită de art. 20 din legea anterior menţionată, servitute stabilită în favoarea titularului de licenţă şi care grevează dreptul de proprietate al reclamantului, constituie o ingerinţă asupra dreptului de proprietate al acesteia. Transformatorul şi cei doi stâlpi de tensiune electrică care afectează un spaţiu de 25 de mp din curtea casei, proprietate a reclamantului, asigură energia electrică a comunităţii. în consecinţă, ingerinţa în dreptul de proprietate ai reclamantului este determinată de un interes general, scopul urmărit fiind legitim.
Instanţa de control judiciar a constatat că asupra terenului, proprietate a reclamantului, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 18 alin. (4), (5) din Legea nr. 13/2007, întrucât acestea vizează capacităţile energetice care se realizează după intrarea în vigoare a legii, situaţie inexistentă în prezenta cauză.
În consecinţă, s-a apreciat că nu sunt aplicabile regulile privind modalitatea de stabilire a indemnizaţiilor şi a despăgubirilor proprietarilor terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute recunoscute titularilor autorizaţiilor de înfiinţare şi ai licenţelor.
Instanţa de control judiciar a constatat că, în prezenta speţă, nu sunt îndeplinite nici condiţiile privind existenţa dreptului de despăgubire a reclamantului.
Referitor Ia limitarea dreptului de proprietate care să justifice stabilirea unei despăgubiri, potrivit acţiunii reclamantului, instanţa a apreciat că aceasta se înscrie în categoria celor avute în vedere de dispoziţiile art. 53 din Constituţia României. Această limitare se impune datorită condiţiilor în care se realizează desfăşurarea activităţilor în sectorul energiei electrice, fiind necesară în cadrul societăţii democratice, proporţională cu situaţia ce a determinat-o, fără caracter discriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii cetăţenilor, după cum a statuat Curtea Constituţională, în exercitarea controlului de constituţionalitate ca urmare a soluţionării excepţiei de neconstîtuţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv a prevederilor similare conţinute de dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, prin deciziile nr. 183/2007, nr. 72/2004, nr. 2003/2005.
S-a mai reţinut că potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţia României, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate, conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, iar limitele exercitării dreptului de proprietate al reclamantului sunt stabilite prin dispoziţiile Legii 13/2007.
Dreptul de proprietate al reclamantului, aflat sub incidenţa art. 480 C. civ., este grevat de o servitute legală instituită de art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 318/2003, respectiv Legea nr. 13/2007.
Deşi reclamantul este îndreptăţit să solicite despăgubiri de Ia operatorii de distribuţie, în condiţiile art. 16 şi 18 alin. (5) din Legea nr. 318/2003, şi art. 16 alin. (8) din Legea nr. 13/2007, pentru eventuale prejudicii suferite cu ocazia unor intervenţii la capacităţile energetice în cauză nu s-a probat că acestuia i s-a adus vreo pagubă cu prilejul vreunei intervenţii la vreo avarie sau din alte motive: reparaţii sau modernizări.
Astfel, având în vedere şi caracterul gratuit a! exercitării dreptului de uz şi de servitute asupra proprietăţii reclamantului, afectată de capacităţile energetice pe toată durata existenţei lor, reclamantul nu este îndreptăţit la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.
Totodată, alin. (3) al art. 18 se interpretează prin raportare la alineatele precedente (alin. (2), (4) şi (5)), iar nu în mod singular, rezultând concluzia că despăgubirea nu se acordă decât în cazul şi pe perioada ocupării terenurilor proprietate privată pentru cazul şi pe perioada ocupării pentru realizarea de noi capacităţi energetice sau retehnologizarea celor existente.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului şi obligarea intimatei Ia piaţa cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şî reiterare a motivelor invocate în apel, recurentul-reclamant critică decizia atacată din perspectiva contradictorialităţii considerentelor reţinute de către instanţa de apel.
În acest context, susţine recurentul, deşi instanţa de apel a recunoscut ingerinţa intimatei asupra dreptului său de proprietate, în sensul că transformatorul şi cei doi stâlpi de tensiune electrică îi afectează un spaţiu de 25 mp din curtea casei, în mod contradictoriu în considerentele deciziei recurate s-a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa dreptului la despăgubire a reclamantului, motivat de faptul că ocuparea proprietăţii sale ar fi proporţională cu interesul general privind alimentarea cu energie electrică a unei părţi din sat.
Tot contradictoriu, susţine recurentul, s-a reţinut iniţial că "terenul nu este în proprietatea publică a statului, ci in circuitul civil", iar ulterior că există un "drept de proprietate publică a statului" asupra terenului.
În opinia recurentului, în mod greşit instanţa a reţinut că nu s-ar fi probat faptul că reclamantului i s-ar fi adus vreo pagubă cu prilejul intervenţiilor/reparaţiilor/modernizărilor, raportat la probatoriul administrat constând în înscrisuri şi declaraţii de martori.
Susţine că art. 18 alin. (9) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice nu face distincţie între proprietarii de teren afectaţi înainte de intrarea în vigoare a legii şi cei afectaţi după intrarea în vigoare a legii, numai art. 16 alin. (6) raportându-se Ia data edificării construcţiilor energetice.
Potrivit legii fundamentale a statului, nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică, prin expropriere, care trebuie să răspundă cerinţelor legale şi numai cu o justă şi prealabilă despăgubire.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă SC E.M.F. SA Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ., solicitând constatarea nulităţii recursului. Pe fondul recursului, a solicitat, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate. în raport de criticîle formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Prin dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se sancţionează încălcarea de către instanţă a principiului disponibilităţii, în virtutea căruia reclamantul este acela care stabileşte limitele judecăţii.
Modificarea hotărârii poate fi dispusă pe temeiul de drept invocat numai dacă instanţa nu s-a pronunţat în limitele învestirii, acordând mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Deşi recurentul invocă în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta le menţionează formal, fără a argumenta în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerinţelor legale menţionate.
De altfel, instanţa de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut, astfel cum prevede pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., pronunţându-se în limitele instituite de prevederile art. 294 şi art. 295 C. proc. civ.
Instanţa de apel a constatat cu justeţe că problema principală dedusă judecăţii o reprezintă aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 13/2007, faţă de calitatea de proprietar a reclamantului, a Protocolului 1 art. 1 la Carta Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi a poziţiei Curţii Constituţionale exprimate prin deciziile nr. 183/2007, 300/2007, 71/2007.
Soluţia instanţei de apel este perfect legală şi sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constîtuîndu-se într-o înlănţuire logica a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.
Faţă de textul de lege evocat, motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv.
Or, în cauză se poate observa fără dubii că nu există nicio contradicţie între considerentele acestei hotărâri sau între acestea şi dispozitiv.
Totodată, instanţa de apel a motivat detaliat în concordanţă cu textele de lege incidente cauzei, analizând în mod real problemele ce i-au fost supuse atenţiei.
Recurentul-reclamant nu poate invoca încălcarea dreptului său de proprietate şi nu poate pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, în condiţiile în care terenul dobândit în anul 1995 era afectat de existenţa celor doi stâlpi de energie electrică şi a transformatorul amplasaţi pe terenul în discuţie, cu mult timp în urmă.
Este adevărat că, dreptul de proprietate este protejat atât de legislaţia internă respectiv art. 44 din Constituţia României şi art. 480 C. civ. dar şi de art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar este de necontestat că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar privarea de proprietate este admisibilă atunci când sunt respectate trei condiţii: legalitatea măsuri, justificarea măsurii de o cauză de utilitate publică şi proporţionalitatea măsurii cu scopul vizat.
Privarea de proprietate implică, în esenţă, pierderea de către titular a atributelor dreptului de proprietate, în mod definitiv în urma unui act al puterii de stat, dar în speţa de faţă nu poate fi vorba de privare de proprietate în condiţiile în care bunul era afectat Ia data dobândirii de transformatorul şi de cei doi stâlpi de energie electrică, capacităţile energetice preexistând din anul 1958, prin urmare anterior chiar şi momentului dobândirii dreptului de proprietate de către autorul reclamantului în anul 1985, iar măsurile dispuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 au fost justificate de cauze de utilitate publică.
Conform ari 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
În acest context, s-a arătat că terenul în discuţie nu este în proprietatea publică a statului, ci în circuitul civil, reţinându-se de plin drept că delimitarea făcută de legiuitor a avut ca scop distincţia între proprietatea distribuitorului de energie şi proprietatea publică a statului.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la data formulării acţiunii, asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă, se stabileşte un drept de servitute legală.
Prin edificarea stâlpilor de energie electrică şi a transformatorul amplasaţi pe teren, pârâta a dobândit un drept de servitute legală asupra terenului.
Totodată, exercitarea drepturilor de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţi energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora.
Prin urmare, dreptul de proprietate al reclamantului, aflat sub incidenţa art, 480 C. civ. este grevat de o servitute legală instituita de art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 318/2003, respectiv Legea nr. 13/2007, servitute care grevează dreptul de proprietate al acestuia, dar această ingerinţă este determinată de un interes general, scopul urmărit fiind legitim.
Acesta este şi sensul reţinut de instanţa de apel, motiv pentru care criticile recurentul vizând pretinsa contradictorialitate în înţelesul art. 304 pct 7 C. proc. civ. sunt lipsite de fundament legal.
Fără a reitera considerentele anterior reţinute, este de menţionat că în cauză, în mod corect au fost aplicate şi interpretate dispoziţiile Legii nr. 13/2007 de care se prevalează recurentul.
Astfel cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de control judiciar, asupra terenului proprietate a reclamantului, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (4), (5) din Legea nr. 13/2007, acestea vizând capacităţile energetice care se realizează după intrarea în vigoare a legii, situaţie inexistentă în cauza pendinte.
Prin urmare, reclamantul nu este îndreptăţit să solicite despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, nefiînd aplicabile regulile privind modalitatea de stabilire a indemnizaţiilor şi a despăgubirilor proprietarilor terenurilor afectate de uz şi de servitute recunoscute titularilor autorizaţiilor de înfiinţare şi a licenţelor,
Este adevărat că proprietarul de teren al cărui exerciţiu al dreptului de proprietate este limitat (în speţă, reclamantul), este îndreptăţit să solicite despăgubiri de Ia operatorii de distribuţie în condiţiile art 16 şi art. 18 alin. (5) din Legea nr. 318/2003 şi art. 18 alin. (8) din Legea nr. 13/2007 pentru eventuale prejudicii suferite cu ocazia unor intervenţii (avarii, modernizări etc), dar astfel de împrejurări nu au fost dovedite.
Totodată, schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obţină recurentul-reclamant atunci când aduce în discuţie reaprecierea probelor (declaraţiile martorilor) reţinută de instanţele de apel, aceasta nemaifiind posibilă odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/200 şi pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005, motiv pentru care, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicia invocate.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, dispoziţiile alin. (3) art. 18 din Legea nr. 13/2007 nu poate fi interpretat în mod singular, ci prin raportare la alineatele precedente ale textului legal menţionat, astfel că, despăgubirea nu se acordă decât în cazul şi pe perioada ocupării terenurilor proprietate privată pentru realizarea de noi capacităţi energetice sau pentru retehnologizarea celor existente, aspect reţinut în mod legal de instanţa de control judiciar.
Ca urmare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, fiind nefondate şi criticile subsumate motivului de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G.G. împotriva deciziei nr. 55/2012 din 15 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P.G.G. împotriva deciziei nr. 55/2012 din 15 iunie 2012 pronunţata ce Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1681/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1812/2013. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
