ICCJ. Decizia nr. 2170/2013. Civil. Expropriere. Anulare act, pretenţii. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2170/2013

Dosar nr. 21564/3/2006

Şedinţa publică din 15 aprilie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 iunie 2006, reclamanta SC B.I. SA a solicitat instanţei în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. S.A. stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru expropriere cu privire îa terenul intravilan situat în Bucureşti, şos. B.P. sector 1, în suprafaţă de 207,66 mp, având numărul cadastral nr. C1., aflat în proprietatea sa şi situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 7 +535.11.938, iar în subsidiar, astfel cum a precizat prin cererea depusă la 20 septembrie 2006, în cazul în care despăgubirea stabilită prin hotărârea ce se va pronunţa, urmează a fi superioară celei acordate prin Hotărâre a nr. 10 din 9 mai 2006 emisă de pârâtă şi comunicat reclamantei la 26 mai 2006, a solicitat modificarea hotărârii în privinţa cuantumului despăgubirii.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului În suprafaţa mai sus~menţionată, teren ce face parte dintr-o suprafaţă totală de 1595,90 mp înscris în CF nr. C2.

Reclamanta a mai arătat că, prin hotărârea nr. 10 din 9 mai 2006, emisă de pârâtă s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat în cuantum de 148.456,49 RON reprezentând echivalentul a 42869,33 euro la cursul BNR, cuantum pe care reclamanta îl contestă întrucât raportul de expertiză tehnică efectuat în acest sens şi care a fost invocat ca bază pentru emiterea hotărârii în litigiu conţine mai multe neconcordanţe, în sensul că nu stabileşte valoarea despăgubirii la nivelul lunii mai 2006, iar cuantumul despăgubirii acordate nu îndeplineşte condiţiile cerute şi stabilite de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, nefiind calculat în funcţie de valoarea reală a imobilului, la care să se adauge valoarea prejudiciului cauzat proprietarului, ce urmează a fi expropriat.

Prin sentinţa civilă nr. 59 din 14 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a III a Civilă, a admis cererea formulata de reclamanta SC B.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. S.A., astfel cum a fost precizată; a modificat hotărârea nr. 10 din 09 mai 2006 emisă de pârâtă în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cu privire la terenul expropriat în suprafaţă de 207,66 mp situat în Bucureşti, şos. B.P., sector 1, identificat prin număr cadastral C1. aflat în proprietatea reclamantei la suma de 446.093 RON echivalentul în RON a 128.750 euro calculat la cursul din 09 mai 2006 al BNR - de 3,4648 RON/euro; a păstrat celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta C.N.A.D.N.R. SA iar prin decizia civilă nr. 110 din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a IV - a civilă s-a respins apelul reclamantei şi s-a admis apelul pârâtei fiind schimbată în parte sentinţa stabilind valoarea despăgubirilor la suma de 69.338 euro echivalent în RON la data plăţii efective la cursul BNR conform raportului de expertiză şi răspunsurile la obiecţiuni anexate, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente;

La data formulării acţiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 198/2004, care, în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor face trimitere la Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr. 139 din 2 iunie 1994), care la art. 26 prevedea că; „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea admmistrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Pe parcursul judecării cauzei a fost adoptată Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, care în cuprinsul art. 32 stipulează că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi", iar prin art. 31 se menţionează că „expropriatorul poate folosi orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi".

De asemenea, prin art. 22 din Legea nr. 255/2010, se menţionează că „(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate. (2) Termenul în care moştenitorii expropriatului defunct se pot adresa instanţei judecătoreşti curge de la data acceptării succesiunii. (3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".

Instanţa de apel a constat că, deşi a intervenit o succesiune în timp a actelor normative cu privire la expropriere, totuşi procedura de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeaşi atât cea menţionată anterior în Legea nr. 198/2004, cât şi cea adoptată uiterior prin actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010. De asemenea, în ceea ce priveşte modalitatea de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menţionată de ambele acte normative, care au făcut şi fac trimitere la dispoziţiile Legii nr. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare Legea cadru în materia exproprierilor, respectiv Legea nr. 33/1994, a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi numită de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din lege, în sensui că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o data cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.

Cu privire la condiţia ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanţa este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţui cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia", precum şi în art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căreia „Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (..)".

Cu privire la apelul declarat de către Statul Român, s-a constatat că sunt întemeiate cele două critici referitoare la nerespectarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate, ca urmare a exproprierii.

Aplicând în cauză aceste dispoziţii legale, instanţa de apel a constat că despăgubirea pentru imobilul expropriat trebuie să se raporteze la valoarea stabilită de comisia de experţi în faza de apel, şi nu la valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în primă instanţă, care nu a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Din expertiza tehnică judiciară efectuată în apel, a rezultat că valoarea terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză, a fost stabilită la suma de 318 euro/mp, iar valoarea totală a terenului a fost stabilită la data de 66.035,88 euro, aşa cum s-a stabilit prin răspunsul la obiecţiuni Ia completarea raportului de expertiză efectuat în cauză.

S-a reţinut că, prin expertiza efectuată în faza de apel, s-a ţinut cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor, de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Comisia de experţi a stabilit valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ţinând cont de dispoziţiile art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, aşa cum rezultă din conţinutul răspunsului la obiecţiuni la completarea raportului de expertiză.

Valoarea despăgubirilor a avut în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate de părţi. În acest sens, instanţa de apel constată că, comisia de experţi a stabilit un prejudiciu în cuantum de 3.202 euro, conform anexei.

Cu privire la opţiunea instanţei de apel de a omologa valoarea despăgubirilor datorate pentru terenul expropriat şi a prejudiciului stabilite conform anexei din răspunsul la obiecţiuni privind completarea raportului de expertiză, se învederează că numai această modalitate de calcul a despăgubirilor şi a prejudiciului corespunde dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994. Astfel, comisia de experţi a stabilit valoarea despăgubirilor în funcţie de 3 contracte de vânzare-cumpărare care reflectă preţurile de tranzacţionare de la data efectuării completării raportului de expertiză, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 12 august 2010, evaluarea din 12 octombrie 2011 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. V2. din 24 septembrie 2010.

Instanţa de apel nu a avut în vedere valoarea despăgubirii stabilite conform anexei, din răspunsul la obiecţiuni privind completarea raportului de expertiză, deoarece comisia de experţi a folosit drept comparabile preţurile de tranzacţionare menţionate în două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2007, respectiv nr. V3. din 31 octombrie 2007 şi nr. V4. din 29 august 2007.

Cele două contracte din anul 2007 nu reflectau preţul de tranzacţionare al unor imobile similare cu cel expropriat la data efectuării raportului de expertiză, respectiv anul 2010, fiind încheiate ia o diferenţă de timp relativ mare faţă de data încuviinţării şi efectuării raportului de expertiză aşa cum a fost completat.

În ceea ce privesc obiecţiunile reclamantei SC B.I. SA, instanţa de apel a reţinut că motivul pentru care comisia de experţi nu a avut În vedere preţul de tranzacţionare, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. V1./2010, a fost determinat de faptul că nu s-a putut stabili din conţinutul documentului, care era valoarea terenului şi care era valoarea clădirilor, având în vedere că era prevăzut un preţ total, aşa cum rezultă din răspunsul la completarea la obiecţiuni, aflat dosar.

Apelanta-reclamantă nu a criticat în mod efectiv susţinerile comisiei de experţi, ci doar a învederat că trebuia să se ţină cont de preţul de tranzacţionare din contractul respectiv, fără a indica modalitate în care se putea stabili preţul aferent terenului tranzacţional.

În ceea ce priveşte luarea în considerare a contractului de vânzare-cumpărare nr. V5., instanţa de apel învederează că acest contract de vânzare-cumpărare a fost depus la ultimul termen de judecată, nefiind prezentat instanţei de judecată sau comisiei de experţi, deşi expertiza a fost încuviinţată la data de 08 ianuarie 2010 şi timp de 2 ani de zile a fost administrat acest mijloc de probă, respectiv raportul de expertiză, completarea la raportul de expertiză, încuviinţată la data de 15 octombrie 2010, precum şi răspunsul la obiecţiuni.

În decursul acestei perioade de timp, instanţa de judecată a pus în vedere părţilor să depună comparabile şi au fost efectuate adrese la Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti, pentru a se comunica acte de tranzacţionare pentru anul 2006 şi 2010.

Având în vedere diligentele depuse de către instanţa de apel, faptul că comisia de experţi a modificat practic de 3 ori concluziile raportului de expertiză prin luarea în considerare a comparabilelor depuse pe parcursul judecării cauzei, precum şi faptul că s-a avut în vedere ca dată de referinţă pentru stabilirea despăgubirilor anul 2010 (ţinând cont de data la care a fost depus raportul de expertiză în apel prima oară), instanţa de apel a apreciat că nu se impune luarea în considerare a acestui contract.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei SC B.I. SA de a se lua în considerare valoarea pe mp, aşa cum a fost stabilită prin Ghidul emis de Camera Notarilor Publici, instanţa de apel a reţinut că această comparabilă poate fi folosită numai în cadrul procedurii administrative de evaluare a terenurilor supuse exproprierii în conformitate cu art. 5 şi 11 din Legea nr. 255/2010. În ceea ce priveşte faza judecăţii, singurele comparabile prevăzute de către legiuitor pentru stabilirea valorii despăgubirii este reprezentat de preţurile de tranzacţionare, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privesc criticile C.N.A.D.N.R. SA referitoare la împrejurarea că comisia de experţi a aplicat anumite corecţii, împrejurare care a determinat creşterea valorii despăgubirii, instanţa de apel constată că, comisia de experţi a aplicat corecţiile constând în poziţie, acces şi mărime teren, deschidere teren şi utilităţi. Aceste corecţii au fost aplicate de către comisiile de experţi având în vedere că terenurile utilizate drept comparabile nu sunt identice cu cel expropriat, astfel încât era necesar să fie aplicate anumite corecţii.

În ceea ce priveşte apelul declarat de către apelanta reclamantă SC B.I. SA, instanţa de apel a reţinut că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica referitoare la stabilirea valorii despăgubirii în funcţie de luna iunie 2006, data efectuării transferului de proprietate, instanţa de apel va reitera argumentele avute în vedere la soluţionarea apelului declarat de către C.N.A.D.N.R. SA.

Astfel, la data formulării acţiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 198/2004, care, în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor face trimitere la Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr. 139 din 2 iunie 1994), care la art. 26 prevedea că; „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea adrainistrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

Pe parcursul judecării cauzei a fost adoptată Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, care în cuprinsul art. 32 stipulează că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplica prevederile prezentei legi", iar prin art. 31 se menţionează că „expropriatorul poate folosi orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi".

De asemenea, prin art. 22 din Legea nr. 255/2010, se menţionează că „(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate, (2) Termenul în care moştenitorii expropriatului defunct se pot adresa instanţei judecătoreşti curge de la data acceptării succesiunii. (3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".

Instanţa de apel a constat astfel că, deşi a intervenit o succesiune în timp a actelor normative cu privire la expropriere, totuşi procedura de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeaşi atât cea menţionată anterior în Legea nr. 198/2004, cât şi cea adoptată ulterior prin actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010. De asemenea, în ceea ce priveşte modalitatea de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menţionată de ambele acte normative, care au făcut şi fac trimitere la dispoziţiile Legii nr. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare legea cadru în materia exproprierilor, respectiv Legea nr. 33/1994, a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi numită de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.

Cu privire la condiţia ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanţa este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform căruia „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia", precum şi în art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căreia „Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (..)".

Astfel, instanţa a reţinut că prin toate actele normative adoptate a fost stabilit ca moment al stabilirii despăgubirii, data efectuării raportului de expertiză. O asemenea reglementare nu poate fi considerată ca fiind contrară art. 3 din Protocolul 1 al C.E.D.O., deoarece în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a învederat că statele membre pot adopta o legislaţie prin care să stabilească cuantumul despăgubirii, chiar sub valoarea reală a imobilului expropriat, dacă măsura exproprierii este legală, urmăreşte realizarea unui scop de utilitate publică şi este consecinţa unor reforme economice sau sociale (parag. 15 din cauza Granitul contra României, hotărârea din 24 aprilie 2012).

În sensul că nu se poate aplica principiul restituirii în întregime a valorii bunului expropriat s-a reţinut jurisprudenţa Curţii Europene, respectiv cauza Papamichalopoulos et autres c. Grece din 31 octornbrie 1995, cauza Scordino c. Italie nr. 36813/97, parag. 249, şi cauza Kozacioglu c. Turquîe [GC], nr. 2334/03 din 19 februarie 2009.

Instanţa de apel a mai reţinut că în cauza de faţă, măsura exproprierii a fost luată pentru realizarea unui obiectiv de utilitate publică, în contextul social economic al crizei la nivel mondial, iar valoarea despăgubirii a fost stabilită în funcţie de anumite criterii obiective (preţurile de tranzacţionare), care permit stabilirea unei despăgubiri apropiate de valoarea reală a bunului.

În ceea ce privesc obiecţiunile formulate de către apelanta reclamantă SC B.I. SA cu privire la suma stabilită drept valoarea despăgubirilor, instanţa de apel Ie-a analizat cu ocazia expunerii argumentelor avute în vedere la stabilirea valorii despăgubirii, conform anexei 4 depuse de comisia de experţi.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, instanţa a avut în vedere la stabilirea valorii totale a despăgubirii şi valoarea prejudiciului aşa cum a fost calculat de către comisia de experţi, respectiv suma de 3302 euro, aşa cum rezultă din anexă.

S-a reţinut astfel că prima instanţă nu a avut în vedere terenuri cu caracteristici similare şi faptul că nu a stabilit valoarea despăgubirilor, în conformitate cu preţurile de tranzacţionare, motiv pentru care s-a admis apelul declarat de C.N.A.D.N.R. SA.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând în principal modificarea ei în sensul schimbării în tot a hotărârii instanţei de apel şi a se respinge cererea de majorare a cuantumului despăgubirii.

În subsidiar s-a solicitat casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susţine faptul că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii cu referire la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ. şi respectiv art. 1169 C. civ.

S-a învederat astfel că soluţia instanţei de apel este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu atât mai mult cu cât valoarea despăgubirilor nu reflectă preţui cu care se vând imobilele de acest fel cu imobilul din litigiu la data întocmirii raportului de expertiză.

În aceeaşi idee se mai arată că valoarea propusă nu reprezintă valoarea de circulaţie a terenului expropriat fiind viciată prin aplicarea nejustificată a coeficienţilor de corectare şi prin stabilirea nelegală a presupusului prejudiciu suferit ca urmare a exproprierii.

O altă critică vizează încălcarea art. 129 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare.

Cu privire la valoarea propusă prin anexa 4 din răspunsul la obiecţiunile făcute la raportul de expertiză, s-a arătat că experţii au viciat rezultatul expertizei neţinând cont de contractul autentic de vânzare - cumpărare V2. din 15 martie 2010.

Sub acest aspect, recurentul critică raportul de expertiză sub aspectul că experţii au aplicat valorilor de circulaţie reflectate de 11 contractele autentice utilizate, o serie de coeficienţi aleşi în mod subiectiv. Ca atare corecturile aplicate contrazic voinţa legiuitorului care a statuat imperativul stabilirii valorii despăgubirii prin raportare la preţul pieţei din momentul întocmirii expertizei, asupra căruia nu au dreptul să intervină.

Din această perspectivă se susţine că valoarea indicată de experţi este în vădită contradicţie cu preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi reprezintă o valoare stabilită prin aplicarea unor corecturi nejustificate (în special corecţia zonă comerţ) de natură să determine o creştere artificială a valorii de circulaţie a imobilului în litigiu.

Se mai susţine că experţii au stabilit în mod nelegal o sumă de 3.202 euro cu titlu de prejudiciu cauzat proprietarului în condiţiile în care modalitatea neştiinţifică de stabilire a prejudiciului este dovedită şi de stabilirea prejudiciului rămas prin raportarea la un spor de valoare ipotetic, care este acelaşi Ia ambele momente expertizate (2006 şi 2010) şi că valoarea medie rezultată din analiza contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în perioada întocmirii raportului de expertiză (anul 2010) se situează mai aproape de valoarea de 206,44 euro/m.p. acordată de expropriator prin Hotărârea nr. 10 din 9 mai 2006.

În ce priveşte cererea subsidiară de casare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare, recurentul învederează necesitatea efectuării unei noi expertize cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ce priveşte motivul de recurs legat de modul în care instanţa de apel s-a raportat la expertiza efectuată în calea de atac a apelului, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi ale art 9 din Legea nr. 198/2004, stabilindu-se dreptul la despăgubiri prin omologarea raportului de expertită efectuat în această etapă procesuală cu încălcarea legii, sunt de reţinut următoarele:

Susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în prezent Legea nr. 255/2010) vor fi înlăturate întrucât art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care prevedea că „Ia calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din prezenta lege" a fost modificat de pct. 3 al art. IV din O.U.G. nr. 228/2008, în sensul că „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, (...) în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.

Totodată este de reţinut că Legea nr. 198/2004 nu derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994, câtă vreme la art. 18 din Legea nr. 198/2004 se prevede că „dispoziţiile acestei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994", iar dispoz. art. 34 din Legea nr. 255/2010 prin care a fost abrogată Legea nr. 198/2004 au menţinut aceste norme de trimitere.

Aşa fiind, cât timp prin dispoziţiile pretins încălcate se autorizează instanţa să constituie o comisie de experţi care să calculeze despăgubirea, această critică de nelegaiitate se dovedeşte a fi străină în raport de textul legii şi, ca atare, nefondată.

În speţă, instanţa de apel a aplicat şi interpretat în mod just dispoziţiile legale, raportul de expertiză întocmit în cauză respectând procedurile impuse de actul normativ incident speţei.

Prin urmare criteriile în raport de care se stabileşte despăgubirea sunt prevăzute de Legea nr 33/1994, care în ait. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că, ta calcularea cuantumului acestor valori, atât experţii cât şi instanţa vor ţine seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.

Aşa cum s~a cristalizat în practica judiciară sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele „are în vedere preţul de piaţă, respectiv cel de tranzacţionare, stipulat în acte de înstrăinare, încheiate la o dală apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare.

„Preţul de piaţă" este considerat preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştiinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea preţului de piaţă presupune astfel administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare.

Raţiunea pentru care s-a dispus efectuarea unei noi expertize în apel, a constat în faptul că raportul de expertiză întocmit la fond nu respecta dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr 33/1994.

Din expertiza tehnică judiciară efectuată în apel, a rezultat că valoarea terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză, a fost stabilită la suma de 318 euro/mp, iar valoarea totală a terenului a fost stabilită la data de 66.035,88 euro, aşa cum rezultă din răspunsul la obiecţiuni şi completarea raportului de expertiză efectuat în cauză (conform anexei).

Expertiza efectuată în faza de apel, a ţinut cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor, de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea adrninistrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, fiind astfel stabilită valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat în conformitate cu dispoziţiile art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Nefondată este şi critica legată de corecţiile aplicate de comisia de experţi în condiţiile în care aceste corecţii au avut în vedere aspecte legate de poziţia terenului, accesul şi respectiv mărimea şi deschiderea terenului, precum şi aspectele legate de utilităţi.

Aceste corecţii au fost aplicate de către comisiile de experţi având în vedere că terenurile utilizate drept comparabile nu sunt identice cu cel expropriat, astfel încât, (aşa cum rezultă din raportul de expertiză) era necesar să fie aplicate anumite corecţii.

Nefondată este şi critica legată de încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a dispus atât efectuarea unei noi expertize cât şi completarea în condiţiile în care expertiza de la fond a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel instanţa de apel a exercitat rol activ, iar prin măsurile dispuse cu privire la cererea de efectuare a unei noi expertize de o comisie de experţi, nu a fost afectat dreptul recurentului la apărare, ci a cenzurat probatoriul în raport de propria convingere asupra modului în care s-a clarificat situaţia de fapt, prin raportul de expertiză, prin completările şi răspunsurile la obiecţiunile formulate la acest raport, faţă de care a considerat că nu se mai impunea efectuarea unei alte expertize.

Cum celelalte critici formulate de recurent reprezintă în esenţă chestiuni de apreciere a probelor, fiind critici de netemeinicie şi nu de neiegaiitale, neîncadrându-se în niciunul din motivele de recurs prev. de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea este aceea a neanalizării ior.

Astfel din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispoziţiile art 304 pct 9 C. proc. civ., instanţa în baza art 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei civile nr. 110/A din data de 09 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1801/2013. Civil. Revendicare imobiliară....		ICCJ. Decizia nr. 3052/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... →

Vezi şi alte speţe de drept civil: