ICCJ. Decizia nr. 3529/2013. Civil. Pretenţii. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3529/2013

Dosar nr. 4954/2/2013

Şedinţa publică de Ia 24 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului» a constatat următoarele:

SC B.R. SRL Bucureşti, prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2013, în contradictoriu cu SC E.R. SRL Sascut, în temeiul art. 280 alin. (5) C. proc. civ. a formulat cerere de suspendare provizorie a executării sentinţei nr. 5318 din 4 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 25442/3/2011 până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt cu privire !n rnportul contractual, la acţiunea în justiţie formulată de SC E.R. SRL şi susţinerile ambelor părţi, în acel dosar, a probelor administrate şi concluziilor puse, petenta în esenţă a considerat îndoielnic caracterul cuantumului prejudiciului la care aceasta a fost obligată prin sentinţa precitată, apreciind o aparenţă de drept în favoarea sa faţă de expertiza efectuată în cauză.

Pnn sentinţei civilă nr. 83 din 4 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea de suspendare a executării vremelnice a sentinţei civile nr. 5318 din 4 iulie 2013 formulată de petenta SC B.R. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu SC E.R. SRL Sascut, şi în consecinţă a dispus suspendarea vremelnică a executării sentinţei civile nr. 5318 din 04 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 25442/3/2011 până la soluţionarea cererii de suspendare a executării aceleiaşi sentinţe, formulată în cadrul apelului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sentinţa nu este redactată şi că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 280 alin. (5) C. proc. civ.

Potrivit art. 280 C. proc. civ. cererea pentru suspendarea vremelnică a executării poate fi încuviinţată numai cu dare de cauţiune al cărei cuantum îl va fixa instanţa şi că, până la dezlegarea cererii de suspendare formulate în cadrul apelului, aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic prin ordonanţă preşedinţială chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei plăţii cauţiunii.

În cauză, probele au relevat faptul că reclamanta a formulat apel şi cerere de suspendare a executării aceleiaşi sentinţe în cadrul apelului, consemnând totodată cu titlu de cauţiune suma de 250.000 RON cu recipisa de consemnare din 18 august 2013.

Condiţia vremelniciei a fost probată cât timp reclamanta a solicitat suspendarea executării sentinţei pe cale de ordonanţă preşedinţială până la judecarea cererii de suspendare a executării aceleiaşi sentinţe formulată în cadrul apelului.

Măsura urgenţei este justificată de posibila executare silită a sentinţei a cărei suspendare se solicită mai înainte de redactarea acestei sentinţe de către instanţa de fond şi de cunoaşterea conţinutului acesteia pentru a aprecia pe nelegalitatea/legalitatea sa în raport de materialul probator administrat în cauză, de formularea criticilor ca şi motive de apel, respectiv de soluţionarea apelului.

În concret probele au dovedit că, sentinţa a cărei suspendare a executării se solicită, deşi nu a fost redactată, a fost pusă în executare, fiind declanşată procedura executării silite potrivit încheierii de la data de 17 iulie 2013 emisă de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi C.V. şi M.A.D., din al cărui conţinut rezultă că potrivit art. 632 şi art. 638 noul C. proc. civ., creditoarea ar deţine un titlu executoriu valabil, constând în sentinţa civilă nr. 5318 din 04 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 25442/3/2011, depus în original.

Dar chiar şi în condiţiile în care această sentinţă încă nu este redactată, lipsind de fapt din dosarul de executare titlul executor cerut de art. 663 alin. (4) noul C. proc. civ., cererea de executare silită se află pe rolul Judecătoriei sector 3 Bucureşti, cu termen fixat pentru judecată.

Prin urmare, există un pericol iminent ca petenta să fie executată silit, în lipsa titlului executoriu în original sau copie legalizată, curtea apreciind că sub acest aspect, promovarea cererii de faţă apare fondată.

Altfel suma la care reclamanta a fost obligată nu este de neglijat, aceasta constând în 3.958.534 RON plus dobânda legală aferentă şi raportat la situaţia economico-financiară a reclamantei aşa cum relevă probele administrate în cauză, o executare silită în condiţiile sus expuse ar conduce la paralizarea activităţii societăţii reclamante cu consecinţe negative majore.

În privinţa aparenţei de drept, pipăind fondul, separat de aspectele deja expuse, curtea a reţinut că reclamanta justifică o aparenţă de drept în favoarea sa rezultată din unele indicii care creează îndoieli mai ales în lipsa sentinţei motivate, precum concluziile diferite din raportul de expertiză efectuat în asigurarea de dovezi şi raportul de expertiză din dosarul de fond în care s-a pronunţat sentinţa a cărei suspendare a executării se solicită şi imposibilitatea de apreciere dacă instanţa de fond a interpretat sau nu corect probele administrate în cauză în lipsa motivării acesteia.

Concluzionând, pentru evitarea unui prejudiciu iminent, curtea a reţinut că cel puţin pentru aspectele expuse, cererea apare fondată,

Împotriva sentinţei civile nr. 83 din 4 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a formulat recurs reclamanta SC E.R. SRL Sascut, în termen legal, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o ca fiind nelegală, întrucât instanţa a apreciat greşit ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte urgenţa măsurii de suspendare, a susţinut că aceasta era inexistentă la data pronunţării ordonanţei cată vreme sentinţa nu era motivată, iar faptul că exista o cerere de executare silită nu reprezintă un motiv de admitere a cererii petentei, ci constituie un motiv de suspendare a executării silite.

Legat de iminenţa pagubei petentei SC B.R. SRL Bucureşti, recurenta a argumentat şi a depus înscrisuri din care reiese că veniturile sale nu acoperă obligaţia de plată a cărei suspendare s-a admis şi că aceasta deţine active imobilizate de valoare foarte mare, astfel că obligaţia de plată nu este de natură să-i afecteze patrimoniul.

Referitor la aparenţa dreptului, este de reţinut că societatea sa încă din 2009, a achitat intimatei peste 500.000 RON, ca avans, la achiziţia utilajelor agricole ce fac obiectul litigiului, în condiţiile în care a avut pe rolul instanţelor de judecată nu mai puţin de 10 cereri conexe de deschidere a procedurii de insolvenţă din cauza dificultăţilor financiare datorate de aceasta.

Recurenta a prezentat în continuare şi alte aspecte ce ţin de fondul cauzei, precum şi condiţiile răspunderii civile delictuale, prin raportare la contractul părţilor.

Intimata SC B.R. SRL Bucureşti, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21 octombrie 2013 a cerut respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în scris.

Analizând recursul declarat de SC E.R. SRL Sascut, împotriva sentinţei civile nr. 83 din 4 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 280 alin. (5) C. proc. civ. până la dezlegarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, iar, potrivit art. 280 alin. (1) C. proc. civ., cererea pentru suspendarea executării vremelnice se va putea face fie odată cu apelul, fie deosebit în tot cursul instanţei de apel.

Dispoziţiile art. 581 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că prin ordonanţa preşedinţială se pot lua măsuri provizorii, grabnice cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Aşadar, pe lângă condiţiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiţii.

Două condiţii sunt prevăzute expres de text: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii, iar a treia rezultă din caracterul provizoriu al măsurii şi anume neprejudecarea fondului în analiza aparenţei de drept pe care instanţa o realizează în procedură de urgenţă pentru soluţionarea unei astfel de cereri.

În raport cu evocatele aspecte este de menţionat că admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale se analizează nu doar din perspectiva formală a condiţiilor prevăzute de alin. (1) al art. 581 C. proc. civ., ci şi din perspectiva consecinţelor pe care o astfel de măsură provizorie le poate avea asupra tuturor drepturilor părţilor implicate în proces.

Este de observat că, în prezenta pricină, sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 581 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se dispune suspendarea provizorie a sentinţei apelate.

Condiţia urgenţei este dovedită în scopul preîntâmpinării punerii în aplicare a măsurilor dispuse prin sentinţa primei instanţe, partea potrivnică procedând, deja, la învestirea cu formulă executorie a sentinţei primei instanţe astfel că, petenta este îndreptăţită să solicite suspendarea efectelor sentinţei tribunalului, prin aceasta evitând producerea unor consecinţe deosebit de grave asupra tuturor celor implicaţi în litigiul dedus judecăţii de faţă.

Caracterul vremelnic rezultă din solicitarea petentei în sensul dispunerii măsurii pentru o durată determinată, respectiv până la soluţionarea cererii de suspendare a executării sentinţei apelate.

Condiţia neprejudecării fondului este, de asemenea, îndeplinită prin însăşi natura cererii care are ca obiect asigurarea desfăşurării în bune condiţii a activităţii societăţii, prin dispunerea măsurii solicitate pe cale de ordonanţă preşedinţială neaducându-se atingere aspectelor deduse judecăţii.

Considerentele ce preced demonstrează că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ,, astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a fi respins.

Legat de aspectele ce ţin de fondul cauzei, condiţiile răspunderii civile delictuale, în contextul în care cadrul procesual al prezentei cereri este limitat la cercetarea aparenţei dreptului, nu pot face analiza prezentului recurs.

În consecinţă, cum criticile recurentei sunt nefondate, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC E.R. SRL Sascut, împotriva sentinţei civile nr. 83 din 4 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3529/2013. Civil. Pretenţii. Recurs