ICCJ. Decizia nr. 3554/2013. Civil. Pretenţii. Suspendare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a lI-a CIVILĂ
Decizia nr. 3554/2013
Dosar nr. 517/2/2012
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată sub nr. 12416/303/2009, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, reclamanta SC S.F. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA (actuala SC G.A. SA) a solicitat obligarea acesteia la plata sumei 117.995 RON - contravaloarea poliţei de asigurare din 17 ianuarie 2008 încheiată pentru autoturismul A. cu nr. înmatriculare B-XX-XXX, la plata sumei de 30.000 RON necesară închirierii unui autoturism în perioada aprilie - septembrie 2009 şi Ia plata sumei de 100.000 RON - daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 8853 din 27 noiembrie 2009, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială.
Pe rolul tribunalului, cauza a fost înregistrată la data de 23 decembrie 2009 sub nr. 50705/3/2009, iar Ia data de 08 august 2010 reclamanta a depus cerere de renunţare la judecata capătului de cerere având ca obiect daune morale.
Prin sentinţa comercială nr. 6851 din 8 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată.
Prin decizia comercială nr. 476 din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a admis apelul formulat de apelanta S.F. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 6851 din 8 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Recursul declarat de pârâta SC G.A. SA împotriva deciziei menţionate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1667 din 3 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția comercială.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 17 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Prin încheierea de şedinţă de la 13 septembrie 2011, s-a luat act de transmiterea calităţii procesuale active relativ la capetele de cerere având ca obiect despăgubiri şi contravaloare lipsă folosinţă, de la SC S.F. SRL către M.N., în baza contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 08 septembrie 2011.
La data de 27 septembrie 2011, reclamantul a depus precizări şi a indicat dispoziţiile art. 969 C. civ. ca temei juridic al primului petit şi art. 998-999 C. civ., al celui de-al doilea.
Prin sentinţa nr. 20807 din 8 noiembrie 2011, Tribunalul București, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M.N. şi a obligat pârâta SC G.A. SA la plata sumei de 116.825 RON, cu titlu de despăgubiri şi 3975,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pârâta a emis poliţa de asigurare pentru avarii şi furt pentru autovehicolul marca A., având nr. de înmatriculare B-XX-XXX, pentru o durată de 1 an, începând de la 18 ianuarie 2008 până 17 ianuarie 2009, pentru suma asigurată de 117.995 RON, cu o franşiză deductibilă de 370 RON/eveniment şi că Ia data de 03 ianuarie 2009, conform procesului verbal din 03 ianuarie 2009, s-a produs evenimentul asigurat, avariile rezultate fiind consemnate în autorizaţia de reparaţii.
La aceeaşi dată, societatea de asigurare a fost avizată cu privire la producerea evenimentului asigurat şi că potrivit devizului estimativ întocmit la data de 20 ianuarie 2009 de P.A.R., valoarea reparaţiilor necesare pentru aducerea autoturismului la starea anterioară se ridică la suma de 158.663,20 RON.
În raport de situaţia de fapt stabilită în funcţie de probatoriul administrat, tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptăţit să obţină despăgubiri, în temeiul contractului de asigurare încheiat şi constatând că riscul produs este acoperit prin poliţa de asigurare, conform art. 5.1 lit. a) şi 11.3 din Condiţiile Generale, în baza art. 969 C. civ., a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 116.825 RON, reprezentând despăgubiri, valoarea acestora fiind determinată prin reducerea sumei asigurate cu valoarea epavei (800 RON) şi a franşizei stabilite (370 RON).
În privinţa capătului de cerere având ca obiect plata despăgubirilor în valoare de 30.000 RON, instanţa a considerat că reclamantul nu a făcut dovada întrunirii cerinţelor răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care nu a administrat dovezi care să ateste că autovehiculul avariat era folosit în mod obişnuit pentru desfăşurarea activităţii de SC S.F. SRL şi nici faptul că autoturismul pretins închiriat a fost destinat să îl înlocuiască pe cel avariat.
II. Împotriva sentinţei nr. 20807 din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând schimbarea hotărârii atacate, în principal, în sensul respingerii ca neîntemeiate, iar, în subsidiar, al admiterii în parte a acţiunii fără depăşirea valorii reale a autoturismului la data avarierii.
Prin decizia civilă nr. 93/2013 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a admis apelul formulat de pârâta SC G.A. SA în contradictoriu cu intimatul M.N.; a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 20807 din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a /I-a civilă, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 64.373 RON, cu titlu de despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată în cuantam de 2898,46 RON; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a obligat intimatul M.N. Ia plata sumei de 2988,75 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente Ia situaţia de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat, dar faţă de forţa probantă a expertizei tehnice auto, efectuată în această fază procesuală, prin care s-a stabilit că valoarea reală a pagubei este în sumă de 64.373 RON, inferioară sumei asigurate şi constând în diferenţa dintre valoarea reală a autovehiculului la data avarierii şi valoare epavei, în aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 şi art. 996 C. civ. raportat la art. 10.3 din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, curtea a redus la această sumă valoarea despăgubirilor datorate de pârâtă reclamantului. Având în vedere solicitarea apelantei-pârâte şi culpa procesuală a intimatului-reclamant, instanţa de control l-a obligat pe acesta din urmă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă în acest grad de jurisdicţie.
III. Împotriva deciziei civile nr. 93/2013 din 20 martie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în termen legal, declarat recurs atât reclamantul M.N., cât şi pârâta SC G.A. SA Bucureşti.
Reclamantul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii apelului, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe.
În esenţă reclamantul a arătat că instanţa de apel a acordat prevalenţă unui raport de expertiză care a stabilit o altă valoare decât ce a agreată de părţi prin poliţa de asigurare.
Pârâta, fără să indice vreun motiv de nelegalitate, a solicitat admiterea recursului său, modificarea deciziei atacate în sensul schimbării hotărârii instanţei de fond şi respingerii acţiunii introductive precizate, cu cheltuieli de judecată în toate cele trei grade de jurisdicţie.
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim nivel de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârii atacate în condiţiile art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.
Faţă de aceste precizări se constată că atât reclamantul, cât şi pârâta au formulat referitor la decizia atacată critici vizând fondul cauzei, respectiv stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriilor, ce constituie elemente de temeinicie şi nicidecum de legalitate.
Modul de redactare al deciziei şi reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea instanţei de a stabili dacă soluţia este fundamentată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa ele apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurenţilor nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau motificarea soluţiei adoptate.
În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepţia nulităţii recursurilor pentru nemotivare, invocată din oficiu, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:
Dispoziţiile art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. sancţionează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiaşi norme, fiind reţinute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Astfel, Înalta Curte constată că, în speţă, reclamantul, deşi în memoriul de recurs depus la dosar, a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la aplicarea greşită a art. 969 C. civ. şi a art. 5.1 lit. A) şi art. 11.3 din Condiţiile generale ale poliţei de asigurate, a prezentat critici a căror dezvoltare nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate invocat, vizând în realitate modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor şi maniera de apreciere a probelor.
Referitor la recursul pârâtei, se reţine că aceasta a indicat prevederile art. 3041 C. proc. civ., neincidente în cauză, având în vedere că hotărârea atacată este pronunţată în apel, şi la modul general art. 304 din acelaşi cod, fără a structura şi dezvolta criticile formulate subsumat niciunuia dintre motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de textul legal invocat. Astfel, susţinerile pârâtei vizează exclusiv interpretarea probatoriului administrat, reluând practic motivele de apel şi tind la reanalizarea situaţiei de fapt în cauză, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, conform alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., iar cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi dezvoltarea lor. Înalta Curte, constatând că nici reclamantul şi nici pârâta nu s-au conformat acestor dispoziţii legale şi având în vedere deopotrivă, inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidenţa prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmează să facă aplicarea prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi să constate nulitatea ambelor recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nule recursurile declarate de reclamanţii M.N. şi de pârâta SC G.A. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 93/2013 din 20 martie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2013.
Părțile dosarului
(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)
- S.C. GROUPAMA ASIGURĂRI S.A. BUCUREȘTI - Recurent (Pârât)
- MARINACHE NICULAE - Recurent (Reclamant)
Termenele dosarului
| Dată de ședință | Oră începere ședință | |
|---|---|---|
| 25.10.2013 | 9:00 |
|
| ← ICCJ. Decizia nr. 3544/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1589/2013. Civil → |
|---|
