ICCJ. Decizia nr. 356/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 356/2013
Dosar nr. 7967/2/2011
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 31 august 2007, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta D.A.R.D. a chemat în judecată pe pârâţii M.B. prin P.G., SC R.V. SA, M.N., M.A., U.V. şi U.M.G., solicitând instanţei, pronunţarea unei sentinţe prin care pârâţii să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Lt. Col. Paul lonescu, compus din teren în suprafaţă de 181,31 m.p. şi construcţia existentă pe acest teren.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a susţinut, în esenţă, că imobilul revendicat a fost proprietatea numiţilor I.H.P. şi S.H.P.V. şi a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fără să se ţină seama de faptul că proprietarii erau exceptaţi de la naţionalizare, conform art. ll din decret şi doar pe numele lui I.H.P. În prezent cei doi coproprietari sunt decedaţi, unica succesoare a acestora fiind reclamanta în calitate de moştenitor testamentar. Imobilul a fost înstrăinat de către stat pârâţilor persoane fizice motiv pentru care, reclamanta solicită să se compare titlul său de proprietate asupra imobilului cu titlurile invocate de pârâţi, să se constate că acesta este mai bine caracterizat şi, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul.
Prin sentinţa civilă nr. 1581 din 03 decembrie 2007, Tribunalul a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
S-a reţinut că imobilul revendicat de reclamantă prin acţiune intră sub sfera de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care permite restituirea în natură doar în anumite condiţii, nu şi atunci când calitatea acesteia de proprietar al imobilului a fost recunoscută ulterior momentului în care pârâţii U. au dobândit cu bună-credinţă apartamentul pe care îl ocupă în prezent.
Prin decizia civilă nr. 511/A/2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Prin Decizia 9441 din 18 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei sus menţionate, s-a dispus casarea atât a sentinţei cât şi deciziei Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a reţinut, în esenţă, că hotărârea este nelegală întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii în întregul său respectiv asupra pretenţiilor privind partea de teren şi construcţie nerestituite raportat la temeiul de drept.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1267 din 30 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.B. prin P.G. şi a respins cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâţii U.V., U.M.G., M.B. prin P.G. şi SC R. SA, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa această soluţie s-a avut în vedere regimul acestui teren aferent imobilului construcţie, de curte aferentă, apreciindu-se că nu este posibilă retrocedarea către reclamantă, însăşi Legea nr. 1/2009 la art. 5 stabilind că terenurile aferente imobilelor vândute conform Legii nr. 112/1995 nu se restituie în natură.
De altfel, această soluţie se impune atâta vreme cât, aşa cum rezultă din probele cauzei, terenul are în prezent un regim de folosinţă comună şi este afectat folosinţei normale a apartamentelor deţinute de diverşii proprietari în imobilul în cauză.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta. În motivare a arătat că instanţa de fond, trebuia să analizeze pretenţiile sale cu privire la terenul şi spaţiile clădirii nevândute, faţă de situaţia potrivit căreia în primul ciclu procesual instanţa de fond nu a antamat aceste aspecte.
În privinţa expertizei, dispusă si efectuată în cauză, reclamanta a formulat obiecţiuni la termenul din 12 mai 2011, care au fost respinse nejustificat de instanţa de fond, ceea ce a şi condus la pronunţarea care s-a dat.
Cu privire la terenul si spaţiile nevândute reclamanta a susţinut că nu i se poate aplica Legea nr. 1/2009, iar faţă de situaţia potrivit căreia în prezent terenul este liber, regimul juridic al acestuia este unul de preluare abuzivă de statul român, fără titlu, ori normal şi legal era ca acest teren să se întoarcă la adevăratul proprietar.
În privinţa spaţiilor nevândute şi ramase libere din imobilul în discuţie, situaţia este asemănătoare, în sensul că aceste spatii nu se afla în folosinţa forţată şi perpetuă, sunt încăperi bine delimitate şi definite şi pe cale de consecinţă ele trebuiesc restituite pentru întregirea şi respectarea dreptului de proprietate.
Cu privire la imobilul (teren) a arătat că a primit 87,49 m.p. şi că obiectul apelului, faţă de restrângerea cadrului procesual este revendicare cu comparare de titluri pentru 157,73 m.p. teren, întrucât din suprafaţa totală de 268,80 m.p. se scade 87,49 (cât a primit apelanta de la P.M.B.) şi se scade, totodată, şi ceea ce a cumpărat fam. M., adică 23,58 m.p. Rezultă un total de 157,73 m.p. teren revendicat (teren ce include terenul din curte şi terenul nevândut de sub casă).
Cu privire la clădire, apelanta a solicitat toate spaţiile nerestituite, astfel:
parter - nu exista spaţii ce ar putea fi revendicate;
etajul 1 - nu exista spatii ce ar putea fi revendicate;
etajul 2 - nu exista spatii ce ar putea fi revendicate;
pod - solicită revendicarea în integralitate a podului;
subsol - solicită revendicarea acestuia, farăl/2 dintr-o boxă la subsol ce aparţine fam. M. şi o boxă întreaga ce aparţine fam. U.
A precizat că la parter i s-a restituit lA din apartamentul nr. l, conform sentinţei civile nr. 18170 din 12 decembrie 1997 rămasă definitivă şi irevocabilă şi 87,49 m.p. teren. La etajul 1 a moştenit întreg etajul, care a fost recuperat de la stat de mătuşa sa şi şotul acesteia (cei care au construit acest imobil). In urma decesului acestora întreg etajul 1 i-a revenit apelantei, urmare a moştenirii testamentare.
Prin decizia civilă nr. 222/ A din 17 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii faţă de pârâţii U.V. şi U.M.G., a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa în sensul admiterii cererii de revendicare şi a obligat pârâţii M.B. şi SC R.V. SA să lase reclamantei în proprietate şi posesie următoarele părţi din imobilul, construcţie şi teren, situat în Bucureşti, str. Col. Paul Ionescu: teren în indiviziune în suprafaţă de 84,26 m.p., pivniţele nr. 6, 5 şi 3, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert C.M., şi podul, cu excepţia a l/% boxă pod aferentă apartamentului nr. l, parter, obiect al contractului de vânzare - cumpărare nr. 410/112/1996 şi a cotei indivize de 26,91 % din suprafaţa de folosinţă comună aferentă apartamentului nr. 3 de la etajul 2.
Referitor la pârâţii U.V. şi U.M.G., Curtea a reţinut că la termenul de judecată din data de 08 decembrie 2011, apelanta reclamantă, personal a declarat în şedinţă publică că înţelege să renunţe la judecată.
Sa mai reţinut că scopul urmărit de reclamantă, prin promovarea acţiunii, a fost reprezentat de redobândirea dreptului de proprietate şi a posesiei asupra imobilului şi, în mod corect, analiza primei instanţe a vizat temeinicia dreptului pretins şi posibilitatea concretă de restituire a bunului în natură, excepţia lipsei de interes în ce priveşte nevalabilitatea titlului statului invocată de mun. Bucureşti, neputând avea înrâurire asupra fondului pricinii.
De asemenea, nu se poate face abstracţie de puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 18170 din 12 decembrie 1997 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti prin care s-a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanta din prezenta cauză, în contradictoriu cu C.L.M.B. şi SC R. SA şi s-a constatat că reclamanta este proprietara apartamentului nr. 1 situat în Bucureşti, STR. Lt. Paul Ionescu, parter şi a cotei părţi de 87,49 m.p., ambii pârâţii fiind obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie acest imobil către reclamantă.
Faţă de dispoziţiile art. 480 C. civ., instanţa de apel a constatat îndreptăţirea reclamantei la a-i fi restituite în deplină proprietate şi posesie acele părţi din imobil, cote indivize care, sunt deţinute fără drept de pârâţii persoane juridice, aflate în stăpânirea materială a acestora, în raport de care reclamanta a înţeles să continue procesul: M.B. şi SC R. SA
Procedând la identificarea în concret a acestor părţi componente din imobilul care a aparţinut autoarei reclamantei, instanţa a reţinut că ele nu pot viza decât: suprafaţă indiviză de 84,26 m.p., teren, pivniţele 6, 5 şi 3, astfel cum au fost acestea identificate prin raportul de expertiza tehnică întocmit de expertul C.M. şi podul, cu excepţia a Vi din boxa pod aferentă apartamentului nr. 1, parter, obiect al contractului de vânzare cumpărare nr. 410/112/1996 şi cu excepţia cotei indivize de 26,91 % din suprafaţa de folosinţă comună aferentă apartamentului nr. 3 situat la etajul 2 al imobilului, aceste ultime spatii aflându-se în posesia efectivă a altor persoane fizice, care nu au / nu mai au calitatea de părţi litigante în cauză.
În acest sens, s-a reţinut că, potrivit expertizei realizate în faza procesuală a apelului, întreaga suprafaţă a terenului aferent întregului imobil situat la adresa din str. Lt. Paul Ionescu, este de 269,14 m.p.
Din aceasta suprafaţă, potrivit sentinţei civile nr. 18170/1997 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, reclamantei i-a fost anterior recunoscut în contradictoriu cu C.L.M.B. şi SC R., un drept de proprietate asupra suprafeţei de 87,49 mp., iar o suprafaţă de 14,90 m.p., din dreptul astfel recunoscut a fost înstrăinată de reclamantă numiţilor P.R. şi P.D., conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2498 din 28 septembrie 2007 autentificat de B.N.P. L.J. Prin urmare, această suprafaţă de teren nu face obiectul prezentului litigiu.
Totodată, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 410/112/1996, încheiat între P.M.B. şi numiţii M.N. şi M.A., a fost vândută şi Vi boxa pod, contractul cuprinzând menţiunea că aceşti cumpărători au dobândit şi suprafaţa de 23,58 m.p., teren situat sub construcţie.
Cu privire la părţile indivize de teren, instanţa a avut în vedere că, pentru această situaţie, legiuitorul de după anul 1989 a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul/vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data introducerii acţiunii reclamantei, dispunând în sensul că: „terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie.”
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivul de apel referitor la restituirea suprafeţei de 157, 73 m.p. teren, în care este inclusă şi suprafaţa de 72,98 m.p. teren aferent apartamentului 2 deţinut de familia H.. De asemenea, a mai susţinut că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 nu pot fi aplicate familiei U. întrucât apartamentul a fost obţinut prin schimb în anul 1978, iniţial fiind cumpărat în baza Legii nr. 4/1973 şi nu se încadrează în art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Recursul nu este fondat.
Imobilul în litigiu, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, este construit pe o suprafaţă de 269,14 m.p., din care 204,01 m.p. sunt deţinuţi de proprietari conform titlurilor de proprietate, iar restul de 65,13 m.p. reprezintă curtea imobilului în care este cuprins şi accesul de servitute.
Instanţa de apel i-a acordat reclamantei 84,26 m.p., iar diferenţa până la cei 157,73 m.p. solicitaţi ar reprezenta curtea imobilului.
În speţă, o parte dintre apartamentele imobilului au fost vândute foştilor chiriaşi, care au dobândit un drept de folosinţă şi asupra terenului aferent, dar numai în măsura exercitării dreptului de proprietate asupra construcţiei. Acest drept nu poate fi redus doar la suprafaţa de teren aflată efectiv sub construcţie, deoarece, în acest caz titularii construcţiei ar fi prejudiciaţi, fiind în imposibilitatea de a-şi exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra casei de locuit şi fiind lipsiţi total de folosinţa terenului din jurul casei, teren absolut necesar pentru folosinţa normală a locuinţei, precum şi de folosirea terenului care le asigură accesul la calea publică.
Practica judiciară a consacrat un criteriu constant în determinarea terenului aferent unei clădiri, ca fiind atât terenul situat sub construcţia respectivă, cât şi terenul din jurul acesteia, mai precis curtea, teren ce este necesar unei normale utilizări a construcţiei, ţinând seama de standardele specifice mediului. Cu alte cuvinte, terenul aferent este acela care face parte integrantă a unităţii locative şi care asigură existenţa unei unităţi funcţionale, compusă din casă şi teren, corespunzătoare unui standard normal de confort locativ.
În situaţia în care un imobil compus din construcţie şi teren aferent a fost preluat abuziv, iar construcţia nu poate fi restituită în natură, în totalitate, fostului proprietar, existând un impediment juridic la aceasta, cum se întâmplă în cazul de faţă, soarta juridică a terenului nu poate fi diferită de cea a construcţiei.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 22 din l
Legea nr. 112/1995, în vigoare la data formulării acţiunii, potrivit cărora, în cazul în care apartamentul care se restituie în natură fostului proprietar se află într-o clădire cu mai multe apartamente, fostul proprietar dobândeşte cotă-parte din proprietatea indiviză asupra tuturor părţilor de construcţii şi instalaţii, precum şi asupra dotărilor, care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun şi a terenului aferent.
Raţiunea acestei norme de drept nu poate fi decât aceea de a asigura o unitate de situaţie juridică terenului şi construcţiei, care formează, împreună, o unitate locativă funcţională.
Faţă de cele învederate este evident că nu se poate restitui terenul aferent imobilului.
Mai mult, în ce priveşte terenul aferent apartamentului nr. 2 deţinut de familia H., în cuprinsul raportului de expertiză s-a reţinut că apartamentul respectiv, compus din 4 camere, cota de 36,31 % din spaţiile comune, boxă de 18,98 m.p., garaj de 14,81 m.p. şi terenul aferent de 72,98 m.p., a fost donat de reclamantă acestei familii în baza actului de donaţie nr. 3530 din 26 septembrie 1997. Cum, în cauză, nu s-a făcut dovada anulării contractului de donaţie, valabilitatea lui constituie un motiv în plus pentru imposibilitatea restituirii terenului solicitat de reclamantă.
Critica referitoare la greşita aplicare a art. 36 din Legea nr. 18/1991 nu se va mai analiza întrucât prin decizia atacată s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâţii U.V. şi U.M.G. În raport de această renunţare reclamanta nu mai poate formula critici, în recurs, în legătură cu bunul deţinut de aceşti pârâţi.
Critica privind respingerea, de către instanţa de apel, a obiecţiunilor la raportul de expertiză este tardiv formulată, aceasta fiind invocată pentru prima dată în cuprinsul concluziilor verbale puse de reprezentanta recurentei în dezbaterea recursului.
Având în vedere aceste considerente recursul se priveşte ca nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.A.R.D. împotriva deciziei nr. 222/ A din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 357/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 355/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
