ICCJ. Decizia nr. 3922/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3922/2013
Dosar nr. 2272/86/2011
Şedinţa publică de la 13 noiembrie 2013
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava. secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 martie 2011, sub nr. 2272/86/2011, reclamanta SC T.D. SRL Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC C. SRL Scheia, la plata sumei de 195.458, 39 lei, cu titlu de restituire preţ pentru lucrările neexecutate şi materiale plătite şi nelivrate, în baza contractului de subantrepriză din 17 august 2007 şi penalităţi.
Prin sentinţa nr. 3628 din 30 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondată acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Între părţi s-a încheiat contractul de subantrepriză din 2007 pentru efectuarea de lucrări specificate în anexa la contract în valoare de 405.578 lei fără T.V.A., termenul de executare fiind 31 noiembrie 2007, prelungit până la 31 ianuarie 2008. Ca urmare a neexecutării contractului la data de 06 mai 2008 reclamanta, în baza art. 20.1 din contract a reziliat convenţia. în consecinţă, reclamanta a solicitat restituirea sumelor de 104.907,47 lei, reprezentând preţ şi 28.647 lei, cu titlu de penalităţi contractuale.
Cu privire la plata preţului reclamanta a susţinut că, în baza contractului a achitat un avans de 80.000 lei la data de 20 august 2007.
Întrucât conform alin. (2), art. 2.3 din contract, reţinerea avansului se va face la fiecare facturare a situaţiilor de lucrări executate, respectiv 20 % din valoarea situaţiilor de lucrări, iar la data rezilierii contractului, părţile au efectuat lucrări în valoare de 75.530 lei, consideră reclamanta că se impune restituirea avansului.
Instanţa de fond a reţinut că, susţinerile reclamantei referitoare la contractul de subantrepriză au în vedere situaţia executării integrale a contractului, ori, în cazul rezilierii contractului se pune problema repunerii părţilor în situaţia anterioară şi reparării prejudiciului. Prin urmare pe lângă restituirea avansului, s-a ridicat şi problema achitării lucrărilor efectuate de pârâtă, confirmate cu facturile şi situaţiile de lucrări, astfel că restituirea acestuia nu este datorată.
În ceea ce priveşte contravaloarea oţelului beton, s-a reţinut că pârâta a facturat oţel în valoare de 16.839 lei, din care 6.570 kg oţel PC 52 şi 770 kg oţel BB 37, însă din situaţia de lucrări de la fila 143, rezultă că pârâta a utilizat oţel beton în cantitate de 4.430 kg şi oţel beton în cantitate de 2.910 kg, cu mult peste cantitatea facturată.
Asupra cererii de restituire a sumei de 49.869 lei, reprezentând contravaloare lucrări de rezistenţă, prima instanţă a apreciat că nu este dată culpa pârâtei la suspendarea lucrărilor de turnare a betonului, întrucât prin contractiul de subantrepriză, aceasta nu avea îndeplinite obligaţiile impuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar reclamanta a efectuat şi achitat contravaloarea acestor lucrări către SC C.G. SRL.
Nici pretenţia ce vizează restituirea sumei de 12.415 lei, pentru zidul de sprijin nu a fost dovedită, deşi reclamanta a susţinut că, potrivit buletinelor de analiză s-ar fi reţinut că betonul folosit era inferior, din conţinutul acestora a rezultat că betonul corespunde clasei declarate.
Nu au fost reţinut susţinerile reclamantei că S.A.P.A.R.D. Ie-a refuzat decontarea acestor lucrări, nefiind depuse dovezi în acest sens.
Cu privire la plata penalităţilor, art. 20.4 din contract stipulează o penalizare de 5% din valoarea contractului în cazul rezilierii contractului din culpa subanteprenorului.
La data de 02 mai 2008, pârâta a notificat reclamanta cu privire la sistarea lucrărilor pentru neonorarea obligaţiilor financiare, la data de 05 mai 2008, părţile au constatat stadiul lucrărilor executate, iar la 06 mai 2008, reclamanta a comunicat pârâtei rezilierea contractului pentru neregularităţi contractuale, deşi a fost pusă în întârziere prin procesul verbal din 01 decembrie 2007, ori prin acest act s-a solicitat pârâtei un plan de măsuri pe care reclamanta îşi rezervase dreptul de a le accepta.
A reţinut prima instanţă faptul că, în convenţiile subrogatorii, excepţia neexecutării contractului este subînţeleasă contractului.
În consecinţă a reţinut că suspendarea lucrărilor, conform procesului verbal din 06 septembrie 2007, s-a dispus în vederea completării documentelor, verificării reperelor şi a amplasării obiectivului conform documentaţiei, pentru a fi analizată de O.C.P.I. astfel încât obligaţiile nu revin pârâtei prin contractul de subantrepriză şi prin urmare, reluarea lucrărilor la data de 11 octombrie 2007 nu s-a datorat culpei pârâtei.
Prima instanţă a constatat că neplata lucrărilor efectuate şi a avansului pentru lucrările contractate reprezintă o culpă datorată reclamantei şi nu a pârâtei, sens în care declaraţia de reziliere nu reprezintă o activitate culpabilă pârâtei, penalizările solicitate nefiind datorate în consecinţă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamanta SC T.D. SRL Bucureşti, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 40 din 27 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC T.D. SRL Bucureşti - prin administrator C.D. împotriva sentinţei nr. 3628 din 30 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2272/86/2011şi a fost obligată apelanta să plătească intimatei SC C. SRL Şcheia suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert B.R. (v. răspunsuri obiectiv nr. 6 expertiză - 71,72 dosar apel), principala cauză a compromiterii betonului din elevaţii este dată de temperaturile scăzute din timpul nopţii, cauză peste care s-au suprapus o serie de acţiuni ale pârâtei - înlăturarea prematură a cofrajelor ce a accentuat expunerea la frig, dar şi şocurile primite de elevaţiile „crude" în procesul de umplere.
S-a constatat că, în aceste circumstanţe este esenţial a se reţine faptul că betonul a fost turnat în aceste condiţii urmare a insistenţelor beneficiarului, fapt necontestat de reclamantă, situaţie în care culpa compromiterii betonului îi aparţine.
Mai departe, pârâta a susţinut că a executat a doua oară fundaţia pe cheltuiala sa, astfel că nu datorează suma solicitată de reclamantă cu acest titlu. Aceste susţineri au fost coroborate de instanţa de apel cu imposibilitatea probării de către reclamantă a efectuării acestei lucrări cu un alt executant (s-a invocat a avea această calitate SC C. SA) dar şi cu procesul verbal de constatare nr. 2/05 mai 2008 în care se consemnează efectuarea parţială a lucrărilor de rezistenţă (proporţie 80 - 90% - fila 105 dosar apel).
În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că pârâta a efectuat în temeiul contractului din 17 august 2007 lucrări de rezistenţă în cuantum de 56.713,34 lei, din care reclamanta a achitat suma de 49.869,83 lei ( a se vedea tabelul sintetic privind lucrările şi plăţile făcute - raport expertiză B.R. (fila 76 dosar apel).
Tot din cuprinsul acestui raport reiese că lucrările din contractul din 17 august 2007 efectuate de către subantreprenor (pârâta SC C. SRL) şi facturate către antreprenorul general (reclamanta) sunt în cuantum de 166.012,64 lei.
De asemenea, pârâta, a efectuat lucrări în cuantum de 168.180,23 lei, pentru care a emis facturi ce au fost acceptate de beneficiar.
În consecinţă, având în vedere forţa probantă a facturilor acceptate, având în vedere şi existenţa raporturilor contractuale dintre părţi, raporturi ce sunt reglementate de contractul din 17 august 2007, instanţa de apel a apreciat că pentru lucrările suplimentare, pentru care există facturi acceptate din partea beneficiarului a operat o completare a contractului în ceea ce priveşte lucrările la care s-a obligat a le efectua executantul, astfel că lucrările efectuate de acesta din urmă în baza contractului, astfel cum a fost modificat sunt în cuantum de 336.192,87 lei.
Susţinerile apelantei reclamante referitoare la împrejurarea că pentru lucrările efectuate în afara contractului este necesar ca pârâta să formuleze cerere reconventională întrucât nu le poate opune prin alt mijloc procedural nu pot fi primite în ceea ce priveşte lucrările pe care curtea de apel Ie-a apreciat ca fiind efectuate în baza contractului, astfel cum a fost modificat pe parcursul derulării acestuia.
Instanţa de apel nu a avut în vedere lucrările nefacturate ale pârâtei în cuantum de 3.648,18 lei (zidărie piatră uscată) şi 20.187,17 lei (podeţ şi amenajare drum), astfel că, în aceste circumstanţe, faţă de valoarea totală a plăţilor efectuate de către reclamantă către pârâtă în cuantum de 180.437,60 lei, rezultă că pârâta a efectuat lucrări ce depăşesc această sumă cu 153.755,27 lei.
Având în vedere şi cele expuse în considerente referitoare la contravaloarea lucrărilor de rezistenţă ce au fost solicitate de reclamantă şi care se cifrează la 49.869,83 lei şi care nu sunt datorate de pârâtă, instanţa de apel a constatat că acţiunea reclamantei este nefondată, prin raportare la apărările aduse de pârât şi care privesc lucrările efectuate în temeiul contractului şi lucrări ce depăşesc în mod evident sumele achitate de reclamantă la care se adaugă pretenţiile privind contravaloarea oţelului beton facturat, contravaloarea zid de sprijin şi a penalităţilor pretinse în baza art. 20.1 din contractul de subantrepriză.
La pronunţarea acestei decizii, curtea de apel a înlăturat concluziile experţilor parte având în vedere parţialitatea acestora, neputându-se impune prin neutralitatea de care ar fi fost necesar a o accesa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.D. SRL Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta formulează următoarele critici de nelegalitate:
1. Decizia recurtă nu cuprinde motivele pe care se sprijină conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel soluţionând apelul fără a intra în cercetarea fondului, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ., lipsindu-o pe reclamantă de un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Susţine că prin cererea de apel a criticat sentinţa nr. 3628 din 30 mai 2011 a Tribunalului Suceava sub mai multe aspecte, respectiv: interpretarea eronată de către instanţa de fond a apărărilor din acţiunea introductivă referitoare la executarea contractului de subantrepriză, reţinând greşit că am avut în vedere situaţia executării integrale a contractului şi nu până la momentul rezilierii acestuia; interpretarea greşită a prevederilor legale referitoare la efectele rezilierii contractelor cu execuţie succesivă, cum este cazul în speţă, a contractului de subantrepriză din 17 august 2007, reţinând fără temei că în cazul rezilierii acestui contract efectele sunt retroactive (ex tune), ca în cazul rezoluţiunii şi nu numai pentru viitor (ex nune); restituirea sumei de 24.525,19 lei, compusă din 16.839 lei contravaloarea oţelului beton facturat cu factura din 27 septembrie 2007 necesar executării tuturor lucrărilor contractate, nu numai pentru executarea fundaţiei clădirii şi din suma de 7.685, 89 lei, reprezentând contravaloarea fasonării oţelului beton, intimata-pârâtă recunoscând prin procesul verbal de constatare din 05 mai 2008 (filele 62 - 63 dosar fond) că „în teren nu se regăseşte întreaga cantitate de oţel beton aferentă lucrărilor de construcţii realizate, restul cantităţii de oţel fiind nelivrat", deci implicit ne datorează restituirea acestei sume; restituirea sumei de 12.415 lei, încasată necuvenit cu titlu de preţ pentru lucrarea zid de sprijin, pe care instanţa de fond a respins-o greşit cu motivarea că prin buletinele de analiză (filele 74 - 85 dosar fond) s-ar fi dovedit că betonul folosit corespunde clasei declarate şi respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor în sumă de 28.647,50 lei.
Instanţa de apel a încălcat prevederile legale întrucât nu a examinat decât un singur motiv de apel, respectiv cel de la pct. 1.6 din cererea de apel, care a vizat restituirea contravalorii lucrărilor de rezistenţă - fundaţia clădirii la „Pensiunea V." din com. Mănăstirea Humorului, în sumă de 49.869 lei, fapt ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, care conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., atrage casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.
2. Decizia atacată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2.1. Instanţa de apel a interpretat eronat prevederile contractului de subantrepriză din 17 august 2007 încheiat între societatea reclamantă în calitate de antreprenor general şi intimata-pârâtă, în calitate de subantreprenor privind obligaţiile părţilor contractante.
Astfel, conform art. 1 „Obiectul contractului", pct. 1.1 subantreprenorul s-a obligat să execute, pentru antreprenorul general lucrările descrise în anexa 1 la acest contract. De asemenea, conform pct. 1.2 al aceluiaşi art., subantreprenorul s-a angajat să realizeze lucrările conform dosarului tehnic furnizat de antreprenorul general, în care lista documentelor este specificată în art. 4, în conformitate cu dispoziţiile legii în vigoare, a normelor legale în vigoare, a normelor de construcţii, a cunoştinţelor tehnice şi a condiţiilor fixate prin termenii acestui contract.
Rezultă că intimata-pârâtă, în calitate de subantreprenor avea obligaţia de a respecta legislaţia în construcţii, inclusiv normativele din construcţii privind executarea lucrărilor de construcţii din 1985 şi Normativul din 1988 privind executarea lucrărilor de construcţii pe timp friguros.
Faţă de dispoziţiile citate ale contractului de subantrepriză, ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, a normativelor din 1988 privind executarea lucrărilor pe timp friguros şi ale Normativului din 1985 privind executarea lucrărilor în construcţii care stabilesc obligaţiile şi răspunderile constructorului în executarea lucrărilor de construcţie, în mod vădit nelegal a reţinut instanţa de apel că culpa compromiterii betonului de la lucrările de rezistenţă aparţine beneficiarului, care a insistat faţă de intimata-pârâtă să toarne betonul pe timp friguros, nesocotind dispoziţiile legale de mai sus, cât şi faptul că beneficiarul nu este parte în contract, în condiţiile în care chiar expertul desemnat de instanţă ing.Bartoş Radu a reţinut că, fundaţia a fost turnată cu temperaturi pozitive (conform condicilor de betoane - fila 45 dosar fond), dar a fost decofrat prematur, încât cofragul, care îndeplinea rolul de termoizolator fiind înlăturat şi scăzând temperaturile, acesta a fost definitiv şi iremediabil compromis (fila 71 dosar apel), culpa aparţinând în exclusivitate constructorului (fila 72 dosar apel), deci pârâtei-intimate şi nu beneficiarului.
2.2. Recurenta - reclamantă arată că, tot nelegal, instanţa de apel a reţinut că nu a probat refacerea lucrărilor de fundaţie cu o altă societate de construcţii decât pârâta, în condiţiile în care reclamanta a depus la instanţa de fond contractul din 12 mai 2008 încheiat cu SC C.G. SRL (filele 234 - 237 dosar fond), actul adiţional la contractul din 12 mai 2008 (fila 238 dosar fond), borderou centralizator de producţie al situaţiilor de plată pe anul 2008 la contractul din 12 mai 2008 (fila 240 dosar fond) şi procesul verbal de control al satului, în fază determinantă „planşeu beton peste terasă cota + 0,05" (fila 241 dosar fond).
De asemenea, arată că potrivit art. 2 din contractul de subantrepriză în litigiu, preţul contractului statuat de părţi a fost forfetar, de 405.578, 65 lei, fără T.V.A., iar conform art. 16 din acelaşi contract, intitulat „Lucrări modificatoare" pct. 16.1, subantreprenorul nu se poate opune unei „cereri scrise" privind lucrările suplimentare, dacă beneficiarul le cere antreprenorului general. Lucrările modificatoare pot fi cerute şi de antreprenorul general, cu o suplinire sau o diminuare a volumului lucrărilor. Subantreprenorul se angajează să semnaleze în cel mai scurt timp, sub sancţiunea decăderii din drepturi, toate faptele care ar justifica o cerere cu privire la lucrările suplimentare, adresată antreprenorului general/beneficiar, care va informa beneficiarul.
La pct. 16.2, părţile au convenit ca aceste lucrări suplimentare şi costul lor vor fi definite prin act adiţional.
Susţine recurenta că, din aceste prevederi contractuale rezultă că lucrările suplimentare pot fi cerute de antreprenorul general la cererea beneficiarului prin cerere scrisă sau de subantreprenor prin „cerere" adresată antreprenorului general sau beneficiarului, care vor fi definite prin act adiţional.
Faţă de aceste prevederi contractuale, în mod nelegal a reţinut instanţa de apel că intimata-pârâtă a efectuat lucrări suplimentare în cuantum de 168.180, 23 lei, pentru care a emis facturi acceptate de beneficiar, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există acte adiţionale de modificare a contractului şi nici facturi acceptate de beneficiar care să fi completat prevederile contractului, instanţa de apel modificând nelegal clauzele contractului care, conform art. 969 C. civ. de la 1864 este legea părţilor, substituindu-se voinţei lor.
2.3. Instanţa de apel a nesocotit şi prevederile art. 119 alin. (1) C. proc. civ., reţinând cu încălcarea esenţială a legii că intimata-pârâtă nu trebuia să formuleze în cauză o cerere reconvenţională, în condiţiile în care: „Curtea Ie-a apreciat ca fiind efectuate în baza contractului, astfel cum a fost modificat pe parcursul derulării acestui", deşi la dosarul cauzei nu există o astfel de modificare a contractului, instanţa de apel substituindu-se voinţei părţilor contractante, în condiţiile în care la judecarea apelului, la întrebarea completului de judecată adresată pârâtei aceasta a declarat că nu a formulat cerere reconventionala şi nu a cerut plata lucrărilor suplimentare.
Pentru motivele expuse recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului şi în principal, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleaşi instanţe, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei nr. 3628 din 30 mai 2011 a Tribunalului Suceava- Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, schimbarea în tot a acestei sentinţe şi pe fond, admiterea acţiunii în sensul obligării intimatei-pârâte SC C. SRL la plata sumelor de 104.907, 47 lei cu titlu de restituire preţ şi 28.647, 50 lei cu titlu de penalităţi.
Intimata - pârâtă SC C. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei pronunţate de curtea de apel ca fiind legală şi temeinică.
În faza procesuală a recursului au fost depuse la dosar înscrisuri noi, respectiv declaraţia şefului de proiect al investiţiei Cabana Valentina - Mănăstirea Humorului şi a dirigintelui de şantier care a participat la lucrările de construcţie ale acestui obiectiv, privind dovedirea problemelor apărute în derularea contractului dintre antreprenorul general şi beneficiar.
Analizând hotărârea recurată în raport de criticile formulate în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Prin contractul de subantrepriză din 17 august 2007 încheiat între societatea reclamantă, în calitate de antreprenor general şi pârâtă, în calitate de subantreprenor, pârâta s-a obligat să execute lucrările prevăzute în anexa 1 la acest contract, la obiectivul „Cabana V." din com. Mănăstirea Humorului, jud. Suceava, lucrare contractată de societatea reclamantă, în calitate de antreprenor general cu SC A.C.M. SRL Bucureşti, în calitate de beneficiar.
Valoarea contractului, a fost stabilită de părţi, forfetar, la suma totală de 405.578, 65 lei, fără T.V.A., conform art. 2.1 şi 21.2 din contract.
Conform art. 16 din acelaşi contract intitulat „Lucrări modificatoare": "Subantreprenorul nu se poate opune unei cereri scrise privind lucrările suplimentare, dacă beneficiarul le cere antreprenorului general. Lucrările modificatoare pot fi cerute şi de antreprenorul general, cu o suplinire sau o diminuare a volumului lucrărilor. Subantreprenorul se angajează să semnaleze în cel mai scurt timp, sub sancţiunea decăderii din drepturi, toate faptele care ar justifica o cerere cu privire la lucrările suplimentare, adresată antreprenorului general/ beneficiar, care va informa beneficiarul."
La pct. 16.2 din contract părţile au convenit ca aceste lucrări suplimentare şi costul lor vor fi definite prin act adiţional.
Instanţa de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în apel de expert Radu Bartoş, reţinând culpa beneficiarului în ce priveşte compromiterea betonului de la lucrările de rezistenţă şi apreciind că pentru lucrările suplimetare, pentru care există facturi acceptate din partea beneficiarului a operat o completare a contractului în ceea ce priveşte lucrările la care s-a obligat a le efectua executantul, astfel că lucrările efectuate de acesta din urmă în baza contractului, astfel cum a fost modificat sunt în cuantum de 336.192,87 lei.
În recurs, recurenta -reclamantă a depus înscrisuri noi, respectiv declaraţiile şefului de proiect F.D. şi dirigintelui de şantier T.A., care au fost încuviinţate şi administrate de instanţă, constatându-se că sunt concludente, pertinente şi utile în cauză.
Conform declaraţiei şefului de proiect F.D., în conformitate cu legislaţia în vigoare, orice modificări se fac la iniţiativa beneficiarului, pe baza cererii sale scrise, fiind iniţiativa exclusivă a SC C. SRL.
Totodată, acesta a declarat că nu a emis niciun document care să susţină necesitatea modificării soluţiei proiectate cu privire la terasamente şi nu a existat nicio adresă scrisă din partea beneficiarului sau a executantului prin care să se semnaleze deficienţe în proiectare şi neconcordanţe în realitate faţă de proiect şi antemăsurătoare.
A arătat că nu a fost solicitată de către beneficiar nicio lucrare modificatoare care să privească lucrări de terasamente sau rezistenţă, implicit nu s-a emis nicio dispoziţie de şantier şi nu s-a efectuat nicio modificare privind aceste lucrări.
În plus, a menţionat şi faptul că, proiectul făcând obiectul unei finanţări S.A.P.A.R.D., orice modificare privind proiect, materiale utilizate, schimbări de soluţii tehnice şi costuri trebuie să fie justificate, argumentate tehnic prin întocmirea unui memoriu tehnic, a unor note explicative, semante şi acceptate financiar de către beneficiar şi nu în ultimul rând să facă obiectul unui act adiţional.
Arată că pârâta ulitilzează documente ce poartă semnătura sa în alt scop decât cel pentru care a semnat, respectiv solicitarea unor sume uriaşe pentru aşa zise "lucrări suplimentare ordonate de proiectant, diriginte şi R.T.E.", în condiţiile în care în calitate de şef de proiect nu este abilitat să dispună nicun fel de modificări fără solicitarea şi acordul scris al beneficarului, singurul în măsură să angajeze financiar aceste modificări.
Diriginte de şantier T.A. a declarat că suspendarea lucrărilor şantierului de către Inspectoratul de Stat în construcţii în luna septembrie 2007 s-a datorat faptului că SC C. SRL s-a confruntat cu probleme datorită plecării unei bune părţi din echipa de lucru, iar solicitarea reluării lucrărilor era în sarcina executantului şi nu a beneficiarului, lucru care s-a făcut abia în 9 octombrie 2007, odată cu faza determinantă.
A arătat că în şantier nu a fost adusă niciodată cantitatea integrală de oţel beton facturată de Confdim, ci numai cele 770 kg aferente fundaţiei clădirii, iar fierul beton din fundaţia demolată, fiind compromise total, a fost pus de Civica la dispoziţia Confdim, în afara incintei şantierului.
De asemenea, betoanele au fost compromise în întregime aşa cum s-a constatat prin procesele verbale încheiate de expertiza Coremis, lucrările fiind demolate parţial de Confdim, restul de Civica Group, care a refăcut ulterior întreaga infrastructură şi a continuat restul lucrărilor de construcţii.
Totodată, a arătat că pârâta Confdim a decis unilateral modul de abordare a lucrărilor şi ordinea tehnologică de execuţie, deşi le recomandase altă ordine de execuţie.
A susţinut că în septembrie 2008 a aflat că la fundaţia zidului de sprijin s-a turnat beton inferior celui proiectat, facturat şi încasat, acest fapt fiind sesizat de S.A.P.A.R.D. ca urmare a analizării documentaţiei aferente lucrărilor la zidul de sprijin.
Referitor la terasamente, a susţinut faptul că notele de renunţate şi comandă au fost întocmite de Confdim din proprie iniţiativă, cu scopul de a renegocia cu beneficiarul o parte din lucrările contractate, iar semnătura sa de pe acest document reprezintă doat avizul privind volumele acestor articole şi nicidecum dispunerea schimbării tehnologiei de execuţie proiectate.
În acest context, faţă de aceste înscrisuri noi, sunt fondate criticile recurentei privitoare la faptul că instanţa de apel a reţinut culpa beneficiarului în compromiterea betonului de la lucrările de rezistenţă fără a stabili cu certitudine dacă subantreprenorul a respectat legislaţia în contrucţii, inclusiv normele din construcţii privind executarea lucrărilor de construcţii şi Normativul privind executarea lucrărilor de construcţii pe timp friguros, precum şi faptul că intimata - pârâtă a efectuat lucrări suplimentare în cuantum de 168.180,23 lei, pentru care a emis facturi acceptate de beneficiar, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există acte adiţionale de modificare a contractului şi nici facturi acceptate de beneficiar care să fi completat prevederile contractului.
În raport cu aceste acte noi, Înalta Curte constată că instanţa de apel a omologat un raport de expertiză care nu a lămurit raportul juridic dintre părţi, motiv pentru care raportul de expertiză tehnică urmează a fi refăcut în rejudecare cu stabilirea unor obiective clare, concludente şi utile dezlegării pricinii, întrucât controlul judiciar de legalitate al deciziei recurate nu este posibil, în condiţiile în care, potrivit art. 314 C. proc. civ., verificarea modului de aplicare a legii de către instanţa de apel poate fi făcută doar pe baza unei situaţii de fapt pe deplin lămurite.
Toate aceste elemente de fapt rămânând neelucidate pun în imposibilitate instanţa de recurs să statueze asupra corectei aplicări a legii în cauză.
Instanţa, în fond după casare, va analiza şi celelalte critici ale recurentei reclamante în vederea stabilirii situaţiei de fapt cu administrarea întregului probatoriu necesar şi util cauzei.
Aşa fiind Înalta Curte, constatând fondat recursul din perspectiva criticii de nelegalitate invocate în reglementarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fapt ce face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a ll-a C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurata şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.D. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 40 din 27 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurata şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3653/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3925/2013. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
