ICCJ. Decizia nr. 3653/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3653/2013
Dosar nr. 2709/91/2012
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul l.S. a chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul Focşani, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
Reclamantul a arătat că la data de 17 noiembrie 1999, în perioada în care era închis în Penitenciarul Focşani, a fost încheiat de către reprezentanţii acestuia un proces-verbal în care se stabilea împrejurarea că el, reclamantul, prezintă un grad ridicat de periculozitate, astfel că, în baza acestui proces-verbal, reclamantul a fost ţinut separat de ceilalţi deţinuţi şi închis într-o cuşcă cu geam, fiind deplasat în alte penitenciare cu paza armată.
Reclamantul a mai susţinut că acest proces-verbal este fals, întrucât nu poartă ştampila niciunei autorităţi şi se află la dosarul său personal.
Prin sentinţa civilă nr. 457 din 31 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Vrancea, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada celor susţinute, că, în prezent, aşa cum rezultă din adresa din 16 mai 2012, acesta este deţinut în Penitenciarul Giurgiu, situaţie în care nu se poate reţine aplicarea de către pârât a relelor tratamentelor indicate în cererea de chemare în judecată.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 73/ A din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost admis, a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă.
În motivare, având în vedere dispoziţiile art. 1, art. 3 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958 conform căruia prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că faptul ilicit cauzator de prejudicii pentru reclamant s-a produs în anul 1999 când acesta era deţinut în Penitenciarul Focşani, ceea ce înseamnă că, încă de la acel moment, reclamantul trebuia să cunoască paguba ce i-a fost produsă şi, prin urmare, tot de atunci putea cere repararea acesteia.
Promovând acţiunea în pretenţii îndreptată împotriva Penitenciarului Focşani abia în anul 2012, prin urmare, după 13 ani de la data faptei ilicite a pârâtului, s-a apreciat că reclamantul a depăşit cu mult termenul legal în care putea acţiona, astfel că acţiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul I.S. a declarat recurs, fără a-şi încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs, susţine, în esenţă, că Tribunalul Vrancea a încălcat legile şi solicită aprobarea tuturor înscrisurilor depuse până în prezent şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale şi cheltuielilor de judecată pentru motivele arătate prin cererea de chemare în judecată din data de 7 mai 2012.
La data de 21 februarie 2013, recurentul-reclamant a depus un memoriu prin care a arătat, în esenţă, că „nu este nemulţumit că s-a prescris" acţiunea.
Intimatul-pârât Penitenciarul Focşani nu a formulat întâmpinare.
Examinând cererea de recurs formulată de reclamantul I.S., în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte a reţinut:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-9.
Prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., stipulează faptul că, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, recurentul-reclamant I.S. nu a invocat vreunul dintre motivele de recurs prevăzute procedural de art. 304 C. proc. civ., iar criticile arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale textului de lege anterior menţionat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel (respingerea acţiunii ca fiind prescrisă) şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată („eu nu sunt mulţumit că s-a prescris" - memoriu fila 7 dosar recurs), fără a formula critici de nelegalitate la adresa deciziei pronunţată în apel, care formează obiectul prezentului recurs, nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
În consecinţă, constatând că recurentul-reclamant l.S.G. nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul l.S. împotriva Deciziei civile nr. 73/ A din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3648/2013. Civil. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 3922/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
