ICCJ. Decizia nr. 401/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 401/2013
Dosar nr. 7111/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 31 ianuarie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul M.C.Ş.
La apelul nominal lipsesc părţile, petentul M.C.Ş., precum şi intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluţionat la 14 noiembrie 2012. Se mai referă că intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj a formulat întâmpinare la 4 decembrie 2012.
Procurorul pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul M.C.Ş. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 4643/63/2012 al Curţii de Apel Craiova.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 381/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 402/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|