ICCJ. Decizia nr. 402/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 402/2013

Dosar nr. 7137/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 31 ianuarie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul Municipiul Deva, prin primar.

La apelul nominal lipsesc părţile, petentul Municipiul Deva, prin primar, precum şi intimaţii C.C., Ş.C., M.D., prin Consiliul local şi Comisia locală Deva pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor conform Legii nr. 18/1991.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 6 februarie 2013. Se mai referă că petentul Municipiul Deva, prin primar a depus la dosar cerere în probaţiune, înregistrată la 21 ianuarie 3013, prin care a solicitat instanţei efectuarea unei adrese către Serviciul Public Comunitar Local de Evidentă a Persoanelor în vederea comunicării unor copii ale actelor de stare civilă ale numiţilor C.F. şi C.M.A. Se mai referă şi asupra faptului că intimaţii Ş.C. şi C.C. au depus întâmpinare la 23 ianuarie 2013.

Înalta Curte acordă cuvântul cu privire la cererea de probaţiune.

Procurorul solicită respingerea cererii de probaţiune.

Deliberând, Înalta Curte respinge cererea formulată de petentul Municipiul Deva, prin primar, având în vedere că părţii îi incumbă obligaţia de a face dovada susţinerilor din cererea de strămutare şi acordă cuvântul cu privire la cererea de strămutare.

Procurorul pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul Municipiul Deva, prin primar, privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1832/221/2012 al Judecătoriei Deva.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 402/2013. Civil. Strămutare. Fond