ICCJ. Decizia nr. 431/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 431/2013
Dosar nr. 7143/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 4 februarie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta D.V.
La apelul nominal se constată lipsa petentei şi a intimatei Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
Din partea Ministerului Public participă procurorul de şedinţă L.D.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost timbrată corespunzător.
Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 3483/88/2010 al Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, a cărui strămutare se solicită, a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 561 din data de 12 noiembrie 2012.
Prin grefa instanţei, la data de 1 februarie 2012 petenta a depus la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază cererea de strămutare ca fiind rămasă fără obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta D.V. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3483/88/2010 al Curţii de Apel Constanţa.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 430/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 432/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|