ICCJ. Decizia nr. 4548/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4548/2013
Dosar nr. 23804/3/2010
Şedinţa publică din 16 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13 mai 2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V -a civilă, reclamanţii N.N.G., prin tutore B.D., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., B.N.M., P.M., P.T. şi P.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul F.P.V.S., în temeiul art. 998 şi 999 C. civ. coroborat cu art. 251 alin. (10) lit. b), pct. 1 şi alin. (19) din Legea nr. 32/1995, art. 50 şi 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, obligarea acestuia la plata de daune materiale şi morale, astfel:
1. N.N.G.: 20.904 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, ritualuri creştineşti de pomenire, plată necropsie şi taxe înmormântare pentru părinţii decedaţi: N.P. şi N.J.; 500.000 RON daune morale pentru decesul mamei N.J.; 500.000 RON daune morale pentru decesul tatălui N.P.; 12.450 RON indemnizaţie lunară cumulată în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie (600 RON) de la data producerii accidentului până la împlinirea vârstei de 18 ani (150 RON x 83 luni = 12.450 RON) sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, pentru decesul mamei N.J.; 12.450 RON indemnizaţie lunara cumulată în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie de la data producerii accidentului până la împlinirea vârstei de 18 ani (150 RON x 83 luni = 12.450 RON) sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, pentru decesul tatălui N.P.; 100.000 RON daune morale şi 30.000 RON daune materiale pentru vătămarea sa corporală în accidentul din data de 21 aprilie 2009;
2. N.G.: 500.000 RON daune morale pentru decesul fiului N.P.;
3. S.B.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;
4. N.A.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;
5. N.D.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;
6. S.M.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;
7. N.A.: 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui N.P.;
8. B.F.: 500.000 RON daune morale pentru decesul fiicei sale N.J.; 500.000 RON daune morale pentru decesul fiului său B.P.;
9. B.E.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J.; 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;
10. B.D.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J.; 50.000 Iei daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;
11. B.I.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J. şi 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;
12. B.F.G.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J. şi 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;
13. S.F.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale N.J. şi 50.000 RON daune morale pentru decesul fratelui său B.P.;
14. B.N.M.: 675 RON daune materiale reprezentând cheltuieli pentru înmormântarea tatălui B.P., cheltuieli cu îndeplinirea ritualurilor creştineşti de pomenire, plată necropsie; 500.000 RON daune morale pentru decesul tatălui B.P.;
15. P.M.: 9877.50 RON daune materiale reprezentând cheltuieli pentru înmormântare fiicei P.E., cheltuieli cu îndeplinirea ritualurilor creştineşti de pomenire, plată necropsie; 600 RON contravaloarea expertizei tehnice auto; 500.000 RON daune morale pentru decesul fiicei sale P.E.;
16. P.T.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale P.E.;
17. P.N.: 50.000 RON daune morale pentru decesul surorii sale P.E.
De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata de penalităţi de întârziere la sumele acordate în cuantum de 01%/zi întârziere începând cu data de 06 aprilie 2010, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat următoarele:
În data de 21 aprilie 2009, în jurul orelor 15:00, în localitatea Iepureşti, judeţ Giurgiu, la km. 28 + 500, DN 6, a avut loc un accident rutier, urmare a pătrunderii pe contrasens a autoturismului marca F.S. cu număr de înmatriculare BB., condus de B.P., care a intrat în coliziune frontală cu autobuzul marca I., cu număr de înmatriculare BBB., condus regulamentar de G.I. Accidentul rutier s-a soldat cu decesul pasagerilor N.P., N.J. şi P.A., a conducătorului auto B.P., precum şi accidentarea minorei N.N.G., aflaţi în autoturismul cu număr de înmatriculare BB.
N.P. şi N.J. erau căsătoriţi şi erau părinţii minorei N.N.G.; N.J. şi B.P. erau fraţi, mama acestora fiind reclamanta B.F. Minora N.N.G. a fost încredinţată spre creştere mătuşii maternale B.D., în calitate de tutore, în baza sentinţei civile nr. 6501/2009 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Vinovăţia pentru accidentul auto aparţine conducătorului B.P., conform rezoluţiei din 06 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu (Dosar nr. 1649/P/2009).
Autovehiculul vinovat de producerea accidentului nu avea încheiată o poliţă RCA valabilă la data producerii accidentului, aşa cum a rezultat din interogarea C.E.D.A.M., ataşata cererii de chemare în judecată.
În urma decesului părinţilor, copiilor, respectiv a fraţilor lor, a vătămării corporale, reclamanţii au înregistrat prejudicii atât de natură patrimonială - cheltuieli aferente înmormântărilor, a îndeplinirii ritualurilor creştineşti de pomenire, cheltuieli de spitalizare, cât şi de natură nepatrimonială, pe care le-au apreciat în cuantumul indicat.
Or, obligată la repararea prejudiciului ar fi trebuit să fie societatea de asigurare emitentă a poliţei RCA (asigurare obligatorie), conform dispoziţiilor art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995 şi a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Norma CSA din 07 noiembrie 2008 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. În lipsa unei poliţe RCA valabile, obligaţia de despăgubire revine pârâtului F.P.V.S., conform art. 251 alin. (10) lit. b), pct. 1 din Legea nr. 32/1995 şi art. 3 alin. (1) şi (3) din Norma CSA din 07 noiembrie 2008 privind F.P.V.S. (normă emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 251 alin. (19) din Legea nr. 32/1995).
Reclamanţii au încercat stingerea litigiului pe cale amiabilă, adresând o invitaţie la conciliere pârâtului, însă acesta le-a înaintat o ofertă de despăgubire, sumele oferite nefiind cele solicitate în cererile de despăgubire. Totodată, cererile privind acordarea despăgubirilor materiale pentru numitul B.P. au fost respinse de către pârât, întrucât accidentul s-a produs din culpa acestuia.
Prin întâmpinarea, pârâtul a arătat că, ţinând cont că nu a fost identificată o poliţă de asigurare RCA, valabilă la data producerii accidentului pentru autovehiculul nr. BB., în baza prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/1995 îşi va asuma angajarea garanţiei în achitarea despăgubirilor legale cuvenite părţilor prejudiciate.
Pârâtul a formulat şi cerere de chemare în garanţie a moştenitorilor defunctului B.P., arătând că, în baza prevederilor art. 13 din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 1/2008, coroborate cu cele ale art. 60-63 C. proc. civ., solicită chemarea în garanţie a moştenitorilor persoanei responsabilă de producerea prejudiciului. Potrivit art. 251 din Legea nr. 32/2000, „în vederea recuperării sumelor cheltuite Fondul are drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul”.
Prin nota precizatoare de la 30 noiembrie 2010, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, moştenitori ai defunctului B.P., excepţie unită cu fondul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 1964 din 09 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta N.N.G. prin reprezentant legal B.D., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 70.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului părinţilor săi, N.P. şi N.J.; a respins cererea de acordare a daunelor materiale formulată de aceasta ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F. şi B.N.M., ca neîntemeiată; a respins acţiunea formulată de ceilalţi reclamanţi - B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., B.N.M. P.M., P.T., P.N., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. şi N.A., ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la 3.116,63 RON cheltuieli de judecată către reclamanta N.N.G.; a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat pe reclamantul chemat în garanţie B.N.M. la plata către pârât a sumelor la care acesta a fost obligat către N.N.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că B.P., conducătorul auto vinovat de producerea accidentului rutier, nu deţinea asigurare de răspundere civilă obligatorie, situaţie în raport de care, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008, obligaţia de despăgubire revine Fondului.
În urma accidentului de circulaţie a intervenit decesul numiţilor B.P., conducătorului auto, al lui N.P., N.J. şi P.E., pasageri în autoturismul respectiv.
Potrivit actelor de stare civilă a rezultat că reclamanta minoră N.N.G. este fiica defuncţilor N.P. şi N.J., că reclamanta B.F. este mama defunctei N.J. şi a defunctului B.P., în timp ce reclamanţii B.E., B.D., B.I., B.F.G. şi S.F. sunt fraţi ai acestora. Reclamantul chemat în garanţie B.N.M. este fiul conducătorul auto vinovat, în timp ce reclamantul P.M. este tatăl defunctei P.E., iar reclamanţii P.T. şi P.N. sunt fraţii acesteia. Reclamanţii N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. şi N.A. sunt fraţii defunctului N.P.
În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei N.N.G., tribunalul le-a apreciat în parte întemeiate.
Astfel, sub aspectul daunelor materiale, s-a constatat că aceasta nu a dovedit că a efectuat cheltuielile pretinse cu titlu cheltuieli de înmormântare şi ritualuri creştineşti (cheltuielile au fi fost suportate de familia lui N.P., respectiv de mama, fraţii şi surorile acestuia, în timp ce pentru N.J. de familia B.). De altfel, asemenea cheltuieli nici nu ar fi putut fi făcute de minoră, acesta aflându-se în întreţinerea părinţilor săi; nu au fost depuse dovezi ale unor eventuale sume de bani pe care aceasta le-ar fi deţinut.
Referitor la cheltuielile necesare recuperării minorei ca urmare a vătămărilor corporale suferite consecinţă a accidentului, estimate la suma de 30.000 RON, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 1169 C. civ. Martorul B.A.A. a arătat că nu ştie ce sume au fost cheltuite pentru recuperarea minorei, crede că s-au cheltuit 30 - 40 de milioane ROL. Cum în afara acestei declaraţii, în cauză nu a fost administrat vreun alt mijloc de probă care să confirme susţinerile sale, tribunalul a considerat neîntemeiată această pretenţie. În plus, tribunalul a reţinut şi declaraţia apărătorului reclamantei, consemnată în încheierea de şedinţă de la data de 20 aprilie 2011, în sensul că nu există chitanţe cu privire la medicamentele prescrise.
În ceea ce priveşte cheltuielile de spitalizare aferente perioadelor în care minora a fost internată, respectiv 21 aprilie 2009 - 05 mai 2009 şi 21 iulie 2009 - 23 iulie 2009, s-a apreciat că despăgubirea materială nu se cuvine acesteia, sumele afectate tratamentului şi recuperării nefiind avansate de reclamantă.
Cu privire la solicitarea reclamantei N.N.G. de obligare a pârâtului la plata sumelor cerute cu titlu de indemnizaţie lunară pentru decesul părinţilor săi, instanţa de fond a apreciat că este lipsită de temei legal.
Astfel, a reţinut că la data producerii accidentului rutier era încadrat în muncă şi obţinea venituri numai defunctul N.P., în privinţa defunctei N.J. nefiind făcută dovada că ar fi fost angajată şi ar fi obţinut venituri pe care le-ar fi afectat întreţinerii minorei.
Împrejurarea că exista obligaţia de întreţinere şi de a contribui la cheltuielile de creştere şi educare a minorei, a cărei îndeplinire nu a fost dovedită, nu determină obligaţia Fondului de suporta o sarcină pe care chiar cel ţinut să o execute nu o îndeplinea.
Una din condiţiile reparării prejudiciului în condiţiile art. 998 - 999 C. civ. se referă la faptul că prejudiciul să nu fi fost reparat încă. Aşa fiind, în cazul în care victima prejudiciului primeşte pensie de la asigurările sociale, aceasta are la îndemână o acţiune civilă în răspundere delictuală al cărei obiect îl constituie numai diferenţa de prejudiciu care nu este acoperită prin plata acestei pensii.
Tribunalul a apreciat că, faţă de solicitarea reclamantei ce se raportează la un venit minim de 600 RON lunar şi împrejurarea că beneficiază de o indemnizaţie de 350 RON lunar, aceasta este mai mare decât cuantumul întreţinerii pe care i-ar fi prestat-o tatăl decedat, astfel că acordarea unei sume în plus cu titlu de despăgubire nu se justifică.
Sub aspectul daunelor morale pretinse de reclamanta N.N.G., tribunalul a constatat că sunt întrunite condiţiile acordării acestora potrivit art. 998 - 999 C. civ., cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulaţie.
În stabilirea cuantumului acestuia, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că prejudiciul moral al reclamantei este practic imposibil de a fi cuantificat, în condiţiile în care aceasta şi-a pierdut ambii părinţi, că la acel moment avea vârsta de 11 ani şi că va fi lipsită de afecţiunea şi grija specifică relaţiei părinte copil, cu atât mai mult cu cât a crescut alături de părinţii săi, în timp putând fi afectată posibilitatea sa de a se forma, de a evolua şi chiar de a relaţiona cu cei din jur.
În raport de aceste criterii minime s-a dispus acordarea sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale [art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S. şi art. 251 lit. b) din Legea nr. 32/2000].
Privitor la pretenţiile reclamanţilor B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F. şi B.N.M., tribunalul a considerat că au motivat calitatea procesuală activă, că aceştia, în calitate de fraţi ai defunctului B.P., nu justifică repararea unui prejudiciu de natură morală generat de fapta persoanei în legătură cu care se pretinde acoperirea acestuia.
Pe de altă parte, în măsura în care s-ar putea considera că o asemenea reparaţie ar putea fi totuşi acordată, instanţa a constatat că ea nu poate fi fundamentată exclusiv pe relaţia de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferinţelor morale produse de decesul fratelui lor.
Privitor la reclamantul B.N.M., fiul defunctului, a observat că raţiunile ce au determinat acordarea daunelor morale reclamantei N.N.G. nu se regăsesc (vârsta reclamantului, faptul că acesta este o persoană adultă, deja formată, impactul unui astfel de eveniment fiind resimţit cu o altă intensitate a trăirilor).
Referitor la solicitarea reclamantului B.N.M. de acordare a daunelor materiale în sumă de 675 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare a defunctului B.P., tribunalul a constatat caracterul neîntemeiat - nu poate fi acoperit prejudiciul cauzat de culpa proprie a autorului acestuia.
Sub aspectul pretenţiilor formulate de reclamanţii N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. şi N.A., fraţii defunctului N.P., cât şi a celor de reparare a prejudiciului moral cauzat reclamanţilor P.M., P.T. şi P.N., tatăl, respectiv, fraţii defunctei P.E., instanţa a reţinut că argumentele ce au fost expuse cu ocazia examinării cererii vizând-o pe defuncta N.J. subzistă.
Cererea reclamantului B.N.M. de acordare a daunelor morale ca urmare a decesului lui P.E. a fost respinsă ca neîntemeiată. Chiar dacă din depoziţia martorului B.A.A. a rezultat că acesta l-a crescut de la vârsta de şase ani, relaţia dintre cei doi fiind una asemănătoare celei mamă fiu, tribunalul a avut în vedere aceleaşi considerente ce au fost expuse cu ocazia examinării cererii de acordare a daunelor morale ca urmare a decesului tatălui B.P.
În plus, în examinarea temeiniciei solicitărilor de reparare a prejudiciului moral determinat de decesul lui N.J., N.P. şi P.E., atât a reclamanţilor B., a reclamanţilor P., cât şi a reclamanţilor N. şi Spirea, tribunalul a considerat că se impune a fi avută în vedere şi incidenţa prevederilor art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S. - nu pot beneficia de despăgubiri din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că vehiculul respectiv nu era asigurat. Dată fiind relaţiile dintre conducătorul vinovat de producerea accidentului şi persoanele aflate în maşină (concubina sa, sora şi soţul acesteia), acestea ar fi trebuit şi puteau să cunoască împrejurarea că B.P. conducea o maşină care în evidenţe figura ca având alt deţinător (O.D.), precum şi lipsa asigurării, asumându-şi riscul unei deplasări în atari condiţii.
În privinţa cererii reclamantului P.M. de acordare a daunelor materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomenirea memoriei defunctei P.E., cuantificate la suma de 9.877,50 RON, aceasta a fost considerată neîntemeiată. S-a constatat, pe de o parte, că înscrisul depus la dosar nu face dovada, deoarece nu rezultă că suma de 3.385 RON, reprezentând contravaloarea produselor menţionate, a fost achitată de reclamant, iar, pe de altă parte, că depoziţia martorului B.A.A. nu este edificatoare sub aspectul tezei probatorii în discuţie. Tribunalul a înlăturat declaraţia martorului L.C., în contextul în care aspectele relatate în privinţa cheltuielilor de înmormântare i-au fost făcute cunoscute chiar de către reclamant.
Pentru suma de 600 RON, reprezentând onorariu pentru expertiza auto efectuată în dosarul penal, tribunalul a observat că, potrivit ordinului de plată aflat la dosar, valoarea respectivă a fost achitată de Societatea Profesională de Avocaţi J., în cauză nefiind făcută vreo dovadă că reclamantul P.M. ar fi efectuat această plată.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta N.N.G., în cuantum de 3.000 RON reprezentând onorariu avocat, precum şi de 116,63 RON cheltuieli de deplasare (1/3 din suma totală achitată).
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanţie, reţinând şi prevederile art. 251 pct. 15 din Legea nr. 32/2000, conform cu care, în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul, precum şi dispoziţiile art. 13 din Ordinul nr. 1/2008, obligând pe reclamantul chemat în garanţie B.N.M. la plata sumelor la care pârâtul a fost obligat către reclamanta N.N.G.
Instanţa de fond a apreciat că este justificată reţinerea calităţii procesuale pasive în cadrul cererii de chemare în garanţie doar a reclamantului B.N.M., deoarece împrejurarea că acesta, în calitate de descendent de gradul unu, fiu al defunctului B.P., autorului faptei ilicite ce a determinat producerea prejudiciului, are vocaţie concretă la succesiune, înlăturând pe fraţii şi părinţii defunctului. S-a considerat ca fiind dovedită calitatea de moştenitor, ca urmare a acceptării tacite a moştenirii, dreptul de opţiune fiind fără echivoc exprimat prin aceea că reclamantul a pretins repararea prejudiciului material constând în cheltuieli de înmormântare şi pomeniri ale memoriei defunctului, pretenţii pe care le putea formula doar în măsura în care a înţeles să îşi însuşească titlul de moştenitor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel N.N.G., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., B.N.M., P.M., P.T. şi P.N.
În motivarea apelului, reclamanţii au arătat, în prealabil, că inexistenţa documentelor justificative cerute de art. 49 din Norma aprobată prin Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu împiedică instanţa să acorde daune materiale - cheltuieli de înmormântare şi ritualuri creştineşti - dacă acestea sunt probate cu alte mijloace de probă.
Cât priveşte pretenţiile solicitate de reclamanta N.N.G., această parte a precizat că prima instanţă a deliberat excesiv în legătură cu cheltuielile de înmormântare, considerând, netemeinic şi nelegal, că nu au provenit din recursele financiare aflate în casa părinţilor minorei, ci au fost suportate exclusiv de unchii, mătuşile şi bunica acesteia. Această situaţie este probată în sens contrar de depoziţia martorului B.A.A., dar şi prin faptul că originalul dovezilor se află în posesia minorei.
De asemenea, apelanta a susţinut că în mod greşit nu i s-au acordat despăgubiri reprezentând valoarea îngrijirilor medicale de care aceasta a avut nevoie, în considerarea faptului că nu au fost justificate din punct de vedere probator. Or, chiar dacă la dosar nu se regăsesc înscrisuri doveditoare în acest sens, este dincolo de orice dubiu că acestea au fost făcute (cu referire la medicamente, analize, onorarii medicale).
Totodată, apelanta N.N.G. a arătat că nu a fost despăgubită în niciun fel pentru pierderea de întreţinere ca urmare a decesului mamei N.J. Faptul că reclamanta primeşte o pensie de la stat după decesul tatălui ei nu conduce la concluzia că despăgubirile solicitate nu ar mai putea fi acordate. Pe de altă parte, deşi mama reclamantei în cauză nu realiza venituri, situaţia minorei poate fi asimilată cu cea a pierderii întreţinerii în cazul divorţului, cu raportare la dispoziţiile art. 94 alin. (3) C. fam., care au în vedere salariul minim pe economie.
În opinia apelantei, în mod corect a considerat instanţa de fond că minora este îndreptăţită să primească daune morale, pentru decesul ambilor părinţi, însă individualizarea cuantumului acestora este greşită, impunându-se majorarea valorii acordate.
Apelantul-reclamant B.N.M. a precizat că în mod netemeinic a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea sa legată de cheltuielile de înmormântare suportate la decesul tatălui B.P.
În speţă, fără să aibă vreo vină în derularea evenimentelor, acest reclamant a fost obligat să suporte din patrimoniul propriu cheltuielile menţionate; că banii au provenit din sursele acestuia rezultă şi din faptul că celelalte rude nu au formulat vreo cerere în acest sens.
De asemenea, a arătat reclamantul, şi daunele morale solicitate pentru pierderea mamei sale P.E. au fost respinse nejustificat, în considerarea argumentelor folosite de instanţa de fond pentru cererea legată de pierderea tatălui, B.P.
De altfel, pretenţia pe care această parte a formulat-o s-a raportat la dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 3 alin. (3) din Norma Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 04 martie 2008 privind F.P.V.S., fără vreo legătură cu situaţia reţinută pentru reclamanta N.N.G.
Referitor la daunele morale solicitate, reclamanţii B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G. şi S.F. au precizat că prima instanţă procedează la respingerea lor în bloc, cu motivarea că, date fiind relaţiile apropriate dintre părţi şi defuncta N.J., se naşte prezumţia unei suferinţe de ordin psihic a acestora la pierderea fiicei, respectiv surorii lor. Or, în temeiul acestor considerente se impunea admiterea acţiunii astfel formulate, aceeaşi motivare putând fi reţinută şi în cazul daunelor morale solicitate de reclamanţii N.G., S.B., N.A., N.D., S.M. şi N.A.
Apelanţii-reclamanţi P.M., P.T. şi P.N. au arătat că, pe baza probatoriului administrat (la care au făcut trimitere), se impunea admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de înmormântare şi cele făcute cu ritualurile de pomenire a defunctei P.E. În speţă, însă, instanţa de fond a făcut trimitere la argumentele folosite în cazul familiilor B. şi N., fără a avea în vedere onorariul de expertiză auto, respectiv operaţiunea de plată îndeplinită de o societate terţă.
Reclamanţii au invocat şi aplicarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 al C.S.A., în condiţiile în care, cu excepţia minorei N.N.G., nu au urcat niciodată în maşina ce a produs accidentul, iar persoanele ce s-au aflat în acest autoturism, fiind decedate, nu au solicitat despăgubiri.
În privinţa soluţiei adoptate pentru cererea de chemare în garanţie a reclamantului B.N.M., apelanţii au susţinut că motivarea instanţei de fond nu se justifică. Astfel, acceptarea tacită se deduce doar din anumite acte materiale, a căror dovadă nu s-a făcut, din acte de dispoziţie sau de administrare definitivă asupra masei succesorale, neprobate, sau din acţiuni în justiţie. Or, pretenţiile acestei părţi nu au nicio legătură cu masa succesorală constituită la decesul lui B.P.
Au mai arătat că, înainte de orice, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiilor de inadmisibilitate şi de prematuritate a cererii de chemare în garanţie, cu atât mai mult cu cât s-au invocat prevederile art. 251 alin. (12) şi (15) din Legea nr. 32/2000, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, art. 42 alin. (2) şi art. 44 din Norma C.S.A. din 04 martie 2008 privind F.P.V.S.
De asemenea, au precizat că nu s-a dispus obligarea pârâtului la plata de penalităţi de întârziere la sumele ce urmează a fi acordate, în cuantum de 1% pe zi de întârziere, începând cu 06 aprilie 2010 şi că în mod greşit a fost determinat cuantumul cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelanţii - reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa apelantă, în sensul că a majorat daunele morale pentru N.N.G. la 150.000 RON, a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi a obligat pe intimat la 1.000 RON cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a reţinut, referitor la neacordarea daunelor morale, că circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier, faptul că erau rude, că nu s-a făcut dovada unei afecţiuni deosebite a acestora în raport cu defunctul, care să justifice o pierdere (conform art. 998 şi urm. C. civ.) ce a cauzat o suferinţă deosebită, conduce la concluzia că nu trebuiau acordate, cum corect s-a făcut de prima instanţă.
Cât priveşte daunele materiale (deşi se face detaliat vorbire de acestea în apel şi se cere acordarea lor prin însăşi faptul solicitării la prima instanţă), Curtea a reţinut că nu se are în vedere că, în conformitate cu art. 1169 C. civ., ele nu au fost dovedite (declaraţia unui martor, vagă şi acesta, ca şi principul testus unus, testus nulus); se confirmă argumentul primei instanţe că fără o dovadă certă nu puteau fi acordate. De altfel, invocarea unor norme legale, cum ar fi Ordinul nr. 20/2008 al CSA, art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 al CSA, ca argumente potrivit cărora s-au respins daunele morale şi materiale nu subzistă, atâta timp cât dovada celor materiale, dar şi problema legată de modul de acordare a daunelor morale nu s-a făcut datorită textelor de lege invocate.
În legătură cu excepţiile invocate faţă de cererea de chemare în garanţie a lui B.N.M., referitoare la acceptarea moştenirii, instanţa de apel a considerat că, „neexistând o acceptare expusă, aceasta prin faptul că s-a susţinut efectuarea unor cheltuieli de înmormântare, este tacită, iar excepţia prematurităţii a fost invocată în apel pentru prima dată şi nu la fond”.
Şi excepţia inadmisibilităţii a fost privită ca nefondată în raport de dispoziţiile art. 60 - 63 C. proc. civ., considerându-se că invocarea în acest sens a art. 251 alin. (15) din Legea nr. 32/2000 privind calitatea procesuală pasivă nu se justifică.
Totodată, date fiind dovezile că s-a încercat o soluţie amiabilă anterior introducerii cererii de chemare în judecată, aspectul conduce la respingerea cererii de obligare la plata penalităţilor de către intimat.
Referitor la cheltuielile de judecată, s-a constatat că eventualele erori de calcul în cuantumul acestor sume nu se pot remedia pe calea apelului, ci prin formularea unei cereri în temeiul art. 281 C. proc. civ., la prima instanţă.
În lipsa unor dovezi certe a daunelor materiale şi a unor elemente de natură să conducă la justificarea daunelor morale pentru ceilalţi apelanţi, cu excepţia minorei, sunt nefondate criticile şi nu pot fi primite.
Cât priveşte cuantumul daunelor morale pentru N.N.G., minoră, în raport de faptul că şi-a pierdut părinţii, că nu are posibilităţi de întreţinere, că prin decesul părinţilor i s-a cauzat mari traume psihice, care se reflectă obiectiv şi în viaţa materială, instanţa a apreciat că suma acordată este insuficientă (în contextul mijloacelor de probă, cât şi a minorei), aşadar se impunea acordarea unor daune morale în cuantum de 150.000 RON, care ar contribui, în parte, la nevoile reclamantei.
În conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reaprecierea onorariului de avocat a fost obligat intimatul să plătească apelanţilor suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.
În termen legal au declarat recurs reclamanţii N.N.G., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B. F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., B.N.M., P.M., P.T. şi P.N., solicitând modificarea deciziei recurate, admiterea apelului şi a cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi precizată, precum şi respingerea cererii de chemare în garanţie a reclamantului B.N.M., cu cheltuieli de judecata.
În motivarea recursului, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat următoarele:
1. Aplicarea excesiv de energică în soluţionarea apelului a principiului de drept testis unus-testis nullus aduce decizia recurată sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 teza 2 C. proc. civ.
Principiul nu este a priori aplicabil în speţă, aşa cum apreciază instanţa de apel înlăturând în bloc toate pretenţiile probate cu martori (de altfel, susţinerile reclamanţilor sunt credibile, iar faptele arătate de aceştia sunt absolut sigur că s-au întâmplat, ex: înmormântările făcute victimelor sau cheltuielile cu însănătoşirea minorei).
În realitate, principiul amintit nici nu îmbracă forma vreunui text de drept pozitiv şi nu are valoare absolută, astfel încât, de la caz la caz, şi în raport cu ansamblul probelor administrate, chiar o singură depoziţie de martor poate fi edificatoare şi poate servi la soluţionarea justă a cauzei.
Pentru aceste motive, se solicită înlăturarea efectelor acestui principiu din decizia atacată.
2. Respingerea apelului reclamantei minore N.N.G. privitor la cheltuielile de înmormântare ale părinţilor săi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Pe de o parte, instanţa de apel nu motivează în niciun fel soluţia dată acestui capăt de cerere, iar, pe de altă parte, interpretează greşit semnificaţia actului juridic al plăţii de către unchi şi mătuşi a cheltuielilor de înmormântare.
În cauză, s-a apreciat eronat că minora nu ar fi putut face aceste cheltuieli, neavând venituri; s-au reţinut şi declaraţiile martorului B.A.A., în sensul că înmormântările şi ritualurile creştineşti de pomenire ar fi fost suportate de fraţii şi părinţii defuncţilor părinţi ai minorei.
În realitate, la data înmormântării (23 aprilie 2009), minora fiind în spital, unchii, mătuşile şi bunicii ei s-au ocupat de înhumări şi ritualuri creştineşti, banii provenind din casa părinţilor minorei. Minora, ca unic moştenitor al defuncţilor ei părinţi, a făcut aceste cheltuieli din patrimoniul ei, fiind vorba de o gestiune de afaceri. Declaraţia martorului B.A.A. trebuie interpretată în sensul că unchii, mătuşile şi bunicii minorei s-au ocupat de cumpărături şi cheltuieli. Că banii au provenit din patrimoniul minorei reiese şi din faptul că unchii, mătuşile şi bunicii, deşi reclamanţi în aceasta cauză, nu au formulat niciun fel de pretenţii pentru sumele cheltuite pentru înmormântarea părinţilor minorei şi pentru ritualurile creştineşti. Pe de alta parte, faptul că originalele tuturor dovezilor cheltuielilor se află în posesia reclamantei minore, aceasta fiind cea care Ie-a depus în copie la dosarul cauzei, dovedeşte că toate cheltuielile au fost făcute de aceasta.
3. De asemenea, respingerea apelului reclamantei N.N.G. cât priveşte cheltuielile efectuate pe parcursul îngrijirilor medicale atrage aplicarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
Cât timp prejudiciul a fost probat, s-a făcut dovada raportului de cauzalitate şi a faptei ilicite, instanţele ar fi trebuit să dispună dezdăunarea recurentei de faţă.
Astfel, rănile suferite de minoră au fost extrem de grave, cum rezultă din actele medicale depuse. Acesteia i-au fost necesare cca. trei luni şi jumătate pentru recuperare, conform depoziţiei martorului B.A.A. Deşi nu există la dosar înscrisuri care să dovedească cheltuielile suportate cu însănătoşire reclamantei, este dincolo de orice dubiu că ele s-au făcut - medicamente, analize sau onorarii medicale.
Nici în soluţionarea acestui motiv de apel instanţa nu ar fi trebuit să facă aplicarea principiului testis unus-testis nullus.
4. Totodată, respingerea apelului reclamantei N.N.G. referitor la daunele materiale - pensie de întreţinere ca urmare a decesului mamei N.J. atrage sancţiunile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În cauză, instanţa de apel nu motivează în niciun fel soluţia dată acestui capăt de cerere, ceea ce trebuie să ducă la modificarea deciziei recurate.
Pe de altă parte, prin nepronunţare sunt aplicate greşit dispoziţiile art. 998-999 C. civ. Minora nu este despăgubită în niciun fel în urma pierderii întreţinerii din partea mamei. Faptul că primeşte pensie de la stat, stabilită la decesul tatălui, nu este de natură să conducă la concluzia că nu i se cuvine nimic după pierderea mamei. Deşi N.J. nu lucra cu forme legale, situaţia poate fi asimilată, sub aspectul aprecierii pierderii de întreţinere de către minoră, cu cea a desfacerii căsătoriei [art. 94 alin. (3) din C. fam.].
5. Stabilirea cuantumului daunelor morale pentru reclamanta minoră la doar 150.000 RON ca urmare a decesului ambilor părinţi implică greşita aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului, cuprins în art. 998-999 C. civ.
În speţă, deşi a dublat cuantumul daunelor morale acordate minorei, instanţa de apel nu a reparat totuşi integral prejudiciul moral încercat după pierderea simultană a părinţilor, motiv pentru care se impune majorarea lor.
6. Instanţa de apel nu a motivat respingerea apelului vizând cererea de acordare daune morale ca urmare a propriei accidentări a reclamantei N.N.G., astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
7. Respingerea apelului reclamantului B.N.M. privitor la cheltuielile de înmormântare a tatălui său implică aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru nemotivare (instanţa de fond a invocat inadmisibilitatea „acoperirii prejudiciului cauzat de culpa proprie a autorului acestuia”, aspect ce nu a fost cenzurat de Curte).
Reclamantul, fără să aibă nicio vina în derularea evenimentelor, a fost obligat să suporte din patrimoniul propriu cheltuielile ocazionate de înmormântarea tatălui său şi de ritualurile creştineşti. Defunctul şofer vinovat B.P. i-a produs şi fiului său un prejudiciu, prin aceea că l-a obligat să suporte din propriul patrimoniu nişte cheltuieli pe care, altfel, nu le-ar fi făcut.
8. Respingerea apelului aceluiaşi reclamant privitor la daunele morale ca urmare a pierderii mamei adoptive P.E. intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ..
Pe de o parte, instanţa de apel motivează sumar, confuz şi în bloc respingerea tuturor pretenţiilor cu titlu de daune morale, ceea ce echivalează cu nemotivarea, iar, pe de altă parte, apelul a fost nelegal respins, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 998-999 C. civ..
S-a făcut dovada prejudiciului moral, defuncta P.E. crescându-l de la cinci ani pe recurent, acesta spunându-i „mamă”, precum şi cea a faptei ilicite a conducătorului auto şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
9. Apelurile privind daunele morale solicitate de reclamanţii N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., P.M., P.T. şi P.N. au fost respinse în bloc de instanţa de apel cu o motivare superficială şi confuză, ce conţine multe inadvertenţe, fără a face distincţie între daunele materiale cu titlul de cheltuieli de înmormântare şi daunele materiale cu titlu de pierdere de întreţinere de către reclamanta minoră a întreţinerii din partea mamei, defuncta N.J., şi cu încălcarea prevederilor art. 998-999 C. civ. (art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.).
În speţă, este indubitabil că toţi reclamanţii au suferit prejudicii de ordin moral ca urmare a pierderii unor rude foarte apropiate, de gradul I şi II, iar instanţa de apel ar fi trebuit să corecteze eroarea instanţei de fond, prin admiterea apelurilor declarate. În plus, trebuia să aprecieze că s-a făcut dovada relaţiilor afective deosebite a recurenţilor în raport cu defuncţii, în sens contrar fiind interpretate eronat dispoziţiile art. 2 din C. fam.
10. Apelul privind daunele materiale solicitate de reclamantul P.M. ca urmare a suportării cheltuielilor de înmormântare şi ritualurilor creştineşti de pomenire pentru fiica sa P.E. a fost respins cu o motivare superficială şi confuză, incidente fiind astfel dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De asemenea, respingerea apelului acestei părţi s-a făcut cu aplicarea greşită a prevederilor art. 998-999 C. civ., deoarece şi în acest caz erau îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Nici principiul testis unus-testis nullus nu este incident în cauză. Este neîndoielnic că reclamantul a făcut o serie de cheltuieli pentru înmormântarea fiicei P.E., dovedite cu acte şi martori.
11. Respingerea apelului reclamantului B.N.M. în ceea ce priveşte admiterea în fond a cererii pârâtului F.P.V.S. de chemare a sa în garanţie este nemotivată şi nelegală, atrăgând aplicarea art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Mai întâi, această motivare îndeplineşte şi ea condiţiile de a fi sumară şi confuză, fără a respecta dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În al doilea rând, soluţia s-a dat cu greşita aplicare a art. 689 teza a doua din C. civ., instanţa de apel considerând că dacă reclamantul a suportat cheltuielile de înmormântare a defunctului şi, apoi, a promovat o acţiune în recuperarea acestui prejudiciu, aceasta echivalează cu o acceptare tacită a moştenirii defunctului B.P.
Respingerea apelului s-a făcut şi cu încălcarea art. 1169 C. civ. Pârâtul, care a susţinut că a existat o masa succesorală în urma decesului lui B.P., pe care ar fi acceptat-o B.N.M., ar fi trebuit să probeze aceasta afirmaţie, lucru pe care nu l-a făcut, dar pe care instanţa de apel în mod nelegal l-a prezumat.
Prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, intimatul pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Este întemeiat motivul de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de apel, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Apelul este mijlocul procesual prin care partea, nemulţumită de hotărârea primei instanţe, solicită instanţei ierarhic superioare reformarea hotărârii; cel mai semnificativ şi caracteristic efect al apelului este cel „devolutiv”, care constă într-o reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, limitată de două reguli restrictive exprimate prin adagiile „tantum devolutum quantum appellatum” şi „tantum devolutum quantum judicatum”, aşa încât problemele dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instanţei de apel.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
În cauză, motivarea deciziei instanţei de apel nu răspunde acestor exigenţe legale, deoarece nu examinează efectiv apărările şi susţinerile părţilor, confirmând doar uneori, însă nu în totalitate, în termeni generali situaţia de fapt şi dezlegarea în drept statuată de prima instanţă, fără a dezvolta sau a analiza în detaliu fiecare critică din apelul declarat de reclamanţi.
Astfel, se tranşează printr-un singur alineat problema neacordării daunelor materiale, deşi reclamanţii au avut solicitări distincte prin cererea de chemare în judecată, precum şi motive de apel diferite, astfel încât, prin raportare doar la considerentul că acestea nu au fost probate în condiţiile art. 1169 C. civ., nu se poate realiza controlul ierarhic de către instanţa de recurs. Fiecare parte în cauză a prezentat situaţia de fapt şi de drept, a indicat, în concret, dovezile pe care-şi întemeiază pretenţiile, în funcţie de natura acestora, însă Curtea de Apel Bucureşti s-a limitat a arăta doar că „invocarea unor norme legale, […] ca argumente că s-au respins daunele morale […] nu subzistă, atât timp cât dovada […] dar şi problema legată de modul de acordare […] nu s-a făcut datorită acestor texte de lege invocate”.
În realitate, instanţa de apel nu a motivat de ce consideră că nu se pot acorda cheltuieli de înmormântare pentru reclamanta N.N.G., despăgubiri privind îngrijirea medicală de care aceasta a avut nevoie, pensia de întreţinere ca urmare a decesului mamei minorei; de asemenea, de ce este inadmisibilă cererea reclamantului B.N.M. referitoare la plata cheltuielilor de înmormântare a defunctului B.P., dar şi cea a celorlalţi reclamanţi pentru decesul defunctei P.E., în condiţiile în care s-a susţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 al C.S.A.
Referitor la criticile legate de neacordarea daunelor morale, Înalta Curte observă că instanţa de apel s-a limitat, de asemenea, într-o singură frază, la a arăta că acestea nu sunt justificate faţă de condiţiile în care s-a produs accidentul şi în lipsa unei afecţiuni deosebite a reclamanţilor cu defunctul, cu excepţia minorei N.N.G.
Or, prin apelul declarat, apelanţii menţionaţi au criticat hotărârea primei instanţe făcând trimitere la situaţia lor particulară, aspecte ce nu se regăsesc a fi avute în vedere de Curte în decizia recurată.
Înalta Curte constată că nici analiza motivelor de apel ce priveau soluţia dată cererii de chemare în garanţie nu a fost realizată în condiţii de legalitate, fiind încălcate prevederile art. 261 C. proc. civ., în situaţia în care s-a contestat identificarea şi stabilirea dreptului de opţiune succesorală în persoana reclamantului B.N.M.
Drept consecinţă, urmează a se verifica, în limitele deduse judecăţii prin prisma principiului disponibilităţii, cu ocazia rejudecării, problema calităţii procesuale pasive în cazul cererii de chemare în garanţie (în funcţie de prevederile art. 251 din Legea nr. 32/2000), cu respectarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., precum şi aspectele de fond ale acestei cereri.
În plus, cu acest prilej se impune a se răspunde şi excepţiilor de inadmisibilitate şi prematuritate a cererii formulate de pârât, întrucât din considerentele expuse de instanţa de apel nu rezultă care sunt argumentele ce au stat la baza pronunţării hotărârii sub acest aspect.
Aşadar, în cauză, neanalizarea tuturor motivelor de apel invocate de reclamanţi, ce echivalează cu necercetarea pricinii în fond, afectează hotărârea sub aspectul legalităţii potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar, în absenţa motivării, dezlegările instanţei nu pot fi cenzurate în recurs, impunându-se, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea dosarului la aceeaşi instanţă de apel în vederea rejudecării apelului cu observarea prevederilor legale care reglementează judecata în apel.
Trebuie reamintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.
Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare. Or, în speţă, aceasta este situaţia premisă de la care Înalta Curte a plecat în analiza acestui recurs.
În ceea ce priveşte celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că, faţă de soluţia adoptată şi considerentele reţinute anterior, aceste motive - prin care în cea mai mare parte se reiau aspecte de fapt şi de drept invocate prin apel şi neanalizate de Curtea de Apel Bucureşti - nu pot face obiectul controlului judiciar direct în această fază procesuală, urmând a fi avute în vedere ca atare, în limitele arătate, de către instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii N.N.G., N.G., S.B., N.A., N.D., S.M., N.A., B.F., B.E., B.D., B.I., B.F.G., S.F., B.N.M., P.M., P.T. şi P.N. împotriva deciziei nr. 400A din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2013. Civil. Expropriere. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4/2013. Civil. Contestaţie privind alte... → |
|---|
