ICCJ. Decizia nr. 4/2013. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4/2013
Dosar nr. 8885/95/2009
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. 6247/318/2009, contestatoarea SC E.T. SRL, în contradictoriu cu intimata Banca I.R. SA SPA Italia Treviso - Sucursala Bucureşti - Agenţia Cluj, a formulat contestaţie la executare, împotriva actelor de executare silită din Dosarul nr. 207/E/2009 al B.E.J. E.M., solicitând anularea acestora, constatarea nulităţii contractului de credit din 23 martie 2005, precum şi a actelor subsecvente acestuia, respectiv, a adendumurilor, precum şi contractului de garanţie imobiliară autentificat din 28 martie 2005.
De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite, până la soluţionarea cauzei, conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ..
Prin încheierea nr. 884 C din 9 iunie 2009, Judecătoria Târgu-Jiu, a dispus disjungerea capătului de cerere privind constatarea nulităţii contractului de credit din 23 martie 2005, a adendumurilor şi a contractului de garanţie imobiliară autentificat din 28 martie 2005, iar cauza a fost declinată la Tribunalul Gorj, secţia comercială.
Pe rolul Tribunalului Gorj, secţia comercială, cererea reclamantei SC E.T. SRL privind acest capăt de cerere a fost înregistrată sub nr. 8885/95/2009.
La data de 28 ianuarie 2010 la dosarul cauzei a formulat cerere de intervenţie SC A. SRL Italia.
Prin sentinţa nr. 15 din 26 ianuarie 2011, Tribunalul Gorj, secţia comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta Banca I.R. SA SA - Sucursala Bucureşti - Agenţia Cluj Napoca.
A respins acţiunea principală formulată de reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu şi cererea de intervenţie în interesul reclamantei formulată de intervenientă SC A. SRL Italia, obligând reclamanta şi intervenientă la câte 1.052,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Tribunalul a apreciat că reclamanta SC E.T. SRL are calitate procesuală activă, pentru că se consideră prejudiciată prin încheierea celor două contracte a căror nulitate absolută solicită a fi constatată, justificând deci un interes în cauză.
Relativ la cererea de intervenţie formulată de SC A. SRL, prin care se solicită aceleaşi pretenţii ca acelea solicitate de reclamantă, instanţa a constatat că aceasta îndeplineşte condiţiile pentru admisibilitatea în principiu, prevăzute de art. 49 şi următoarele din C. proc. civ., în sensul că este formulată de persoane care au interes să intervină în cauza aflată pe rol şi că această cerere este formulată în termen, conform art. 51 din C. proc. civ..
Pe fondul cauzei, s-a reţinut faptul că între Banca I.R. SA SA Bucureşti - Agenţia Cluj Napoca şi reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu s-a încheiat contractul de credit din 23 mai 2005 în baza căruia reclamanta a beneficiat de un credit în valoare de 100.000 euro pentru investiţii imobiliare.
Accesoriu la acest contract de credit a fost încheiat şi un contract de ipotecă din 28 martie 2005. Astfel, s-a constatat că la data de 21 martie 2005, prin Hotărârea nr. 1 din 21 martie 2005 adunarea generală a asociaţilor SC E.T. SRL s-a decis aprobarea obţinerii unui credit de 100.000 euro de la Banca I.R. SA, aprobarea garantării creditului cu imobilul proprietatea societăţii din CF Târgu Jiu precum şi aprobarea împuternicirii d-nei B.E.S. să semneze toate actele cu banca, inclusiv contractul notarial de ipotecă.
De asemenea, tribunalul a reţinut din certificatul din 15 martie 2005 eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, că la momentul semnării celor două contracte, SC E.T. SRL avea ca structură societară persoana fizică B.E.S., asociat cu 45% din capitalul social subscris şi vărsat, aceasta fiind şi administrator unic cu puteri depline şi nelimitate al societăţii şi persoana juridică SC A. SRL, asociat cu 55% din capitalul social subscris şi vărsat.
Această persoană juridică, SC A. SRL este de naţionalitate italiană şi a fost reprezentată, atât la constituirea sa, cât şi la adoptarea Hotărârii nr. 1/2005 de către dl.D.A.R.-administrator unic la SC A. SRL, fără a avea însă calitatea de asociat al acestei societăţi.
Asociaţii SC A. SRL, societate cu capital integral italian, sunt doamnele D.A.A., cu 50% din capitalul social şi D.A.E., de asemenea cu 50% din capitalul social, care au susţinut în cererea de intervenţie că nu au dat administratorului social un mandat special pentru obţinerea acestui credit şi ipotecarea imobilului teren şi construcţie, aşa cum rezultă din contractul de ipotecă aflat la dosarul cauzei.
De reţinut este faptul că cele două contracte a căror nulitate se solicită, sunt încheiate în temeiul hotărârii adunării generale a asociaţilor SC A. SRL la care a participat administratorul social, hotărâre care nu a fost contestată şi nici anulată de instanţa de judecată.
Aparenţa de legalitate a hotărârii adunării generale, ce a fost prezentată băncii la acordarea împrumutului a fost întărită şi de actul constitutiv al SC E.T. SRL, unde se specifica faptul că doamna B.E.S. (asociat cu 45 % din capitalul social şi administrator unic) are puteri depline şi nelimitate de reprezentare, că are latitudinea de a face toate operaţiile care au ca scop realizarea obiectului de activitate al societăţii şi că reprezentarea este generală, urmând a fi exercitată în raporturile cu organele financiare şi bancare, cu organele statului şi ale justiţiei.
Din acest punct de vedere, Banca I.R. SA a avut motive clare de aparenţă a legalităţii actelor care i-au fost prezentate, în speţă hotărârea adunării generale a asociaţilor societăţii debitoare şi împuternicire de reprezentare pentru administratorul unic al acesteia, nefiind obligată să facă verificări suplimentare în scopul determinării faptului că reprezentantul asociatului persoană juridică în adunarea generală a avut sau nu mandat special pentru a vota în sensul obţinerii împrumutului şi ipotecării imobilelor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 31/1990, se va angaja răspunderea persoanei juridice faţă de terţii de bună-credinţă, chiar şi în situaţia în care actul sau faptul săvârşit de administrator depăşeşte obiectul de activitate al societăţii, precum şi atunci când administratorul depăşeşte limitele puterilor ce i-au fost stabilite prin actul constitutiv.
S-a avut în vedere persoana care, încheind actul în numele societăţii, deţine în mod legal funcţia de administrator.
Ori, menţinerea securităţii raporturilor juridice de drept comercial are la bază instituţia aparenţei. Celeritatea operaţiunilor juridice face imposibilă verificarea constantă, corectă şi completă a datelor necesare încheierii unei operaţiuni comerciale, motiv pentru care legiuitorul a dat consistenţă instituţiei aparenţei în materia dreptului comercial, tocmai pentru protejarea terţilor.
S-a apreciat că, faptul contestării acestor contracte la aproape cinci ani de la utilizarea creditului de către însăşi beneficiara acestui credit aduce în mod clar atingere securităţii creditului şi siguranţei circuitului comercial.
Mai mult, apărarea reclamanţilor este în sensul că în contractul de garanţie imobiliară este instituită ipotecă de rang I asupra imobilului compus din construcţie şi teren, intabulat în cartea funciară, deşi în cartea funciară sunt două numere cadastrale distincte, unul pentru teren şi altul pentru construcţie.
S-a arătat că prin hotărârea adunării generale nu s-a avut în intenţie ipotecarea construcţiei, ci numai a terenului; în acest sens s-a depus un extras de la cartea funciară.
Instanţa a reţinut că în raport de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, care stabileşte cuprinsul noţiunii de imobil, la momentul intabulării în cartea funciară şi ulterior, la momentul instituirii ipotecii, evident au fost avute în vedere atât terenul, cât şi construcţia, care au avut un număr cadastral unic, şi nu diferit, aşa cum susţine reclamanta.
Conform art. 274 din C. proc. civ., reclamanta şi intervenienta au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâtă, în cuantum de câte 1.052 RON fiecare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu şi intervenienta SC A. SRL Italia.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 5 mai 2011, intimata pârâtă Banca I.R. SA SA a solicitat respingerea apelurilor şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Prin decizia nr. 153 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia a lll-a civilă, a anulat ca netimbrat apelul intervenientei SC A. SRL, cu sediul în Italia împotriva sentinţei nr. 15 din 26 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia comercială.
A respins apelul declarat de reclamanta SC E.T. SRL, Târgu Jiu, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat reclamanta la 3.150 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Curtea, analizând apelul formulat de intervenienta SC A. SRL Italia sub aspectul excepţiei de netimbrare a constatat următoarele:
Apelanta intervenienta SC A. SRL, deşi a fost legal citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4.174 RON şi a timbrului judiciar de 3 RON, conform dovezii aflată la dosar, cum aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, Curtea de Apel Craiova, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, a anulat ca netimbrat apelul declarat de intervenienta SC A. SRL.
Analizând apelul formulat de reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 294 şi următoarele C. proc. civ., curtea a reţinut că acesta nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Apelanta reclamantă deşi a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea nulităţii absolute a contractului de credit precum şi a actelor subsecvente acestuia, inclusiv a contractului de garanţie imobiliară, a invocat lipsa consimţământului la încheierea acestor acte care, constituie cauză de nulitate relativă.
Deşi apelanta a susţinut că administratorul unic B.E.S., care avea de altfel puteri depline şi nelimitate avea nevoie de un mandat special pentru contractarea creditului şi încheierea contractului de ipotecă, neavând consimţământul intervenientei SC A. SRL care era acţionar majoritar, acest consimţământ a fost ulterior acoperit, având în vedere hotărârea A.G.A. la care a participat şi intervenienta (Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 21 martie 2005).
Atâta timp cât prin această hotărârea s-a aprobat contractarea unui credit de 100.000 de euro de la Banca I.R. SA, nu se poate susţine că administratorul apelantei nu a avut mandat în efectuarea acestei operaţiuni, şi că apelanta îşi invocă propria culpă.
A mai susţinut apelanta că nu a existat un consimţământ valabil nici al acţionarului majoritar SC A. SRL ceea ce echivalează cu un viciu de consimţământ şi nu cu lipsa consimţământului, care însă a fost acoperit prin plăţile ulterioare efectuate de către SC A. SRL în contul împrumutului contractat de SC E.T. SRL. Astfel, o parte din plăţile efectuate băncii în contul creditului acordat SC E.T. SRL, au fost efectuate direct din Italia de către intervenienta SC A. SRL.
În ceea ce privesc aspectele ce vizează reprezentarea celor două societăţi în şedinţa A.G.A. în care s-a aprobat contractarea împrumutului, acestea sunt nefondate de asemenea, deoarece nimeni nu a contestat această hotărâre, ea fiind invocată de altfel şi în preambulul contractului de credit bancar.
În aceste condiţii, intimata pârâtă a avut reprezentarea reală şi corectă a faptului că încheie contractul de împrumut cu o persoană ce are calitate fiind create motive clare de aparenţă a legalităţii actelor ce au fost prezentate.
De reţinut şi faptul că întregul împrumut a fost utilizat de către apelantă, contractul derulându-se în mod normal până la momentul la care, după patru ani de la acordarea acestuia, reclamanta apelantă şi-a invocat propria culpă în contractarea împrumutului.
Instanţa a respins şi susţinerea reclamantei în sensul că, în Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 21 martie 2005, nu a fost individualizat imobilul ce a fost ipotecat pentru garantarea restituirii creditului, astfel cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 privind Cartea funciară.
În baza art. 274 C. proc. civ., apelanta reclamantă a fost obligată la plata sumei 3.150 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Banca I.R. SA SA - Sucursala Bucureşti - Agenţia Cluj Napoca.
Împotriva deciziei nr. 153 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia a lll-a civilă, au declarat recurs reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu şi intervenienta SC A. SRL Italia.
Prin recursul declarat intervenienta SC A. SRL Italia, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că decizia instanţei de apel este lipsită de temei legal, întrucât i-a anulat în mod greşit apelul ca netimbrat, în condiţiile în care societatea sa nu a fost citată cu menţiunea achitării taxei de timbru, fără să ia în consideraţie adresa trimisă din Italia, prin care a cerut să-i fie indicat contul în care trebuia să achite taxa de timbru.
Recurenta-reclamantă SC E.T. SRL Târgu Jiu, prin recursul declarat, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia nr. 153 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a lll-a civilă, pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei şi admitera acţiunii sale astfel cum a fost formulată şi motivată.
În criticile formulate recurenta reclamantă a susţinut în esenţă următoarele:
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că intimata Banca I.R. SA nu avea obligaţia să verifice întinderea mandatului administratorului SC A. SRL, motivat de faptul că prin semnătura administratorului său se dă o aparenţă de legalitate hotărârii A.G.A. prezentată băncii, acesta având un mandat general în realizarea obiectului de activitate al societăţii şi că prin existenţa Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 25 martie 2005, acesta a fost acoperit, iar prin plăţile efectuate din Italia s-a ratificat de către SC A. SRL.
Recurenta reclamantă a susţinut faptul că dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 privesc angajarea răspunderii societăţii faţă de persoanele de bună credinţă atunci când sunt depăşite limitele mandatului, ceea ce nu este cazul în speţă, în condiţiile în care băncii i s-a prezentat actul constitutiv al societăţii.
Că Banca I.R. SA cunoştea faptul că sunt depăşite limitele mandatului, fapt ce rezultă şi din împrejurarea că banca în mod curent, derulează multe operaţiuni cu acte autentice şi avea cunoştinţă despre necesitatea prezentării unui mandat special pentru încheierea contractului de ipotecă, această limitare a mandatului fiind prevăzută de lege.
Reclamanta a susţinut că potrivit art. 70 din Legea nr. 31/1990, administratorii fac operaţiunile cerute pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, or pentru încheierea contractului de credit şi de ipotecă, administratorul trebuia să aibă un mandat expres de a reprezenta societatea, putere care este distinctă de cea care priveşte gestiunea internă, prerogativă care se realizează în general prin A.G.A., ori o astfel de hotărâre nu există. în cazul de faţă mandatul nu cuprinde dispoziţii referitoare la încheierea contractului de credit sau la ipotecarea bunurilor societăţii, cu atât mai mult cu cât ipoteca îmbracă forma autentică şi este necesar un mandat special în acest sens şi nu unul general.
În ceea ce priveşte atribuţiile administratorului, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 31/1990, ce se completează cu dispoziţiile C. civ. privind mandatul, ori potrivit art. 1536 C. civ., mandatul de administrare este unul general, iar când este vorba de înstrăinare, ipotecare, mandatul trebuie să fie special, iar mandatarul, respectiv administratorul societăţii, nu poate face nimic în afara limitelor mandatului său, prevedere statuată de art. 1537 C. civ..
În aceste condiţii, reclamanta arată că pentru angajarea valabilă a răspunderii societăţii, trebuie ca mandatarul (administratorul) să nu depăşească limitele mandatului său, iar pentru a fi valabil contractul de ipotecă şi de credit trebuie să existe valabil exprimat consimţământul societăţii, respectiv acordul de voinţă al asociaţilor B.E.S. şi SC A. SRL, care este tot o persoană juridică cu doi asociaţi. Pentru a fi valabil consimţământul era obligatoriu, pe de o parte acordul asociatului SC E.T. SRL, iar pe de altă parte şi acordul SC A. SRL, reprezentat de cei doi asociaţi ai săi şi nu de administratorul acestei societăţi.
Lipsa consimţământului valabil al SC A. SRL, în calitate de asociat majoritar al SC E.T. SRL pentru încheierea contractului de ipotecă şi de credit, conduce practic la lipsa consimţământului reclamantei în acest sens.
Reclama a mai susţinut că în Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 21 martie 2005 emisă de SC E.T. SRL şi invocată în apărare de către pârâtă, nu se individualizează în mod exact imobilul ce urmează a fi ipotecat.
Recursul declarat de intervenienta SC A. SRL Italia împotriva deciziei nr. 153 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a lll-a civilă, este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că pentru termenul de judecată din 12 octombrie 2011, instanţa de apel i-a pus în vedere intervenientei apelante, să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 4.174 RON şi timbru judiciar de 3 RON, conform dovezii de comunicare a citaţiei aflate la dosar apel.
Deşi legal citată cu menţinea achitării taxei de timbru, recurenta intervenientă nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor instanţei, situaţie faţă de care, în mod corect, instanţa de apel a anulat apelul ca netimbrat, dând eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, făcând o corectă aplicare a legii, astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenta intervenietă nu poate fi primit.
Or, faţă de această situaţie, nu se poate reţine nici susţinerea recurentei interveniente că pentru termenul de judecată la care a fost soluţionat apelul, aceasta nu a fost citată cu menţiunea achitării taxei de timbru şi nici că nu a cunoscut contul în care trebuia virată suma în cauză.
Aşa fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientă SC A. SRL Italia, împotriva deciziei instanţei de apel.
Analizând recursul declarat de reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 153 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a lll-a civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din această perspectivă, precum şi din criticile ce vizează decizia recurată, Înalta Curte reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Critica recurentei-reclamante prin care a susţinut că decizia instanţa de apel este greşită, întrucât intimata Banca I.R. SA nu avea obligaţia să verifice întinderea mandatului administratorului SC A. SRL, motivat de faptul că prin semnătura administratorului său se dă o aparenţă de legalitate Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 25 martie 2005 A.G.A. prezentată băncii, pentru încheierea contractului de credit şi contractului de ipotecă, este nefondată.
Astfel se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că cele două contracte a căror nulitate se solicită, au fost încheiate în temeiul Hotărârii nr. 1 din 21 martie 2005, a adunării generale a asociaţilor SC E.T. SRL, la care a participat şi SC A. SRL, care a fost reprezentată de dl. D.A.R., administratorul social, hotărâre care nu a fost contestată şi nici anulată de instanţa de judecată.
Din Hotărârea nr. 1 din 21 martie 2005, rezultă că adunarea generală a asociaţilor din SC E.T. SRL, a votat în unanimitate aprobarea contractării creditului în valoare de 100.000 euro la Banca I.R. SA, aprobarea garantării creditului cu imobilul proprietatea societăţii notat în CF Tg. Jiu, precum şi aprobarea împuternicirii administratorului unic B.E.S. să semneze toate actele cu banca, inclusiv contractul de ipotecă.
Cum B.E.S. deţinea calitatea de administrator cu puteri depline al SC E.T. SRL, reprezentând societatea în raporturile cu terţii, nu se poate considera că semnarea contractului de credit s-a făcut de o persoană care nu ar fi putut angaja societatea, ştiutfiind că nu există nici o dispoziţie legală sau statutară care să limiteze prerogativele acordate administratorului cu puteri depline, acesta fiind mandatat să reprezinte societatea în raporturile cu terţii şi să încheie, în numele şi pe seama societăţii, acte juridice.
De altfel, nici critica prin care recurenta a susţinut, că nu a existat un consimţământ valabil din partea acţionarului majoritar SC A. SRL, respectiv, o hotărâre care să exprime acordul acesteia pentru încheierea unor asemenea contracte, de credit şi garanţie imobiliară, nu poate fi reţinută, în condiţiile în care intervenienta SC A. SRL, ulterior contractării creditului, a efectuat plăţi direct din Italia în contul împrumutului contractat de reclamantă.
Faţă de hotărârea adunării generale a asociaţilor SC E.T. SRL, care este un act intern al societăţii, ce ţine de libertatea de deliberare a societăţii comerciale, Banca I.R. SA este un terţ, care nu are nici un interes în verificarea legalităţii hotărârii prin care s-a luat decizia efectuării împrumutului, dacă reprezentantul legal al societăţii avea sau nu mandat special în acest sens, sau care au fost temeiurile pentru care s-a decis acest lucru.
Reprezentantul poate fi doar prezumat că acţionează în limitele trasate de voinţa societară, prezumţie de care se bucură în general în raporturile juridice în care angajează societatea comercială, în lipsa unor limitări exprese, or aparenţa de legalitate a hotărârii adunării generale, ce a fost prezentată băncii la acordarea împrumutului a fost întărită şi de actul constitutiv al SC E.T. SRL, unde se specifica faptul că administratorul B.E.S., avea puteri depline şi nelimitate de reprezentare, că are latitudinea de a face toate operaţiile care au ca scop realizarea obiectului de activitate al societăţii şi că reprezentarea este generală, urmând a fi exercitată în raporturile cu organele financiare şi bancare, cu organele statului şi ale justiţiei.
Din acest punct de vedere, Banca I.R. SA a avut motive clare de aparenţă a legalităţii actelor care i-au fost prezentate, în speţă hotărârea adunării generale a asociaţilor societăţii debitoare şi împuternicire de reprezentare pentru administratorul unic al acesteia, nefiind obligată să facă verificări suplimentare în scopul determinării faptului dacă reprezentantul asociatului SC A. SRL, în adunarea generală a avut sau nu mandat special pentru a vota în sensul obţinerii împrumutului şi ipotecării imobilelor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 31/1990, se angajează răspunderea persoanei juridice faţă de terţii de bună-credinţă, chiar şi în situaţia în care actul sau faptul săvârşit de administrator depăşeşte obiectul de activitate al societăţii, precum şi atunci când administratorul depăşeşte limitele puterilor ce i-au fost stabilite prin actul constitutiv.
Chiar dacă, ipotetic, instanţa ar aprecia că încheierea contractului depăşeşte limitele mandatului acordat semnatarului, contractele încheiate cu terţii de bună credinţă sunt valabile, şi deci opozabile mandantului, deoarece singur acesta este vinovat de a fi încredinţat puterile sale unei persoane care a abuzat de ele.
Pe când terţii, de vreme ce n-au cunoscut condiţiile în care s-a încheiat mandatul, n-au nici o culpă şi nu pot fi prejudiciaţi în interesele lor pentru culpa altora.
Din această perspectivă, soarta actelor îndeplinite cu depăşirea puterilor primite se încadrează în teoria mandatului aparent, aplicaţie a aparenţei în drept, care se bazează pe ideea că, dacă un terţ, în baza unei credinţe eronate, îndeplineşte un act cu o persoană care nu avea dreptul sau puterea să-l îndeplinească, aparenţa astfel creată permite recunoaşterea validităţii şi opozabilităţii actului respectiv.
Avându-se în vedere faptul că Hotărârea nr. 1 din 21 martie 2005 a fost adoptată cu participarea ambilor asociaţi ai SC E.T. SRL, al asociatului majoritar SC A. SRL, prin reprezentantul său legal, şi al asociatului minoritar B.E.S., este de reţinut că intimata pârâtă a avut reprezentarea reală şi corectă a faptului că încheie contractul de împrumut cu o persoană ce are calitate, fiind create motive clare de aparenţă a legalităţii actelor ce au fost prezentate.
Cum întregul împrumut a fost utilizat de către recurentă, contractul derulându-se în mod normal până la momentul la care, după patru ani de la acordarea acestuia, reclamanta recurentă îşi invocă propria culpă în contractarea împrumutului.
De altfel, nu poate fi primită nici critica prin care recurenta a susţinut că, în Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 21 martie 2005, nu a fost individualizat imobilul ce a fost ipotecat pentru garantarea restituirii creditului, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, privind cadastru şi publicitatea imobiliară, care stabileşte cuprinsul noţiunii de imobil, acesta fiind explicit menţionat, exprimat prin număr de carte funciară şi număr topografic, astfel că atât terenul cât şi construcţia, au avut număr cadastral unic, şi nu diferit, aşa cum a susţinut aceasta.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei SC E.T. SRL Târgu Jiu, declarat împotriva deciziei nr. 153 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a lll-a civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu şi de intervenienta SC A. SRL Italia împotriva deciziei nr. 153 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a lll-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 414/2013. Civil. Alte cereri. Contestaţie în... → |
|---|
