ICCJ. Decizia nr. 4576/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4576/2013
Dosar nr. 14171/1748/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 16 octombrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 10 aprilie 2012 a fost sancţionat contravenienta W.P.G. & C. pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 10 noiembrie 2011 a circulat, fără a deţine rovinietă valabilă, pe Autostrada A2 Km 12 + 450 m, localitatea Glina, judeţ Ilfov.
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti la data de 9 mai 2012, contravenienta W.P.G. & C. a solicitat instanţei anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit de intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Centrul de studii tehnice rutiere şi informatică .
Prin Sentinţa nr. 8144 din 4 octombrie 2012, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reţinând că soluţia se impune în raport cu prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum completate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin încheierea din 18 martie 2013, Judecătoria Cornetu a dispus trimiterea dosarului, pe cale administrativă, Judecătoriei Cluj-Napoca.
Prin Sentinţa nr. 8768 din 29 mai 2013, Judecătoria Cluj-Napoca, la rândul său, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Cornetu, reţinând că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 15/2002 în forma avută anterior modificării prin dispoziţiile Legii nr. 2/2013, respectiv prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, contravenţiilor prevăzute la art. 8 din acest act normativ le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Prin dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002, s-a introdus un nou articol, art. 101, potrivit căruia: "prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (..) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."
Dispoziţiile art. 101 mai sus arătate, în lipsa unor norme tranzitorii instituite prin dispoziţiile Legii nr. 2/2013, în raport de prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. 1865, sunt aplicabile doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii norme de competenţă, nu şi celor în curs de soluţionare.
Soluţia se impune şi în raport de interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. XXIII alin. (1) - (4) din Legea nr. 2/2013, care se referă în mod restrictiv doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal (nu şi în materia contravenţională) şi cu indicarea instanţelor pe rolul cărora se află astfel de procese, respectiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi curţile de apel.
În cauza supusă analizei, se constată că plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul unei judecătorii, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, anume la data de 9 mai 2012, caz în care competenţa materială de soluţionare revine, potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 coroborat cu ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Cum, contravenţia a fost săvârşită în localitatea Glina aflată în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 4575/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4577/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|