ICCJ. Decizia nr. 5070/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5070/2013
Dosar nr. 31627/301/2013
Şedinţa camerei de consiliu din 6 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani sub nr. 7098/231/2013 la data de 11 iunie 2013, B.E.J. D.S. a solicitat, la cererea creditorului B. SA, încuviinţarea executării silite prin poprire împotriva debitoarei P.I., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru emiterea cardului în RON din 4 august 2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 19 din 19 iunie 2013, Judecătoria Focşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 Bucureşti, reţinând că, prin cererea cu care a fost învestită s-a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru emiterea cardului în RON din 4 august 2008. Potrivit art. 781 alin. (1) Noul C. proc. civ., poprirea se înfiinţează de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul sau terţul poprit, iar potrivit art. 650 alin. (1), instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Cum sediul B.E.J. D.S. se află în Bucureşti, sector 3, instanţa competentă a soluţiona cauza este Judecătoria sector 3 Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din 31 iulie 2013, Judecătoria sector 3 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ., procesele şi executările silite începute anterior datei de 15 februarie 2013 vor rămâne sub imperiul vechilor dispoziţii procesuale. Or, în prezentul dosar, cererea creditorului a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 19 aprilie 2012, anterior intrării în vigoare a noii legi de procedură, fiind incident vechiul C. proc. civ. În contextul acestui act normativ, executorul are libertatea de a alege instanţa pe care o sesizează, întrucât încuviinţarea executării nu face decât să-i permită să efectueze în continuare demersuri de identificare a bunurilor urmăribile pe raza instanţei sesizate.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 24 din Noul C. proc. civ., "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", în cauza pendinte, ulterior datei de 15 februarie 2013.
Chiar dacă sesizarea instanţei cu cererea de încuviinţare a executării silite formulate de către B.E.J. D.S. s-a realizat la data de 11 iunie 2013, în dosarul Judecătoriei Focşani, se regăseşte cererea de continuare a executării silite formulată la data de 19 aprilie 2012 de către creditorul B. SA, adresată aceluiaşi executor.
Faţă de dispoziţiile legale anterior citate şi de data declanşării procedurii executării silite, rezultă că aplicabile în cauză sunt dispoziţiile vechiului C. proc. civ. şi nu ale noii reglementări intrate în vigoare la 15 februarie 2013.
Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., "poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit".
În speţă, prin cererea formulată, creditoarea B. SA a solicitat, prin intermediul B.E.J. D.S., încuviinţarea executării silite prin poprire asupra veniturilor debitoarei P.I., la terţul poprit C.C. SRL, cu sediul în Focşani, judeţul Vrancea.
Cum sediul terţului poprit se află, aşa cum s-a arătat, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Focşani, iar dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. sunt aplicabile, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 5069/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5071/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|