ICCJ. Decizia nr. 5071/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5071/2013
Dosar nr. 3049/63/2006*
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 18 iulie 2006, reclamanţii M.R., M.D.A., L.M., M.O.M., S.M.M.L. şi T.M. au chemat în judecată pârâţii SC P.G. SA Craiova, Asociaţia M.P. Dolj, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 391 din 31 mai 2006 emisă de SC P.G. SA Craiova şi Asociaţia M.P. Dolj, obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, str. B. compus din clădiri şi teren, cunoscut ca şi "M.M.".
În motivarea cererii, au arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 au notificat Primăria Municipiului Craiova pentru restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut Societăţii în nume colectiv "M.A.M.", iar notificarea a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 5332 din 24 aprilie 2003 în sensul înaintării notificării, însoţită de actele doveditoare, la SC P.G. SA Craiova spre competentă soluţionare, ca unitate deţinătoare a imobilului revendicat, dar aceasta nu s-a conformat prevederilor legale prevăzute de art. 27 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată.
S-a mai arătat că pârâta SC P.G. SA a contestat în instanţă, la data de 10 mai 2004, Dispoziţia nr. 5332 din 24 aprilie 2003, iar Tribunalul Dolj prin Sentinţa civilă nr. 482 din 14 decembrie 2004 a respins acţiunea ca nefondată, decizie rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 5908 din 15 iunie 2006.
S-a mai arătat că pârâtele susţin în dispoziţia emisă sub numărul nr. 391 din 31 mai 2006, contestată în prezenta cauză, faptul că imobilul în litigiu se află în patrimoniul lor în conformitate cu contractul de privatizare din 9 martie 1994 încheia cu F.P.S., respectiv art. 5 pct. 3 din contractul de privatizare din 22 aprilie 1994 încheiat cu F.P.S.V. Oltenia, în prezent S.I.F. Oltenia.
Prin Sentinţa civilă nr. 393 din 9 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3049/63/2006, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, s-a anulat Dispoziţia nr. 391 din 31 mai 2005 emisă de pârâta SC P.G. SA, s-a constatat că reclamanţii au calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a fost obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii expert.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanţii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul cunoscut ca "M.M.", preluat abuziv de la autorul lor, imobil care se afla la data notificării în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizată, respectiv SC P.G. SA, astfel că în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat îndreptăţirea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, competenţa de soluţionare revenind autorităţii publice care a efectuat privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin Decizia civilă nr. 98 din 6 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova au fost admise apelurile formulate de reclamanţi şi de către pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a schimbat în parte sentinţa civilă, în sensul că a obligat pârâta SC P.G. SA Craiova să emită decizie de restituire în natură, în favoarea reclamanţilor, pentru suprafaţa de 14.529 mp, teren intravilan, situat în Craiova, str. B., jud. Dolj, identificată prin amplasament şi vecinătăţi conform schiţei anexă nr. 2 la completarea la raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. tehnic D.D. la data de 22 februarie 2010. A fost obligată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în favoarea reclamanţilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, corespunzător suprafeţei de 1.581 mp, imposibil de restituit în natură. S-a înlăturat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile.
Prin Decizia nr. 4621 din 31 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia invocată de reclamanţi cu privire la lipsa calităţii procesuale de folosinţă a reclamantei M.O.M., admiţând recursul declarat de pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi SC P.G. SA. A fost casată încheierea din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova şi Decizia civilă nr. 98 din 6 aprilie 2010 a aceleiaşi instanţe şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj pentru soluţionare.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat sub nr. 3049/63/2006, cu prim termen la 10 octombrie 2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 428 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj a admis acţiunea şi a anulat Dispoziţia nr. 391 din 31 mai 2006 emisă de pârâta SC P.G. SA. Pe cale de consecinţă, a obligat pârâta SC P.G. SA să emită decizie de restituire în natură, în favoarea reclamanţilor, pentru suprafaţa de 14.529 mp, teren intravilan, situat în Craiova, str. B., jud. Dolj, identificată prin amplasament şi vecinătăţi conform schiţei anexă nr. 2 la completarea raportului de expertiză tehnică întocmit de exp. tehnic D.D. şi a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în favoarea reclamanţilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, corespunzător suprafeţei de 1.581 mp, imposibil de restituit în natură.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi SC P.G. SA, iar prin încheierea din data de 16 mai 2012, Curtea de apel Craiova, la solicitarea apărătorului reclamanţilor s-a recalificat calea de atac a sentinţei, în raport de dispoziţiile art. XII coroborate cu art. XXVI din Legea nr. 202/2010, ca fiind recurs.
Prin Decizia civilă nr. 6779 din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a admis recursul declarat de pârâta SC P.G. SA şi a fost modificată în parte sentinţa, în sensul respingerii acţiunii faţă de SC P.G. SA, urmând ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafaţă de 16.110 mp teren situat în Craiova, str. B. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, susţinând, în esenţă, încălcarea normelor procedurale prin calificarea greşită a căii de atac de către instanţă.
În acest sens, s-a arătat că, deşi prin Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul suprimării apelului, norma modificatoare nu are incidenţă în speţă, faţă de dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conform cărora "art. 26 în forma modificată se aplică şi proceselor în curs în situaţia în care nu a fost pronunţată o hotărâre asupra fondului".
Or, în cauză, o primă hotărâre asupra fondului a fost pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, ceea ce înseamnă că dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificate, devin inaplicabile.
Consideră că devin astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Arată că, în cauza dedusă judecăţii reclamanţi au solicitat doar restituirea în natură a imobilelor şi nu au avut niciodată un capăt subsidiar de cerere prin care să solicite acordarea măsurilor reparatorii, astfel că sunt incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de apel pronunţând o extra petita.
În continuarea criticilor invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în privinţa bunurilor supuse naţionalizării, procedurii de naţionalizare şi preluare a bunurilor, a stabilirii şi plăţii despăgubirilor.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
Contrar susţinerii reclamanţilor, calificarea căii de atac s-a realizat în mod corect de către instanţa anterioară, în raport de modificările operate în ce priveşte regimul căilor de act în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010, şi în raport de norma tranzitorie conţinută de acest din urmă act normativ.
Astfel, prin art. XII din Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situaţia exercitării contestaţiei împotriva actului emis de unitatea deţinătoare (hotărârile de primă instanţă rămânând supuse astfel doar recursului).
Totodată, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conţinând norme tranzitorii, dispoziţiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică "şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Pretinzând că se află în situaţia de exceptare de la aplicarea normei modificate, reclamanţii fac referire la Decizia civilă nr. 4621 din 31 mai 2011 a instanţei supreme, arătând că se pronunţaseră mai multe hotărâri înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, ceea ce face ca procesului să nu-i fie aplicabilă norma nouă.
Reclamanţii ignoră însă, că prin această decizie au fost casate hotărârile pronunţate anterior şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe, iar apoi pronunţată Sentinţa civilă nr. 428 din 14 noiembrie 2011 a aceluiaşi tribunal.
Nu poate fi primită susţinerea reclamanţilor că dispoziţiile tranzitorii ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile pentru că există hotărârea instanţei de recurs, care a intrat în puterea lucrului judecat, deoarece textul în discuţie, prevăzând că dispoziţiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se referă, evident, la hotărâri pronunţate în primă instanţă, şi nu la orice fel de hotărâri.
Mai mult, în faţa instanţei de apel chiar apărătorul reclamanţilor a solicitat recalificarea căii de atac din apel în recurs, faţă de dispoziţiile Legii nr. 202/2010.
Aşadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (care a avut loc la 25 noiembrie 2010) s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă care, atât potrivit normei tranzitorii cât şi potrivit dispoziţiei de drept comun (art. 725 C. proc. civ.) rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicţional.
O hotărâre desfiinţată nu este producătoare de efecte, este inexistentă juridic, astfel încât prin raportare la ea nu se poate determina, cum se pretinde, situaţia căilor de atac cărora le este supusă.
Intenţia legiuitorului, dedusă din conţinutul art. XXVI al Legii nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privinţa hotărârilor de primă instanţă pronunţate după intrarea în vigoare a noii reglementări - ipoteză regăsită în speţă, cu referire la singura hotărâre a fondului existentă din punct de vedere juridic (Sentinţa civilă nr. 428 din 14 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj).
În felul acesta, legiuitorul s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispoziţiile noi de procedură se aplică numai proceselor, cererilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii [art. XXII alin. (2)], situaţie căreia i s-ar fi subsumat cea din speţă (cu procedura jurisdicţională declanşată la 18 iulie 2006), alegând ca moment de referinţă cel al pronunţării hotărârii de primă instanţă după modificarea normei (pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre a fondului şi de o cenzură a acesteia în recurs).
Potrivit considerentelor arătate, rezultă că instanţa anterioară a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, atunci când a constatat că împotriva sentinţei tribunalului este deschisă doar calea de atac a recursului şi a procedat în consecinţă la calificarea şi soluţionarea acesteia.
Ca atare, fiind vorba în speţă de o hotărâre irevocabilă, devenită astfel prin judecata recursului, rezultă caracterul inadmisibil al demersului judiciar cu care reclamanţii au învestit Înalta Curte, motiv pentru care celelalte critici referitoare la incidenţa altor motive de nelegalitate nu vor mai fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii M.R., M.D.A., L.M., H.N., S.M.M., M.S. şi A.R. împotriva Deciziei civile nr. 6779 din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5070/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5091/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
