ICCJ. Decizia nr. 550/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 550/2013
Dosar nr. 7364/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 7 februarie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii G.M. şi G.M.
La apelul nominal s-au prezentat petenţii reprezentaţi de avocat L.L., lipsă fiind intimata C.G.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ş.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la 11 februarie 2013.
Reprezentantul petenţilor solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris, pe care le expune şi oral.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenţii G.M. şi G.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3192/198/2011 al Tribunalului Vâlcea.
Strămută judecata cauzei la Tribunalul Sibiu.
Păstrează actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 551/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 549/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|