ICCJ. Decizia nr. 548/2013. Civil
Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, pronunțată în dosar, s-a dispus detașarea de la dosar a cererii de recuzare formulată de D.C. și înaintarea acesteia la Serviciul arhivă pentru înregistrare.
Prin încheierea din 17 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în camera de consiliu, a fost respinsă, ca nefondată cererea formulată de petentul D.C. privind recuzarea completului de judecată, în dosar.
în motivare, instanța a reținut că în cuprinsul cererii de recuzare nu se regăsesc motivele pentru care, în opinia patentului, cei trei membri ai completului ar fi incompatibili să soluționeze recursul, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 27 C. proc. civ.
încheierea astfel pronunțată este irevocabilă.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul D.C.
La termenul de judecată din data de 13 februarie 2013, înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ. încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul pricinii.
în speță, având în vedere că încheierea recurată a fost dată în dosarul de recurs, în timpul judecării recursului și că decizia astfel pronunțată este irevocabilă, nefiind supusă nici unei căi de atac conform art. 299 și 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel că și încheierea de respingere ca nefondată a cererii de recuzare are același caracter irevocabil, nefiind supusă astfel recursului.
Mai mult, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluție inadmisibilă.
Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
Prin urmare, față de considerentele mai sus, înalta Curte a respins recursul ca inadmisibil.
← ICCJ. Decizia nr. 542/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 51/2013. Civil → |
---|