ICCJ. Decizia nr. 5726/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5726/2013
Dosar nr. 1973/84/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 6 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 40448/3/2012, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, cu sediul în Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC T.R. SRL, cu sediul în municipiul Zalău, judeţul Sălaj, solicitând obligarea acesteia la plata sumei reprezentând remuneraţia datorată artiştilor interpreţi pentru utilizarea fonogramelor de distribuitori prin cablu pentru perioada 22 decembrie 2010 - 17 noiembrie 2011, a sumei reprezentând penalităţi de întârziere, obligarea pârâtei să pună la dispoziţia reclamantului un raport privind serviciile de programe retransmise pentru fiecare lună, necesar pentru repartizarea remuneraţiilor încasate pentru perioada 22 decembrie 2010 - 17 octombrie 2011, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut, în esenţă, că pârâta avea obligaţia legală să declare baza de calcul şi să achite remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi, însă nu a îndeplinit această obligaţie legală, deşi a fost notificată de către reclamant în mai multe rânduri să execute toate obligaţiile ce constituie obiectul acţiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 470 din 27 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a procedat la declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Sălaj.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că în cauză este vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, reglementată de art. 7 C. proc. civ. şi nu sunt aplicabile prevederile art. 10 pct. 8 din Cod, nefiind vorba despre săvârşirea de către pârâtă a vreunei fapte ilicite.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 1973/84/2013.
Învestit prin declinare, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 4996 din 8 noiembrie 2013, la rândul său, a declinat competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că, prin art. 10 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, se prevede că, în afară de instanţa de domiciliu a pârâtului, mai este competentă, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, cum este cazul în speţa de faţă, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
Potrivit art. 12 C. proc. civ. de la 1865, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
În aplicarea prevederilor mai sus citate, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
Reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a învestit instanţa cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, invocând drept temei juridic al acţiunii prevederile art. 130 alin. (1) lit. a) şi lit. h) din Legea nr. 8/1996, respectiv neîndeplinirea de către pârâtă a unor obligaţii legale imperative, care poate fi subsumată unui fapt ilicit, săvârşit la locul unde aceste obligaţii trebuie executate, respectiv sediul reclamantului CREDIDAM, situat în municipiul Bucureşti.
În consacrarea acestor norme legale şi în aplicarea principiului disponibilităţii, reclamantul a înţeles să se adreseze Tribunalului Bucureşti pentru soluţionarea cererii sale de chemare în judecată.
Cum reclamantul a ales între două instanţe deopotrivă competente şi s-a adresat Tribunalului Bucureşti şi, dându-se eficienţă normelor legale care reglementează competenţa alternativă, Tribunalul Sălaj a admis excepţia invocată de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Art. 7 alin. (1) C. proc. civ. dispune că cererea îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat (precum pârâta SC T.R. SRL Zalău) se face la instanţa sediului ei principal.
Potrivit aceluiaşi text, cererea poate fi introdusă şi la instanţa locului unde persoana juridică de drept privat are reprezentanţă, dar numai „pentru obligaţiile ce urmează să fie executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.”
Prin art. 10 pct. 8 C. proc. civ., se prevede că, în afară de instanţa de domiciliului pârâtului, mai este competentă, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
În speţă, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a învestit instanţa cu o cerere de chemare în judecată prin care a invocat încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 8/1996, respectiv neîndeplinirea unor obligaţii legale imperative, anume aceea de a solicita reclamantului autorizaţia licenţă neexclusivă înainte de utilizarea repertoriului protejat, în vederea achitării remuneraţiei către organismul de gestiune colectivă (obligaţie stipulată de art. 130 lit. a)), pretinzând repararea prejudiciului prin plata acestor remuneraţii, dar şi cea de comunicare în format scris şi electronic, a informaţiilor şi de transmitere a documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le reclamantul le colectează, precum şi informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora (art. 130 lit. h)), sens în care a fost formulat al doilea capăt de cerere.
Pretinsa nerespectare a acestor obligaţii legale imperative se circumscrie unei conduite ilicite, fapta ilicită constând, în principal, în utilizarea de către pârâtă a fonogramelor, fără autorizaţie licenţă neexclusivă, în calitate de distribuitor prin cablu, cu consecinţa neachitării a remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi şi executanţi în perioada în litigiu - 22 decembrie 2010 - 17 noiembrie 2011; de asemenea, pârâta a încălcat şi obligaţia prescrisă de art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, omiţând să comunice reclamantului documentaţia prevăzută de această normă.
În consecinţă, prin formularea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, temeiul juridic al acţiunii fiind reprezentat de dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. 1865, având în vedere data producerii pretinselor fapte ilicite.
Pe de altă parte, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a învestit instanţa cu soluţionarea a două capete de cerere - plata sumelor reprezentând remuneraţia datorată artiştilor interpreţi pentru utilizarea de către pârâtă a fonogramelor, în calitate de distribuitor prin cablu pentru perioada 22 decembrie 2010 - 17 noiembrie 2011 (cu penalităţi de întârziere) - capăt principal de cerere, precum şi cel privind obligarea pârâtei să pună la dispoziţia reclamantului un raport privind serviciile de programe retransmise pentru fiecare lună, necesar pentru repartizarea remuneraţiilor încasate pentru perioada 22 decembrie 2010 - 17 octombrie 2011 - capăt de cerere accesoriu; potrivit dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., pentru cea din urmă cerere operează o prorogare legală de competenţă în favoarea instanţei competente să judece cererea principală, astfel că, pentru stabilirea instanţei competente în soluţionarea litigiului este suficientă determinarea celei competente pentru judecarea capătului principal de cerere.
Or, astfel cum deja s-a arătat pentru soluţionarea unei cereri în răspundere civilă delictuală pentru fapta ilicită săvârşită de o persoană juridică de drept privat, pentru stabilirea instanţei competente din punct de vedere teritorial sunt operante fie dispoziţiile art. 7, fie cele ale art. 10 pct. 8 C. proc. civ., competenţa teritorială în această materie fiind una relativă, iar nu absolută.
Cum fapta ilicită imputată pârâtei a constat în redistribuirea prin cablu a fonogramelor conţinând prestaţii ale artiştilor interpreţi sau executanţi, fără autorizaţie licenţă neexclusivă şi, deci, fără plata remuneraţiilor datorate (pretinzându-se repararea prejudiciului prin plata acestora), rezultă că, instanţei în circumscripţia căreia s-a săvârşit această faptă îi revine competenţa teritorială pentru soluţionarea litigiului în temeiul art. 10 pct. 8 (deci, Tribunalului Sălaj, în raza căruia pârâta, cu sediul în municipiul Zalău, judeţul Sălaj, îşi desfăşoară activitatea), instanţă care coincide şi cu cea determinată potrivit art. 7 C. proc. civ. (instanţa de la sediul principal al persoanei juridice de drept privat chemate în judecată); totodată, şi în cazul în care cele două instanţe nu coincideau, alegerea între două instanţe deopotrivă competente revine reclamantului, astfel cum prevede art. 12 C. proc. civ.; or, în speţă, nici în exercitarea acestei opţiuni, reclamantul nu putea sesiza în mod legal Tribunalul Bucureşti.
În considerarea celor ce preced, competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Sălaj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5725/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5737/2013. Civil. Recuzare. Recurs → |
|---|
