ICCJ. Decizia nr. 711/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 711/2013

Dosar nr. 7541/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 13 februarie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta R.M.

La apelul nominal lipsesc petenta şi intimata Casa judeţeană de pensii Satu Mare.

Ministerul Public este reprezentat de L.V., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de către magistratul asistent că, potrivit ECRIS - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere a fost soluţionat la data de 22 decembrie 2012. Petenta a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei, obligaţie neîndeplinită de către aceasta.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de anulare a cererii de strămutare, ca netimbrată.

Înalta Curte constatând că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, instanţa a pus în vedere petentei să achite taxa judiciară de timbru datorată până la primul termen de judecată, aceasta fiind citată cu menţiunea de timbra cererea cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, iar petenta nu s-a conformat şi nu a timbrat cererea;

Faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, care statuează: „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat" şi alin. (3) potrivit căruia: „Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii",

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Anulează ca netimbrată cererea formulată de petenta R.M. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 10215/83/2010 al Curţii de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 711/2013. Civil. Strămutare. Fond