ICCJ. Decizia nr. 713/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 713/2013

Dosar nr. 7635/1/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 13 februarie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul C.G.

La apelul nominal a răspuns petentul prin avocat P.V.D., lipsind intimata I.A.

Ministerul Public este reprezentat de L.V., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de către magistratul asistent că, potrivit ECRIS - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, următorul termen acordat în dosarul a cărui strămutare se cere este la data de 6 martie 2013.

Avocat P.V.D., solicită admiterea cererii de strămutare, pentru motivele invocate în scris, pe care le susţine şi oral.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare pentru argumentele prezentate verbal.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petentul C.G. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 82/286/2005 al Tribunalului Iaşi.

Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Iaşi, la Tribunalul Bacău.

Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 713/2013. Civil. Strămutare. Fond