ICCJ. Decizia nr. 2635/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 2635/2013

Dosar nr. 2191/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 15 mai 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul B.D.M.

La apelul nominal se prezintă avocat A.R., pentru petentul B.D.M., lipsind intimaţii B.G., Banca B.R.D.- Baia Mare pentru sucursala S.M. şi Agenţia J., B.D.V.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 7 iunie 2013.

Avocat A.R. solicită admiterea cererii de strămutare, astfel cum a fost formulată.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul B.D.M. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 9111/182/2007* al Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2635/2013. Civil. Strămutare. Fond