ICCJ. Decizia nr. 2693/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 2693/2013

Dosar nr. 1684/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 16 mai 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii T.L. şi K.R.

La apelul nominal au lipsit petenţii şi intimaţii I.I. şi T.A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V.L.

Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a arătat şi că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 5797/337/2012 al Judecătoriei Zalău, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 20 mai 2013.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petenţii T.L. şi K.R. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 5797/337/2012 al Judecătoriei Zalău.

Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Zalău la Judecătoria Timişoara.

Păstrează actele de procedură îndeplinite.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2693/2013. Civil. Strămutare. Fond