ICCJ. Decizia nr. 2697/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 2697/2013
Dosar nr. 1950/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 16 mai 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul N.N.
La apelul nominal au lipsit petentul şi intimaţii P.I. şi P.M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V.L.
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a arătat şi că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 182/213/2013 al Judecătoriei Corabia, a cărui strămutare se solicită, a fost declinat în favoarea Tribunalului Olt.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul N.N. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 182/213/2013 al Judecătoriei Corabia.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2698/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2696/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|