ICCJ. Decizia nr. 2703/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 2703/2013
Dosar nr. 2162/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 16 mai 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul G.C.
La apelul nominal au lipsit petentul şi intimaţii G.I. şi G.M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V.L.
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a arătat şi că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 6052/193/2012 al Tribunalului Botoşani, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 21 mai 2013 şi că la data de 15 mai 2013, s-a depus de către petent, cerere de amânare în vederea angajării unui apărător.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de amânare în vederea angajării unui apărător.
Deliberând, în raport de dispoziţiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de amânare formulată de petent nu este motivată, astfel încât o va respinge.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul G.C. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 6052/193/2012 al Tribunalului Botoşani.
Fără cale de atac.
În şedinţă publică, astăzi 16 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2764/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1265/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
---|