ICCJ. Decizia nr. 1265/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1265/2013
Dosar nr. 27149/3/2008
Şedinţa publică din 8 martie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă sub nr. 23860 din 21 decembrie 2007, reclamanta G.V. a chemat in judecată pe pârâţii H.S.E. şi C. - societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor de autor ce i se cuvin şi să remită sumele încasate cu titlu de drepturi de autor şi în numele acesteia, din momentul la care a declarat că este unică moştenitoare.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a devenit moştenitoarea defunctei S.E., decedată la data de 10 februarie 1992, în baza certificatului de moştenitor din 15 mai 21992 emis de notariatul Local de Stat al Sectorului 1 Bucureşti.
Aceasta din urmă, l-a moştenit pe soţul ei decedat anterior, S.M., fiul scriitorului M.S., aşa cum s-a stabilit prin certificatul de moştenitor din 18 decembrie 1986 eliberat de Notariatului de Stat al Sectorului 1 Bucureşti.
A mai arătat reclamanta ca drepturile de autor i se cuvin într-o cota de 1/8 din sumele încasate cu acest titlu, pârâta persoană fizică încasând fără drept totalul drepturilor de autor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996.
La cererea de chemare in judecată a fost anexat un set de înscrisuri (filele 4-9).
Pârâta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii formulate de către reclamanta.
Aceasta a arătat că este un organism de gestiune colectivă constituit în temeiul Legii nr. 8/1996, fiind desemnată prin Decizia Directorului General al Oficiul Român pentru Drepturi de Autor nr. 8/1997, drept unic colector al drepturilor de autor în domeniul operelor scrise, exercitând gestiunea operelor scrise pe bază de mandat. Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 8/1996 dreptul de exploatare al operelor scrise reprezintă un drept exclusiv al titularului de drepturi de autor de a autoriza sau interzice când şi în ce mod va fi utilizată opera sa.
De asemenea, s-a mai arătat că drepturile patrimoniale de autor, în conformitate cu dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 sunt prescriptibile, în termenul general de prescripţie de 3 ani.
Aceeaşi pârâtă a învederat că pârâta H.S.C. prin declaraţia notarială aut. sub nr. 135149 din 17 octombrie 2003 emisă de Biroul Notarului Public „L.G.”, până în anul 2006 a beneficiat integral şi exclusiv de toate drepturile de autor ce îi reveneau de pe urma defunctului scriitor M.S. În această calitate, pârâta H.S.C. a preferat să-şi exercite exclusiv şi individual drepturile prin încheierea de contracte cu diverse edituri interesate de opera marelui scriitor M.S., astfel că a încasat individual remuneraţiile aferente.
În anul 2006, din verificările întreprinse de C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, pe linia transmiterii succesorale a drepturilor de autor, s-a constatat că 2/8 din drepturile de autor ce au aparţinut soţiei scriitorului M.S., respectiv defunctei V.S., conform art. 6 pct. a) din Decretul nr. 321/1956 ce stabileşte dreptul soţului supravieţuitor la exerciţiul drepturilor de autor pe tot timpul vieţii, sunt gestionate de societatea pârâtă conform art. 25 din Legea nr. 8/1996, în calitate de unic organism de gestiune colectivă în domeniul de creaţie al operelor scrise de pe teritoriul României.
La scurt timp după verificările întreprinse de aceasta, s-a prezentat la sediul societăţii C., reclamanta G.V. cu acte de succesiune şi a informat cu privire la faptul că pârâta H.S.C. a prezentat o declaraţie notarială ce nu reflectă adevărul în sensul că ar fi singura beneficiară a drepturilor patrimoniale de autor obţinute de aceasta din editarea operei scriitorului M.S.; acest fapt a fost comunicat prin corespondenţă, pârâtei H.S.C., cu solicitarea de a nu mai perfecta contracte de cesiune în mod individual cu diverse edituri.
Pârâta H.S.C., urmare a acestui fapt, s-a prezentat la Biroul Notariatului Public „N.” pentru dezbaterea succesiunii, întrucât mai existau şi alţi moştenitori în cauză.
Prin corespondenţa de informare purtată cu Biroul Notariatului Public „N.” de către C., societatea pârâtă a fost informată prin adresa nr. 386 din 13 februarie 2007 de faptul că în cadrul acestui Notariat, se află în derulare dezbaterea succesiunii moştenitorilor decedaţi ai scriitorului M.S.
Prin adresa nr. 1303 din 10 aprilie 2007, pârâta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a adus la cunoştinţă Editurilor interesate de opera scriitorului M.S., despre situaţia succesorală a drepturilor de autor ce au aparţinut acestuia.
A mai arătat pârâta C. că până în prezent Biroul Notariatului Public „N.” nu a transmis o informare privind finalizarea procedurii notariale de dezbatere succesorală.
Faţă de acest aspect, având ca premisă faptul că exercitarea drepturilor de autor, în cazul pluralităţii de titulari, este guvernată de principiul unanimităţii, dar şi a faptului că până în prezent situaţia succesorală a moştenitorilor drepturilor de autor de pe urma scriitorului M.S., nu a fost finalizată în cadrul Biroului Notariatului Public „N.”, C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, prin întâmpinarea formulată, pârâta a învederat instanţei că nu are calitatea legală de a da curs solicitărilor formulate de reclamanta G.V. privind perfectarea de contracte de cesiune pentru opera scriitorului M.S.
Pârâta H.S.E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 6204 din 9 mai 2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, în raport de excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa a constatat că potrivit art. 2 lit. e) din C. proc. civ., tribunalele judecă procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială ca instanţe de fond.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă la data de 12 iulie 2008, sub nr. 27149/3/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 38 F din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de C., fiind respinsă acţiunea, ca nefondată.
Pentru a soluţiona astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:
În primul rând, instanţa a luat act de declaraţia de renunţare a reclamantei la pretenţiile formulate împotriva pârâtei H.S.E., în temeiul dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., declaraţie făcută de aceasta, după pronunţarea sentinţei de declinare a competenţei de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la data de 19 iunie 2008.
Pe de altă parte, în aprecierea calităţii procesuale pasive a pârâtei C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, s-a avut în vedere mandatul de gestiune încheiat la data de 13 iulie 2007, de către reclamantă cu această pârâtă, astfel încât, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cuantumul drepturilor cuvenite, s-a constatat însă că acestea au fost încasate exclusiv de pârâta H.S.E., prin încheierea în mod direct de contracte de editare cu diverse edituri, drepturi la care reclamanta a renunţat, prin renunţarea la pretenţiile formulate împotriva acestei pârâte.
În aceste condiţii, s-a constatat că reclamanta (deşi nu are calitatea de moştenitor legal al defunctului M.S., fiind însă legatar universal al norei acestuia - S.E. – care, la rândul său, l-a moştenit cu o cotă de 1/1 pe soţul său M.S. - fiul marelui scriitor), nu are drepturi de autor cuvenite şi neîncasate, astfel încât, acţiunea a fost privită ca neîntemeiată şi, astfel, respinsă.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat calea de atac, în termen legal atât reclamanta G.V. care a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemenicie, dar şi pârâta C. care a învederat prin motivele sale de apel neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate şi solicitate la prima instanţă.
La 24 septembrie 2009 apelanta - pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac a reclamantei; s-a învederat instanţei inadmisibilitatea formulării de către reclamantă a unor cereri noi în calea de atac, respectiv cele privind acordarea drepturilor de autor provenind din retransmiterea prin cablu a operelor, comunicarea prin internet a acestora, împrumutul public şi remuneraţia compensatorie pentru copie privată.
La termenul de judecată din 12 ianuarie 2010, reclamata a precizat cuantumul pretenţiilor sale ca fiind de 110.000 lei, precizare în raport de care, prin încheierea de şedinţă din 09 martie 2010, instanţa de apel a calificat calea de atac, ca fiind apelul.
Prin încheierea de şedinţă din 09 martie 2010, cauza a fost suspendată cu aplicarea disp. art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a cererii ce făcea obiectul dosarului nr. 4523/3/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind anularea certificatului de moştenitor în baza căruia reclamanta şi-a justificat calitatea procesuală activă în prezentul litigiu.
Judecata apelului a fost reluată prin admiterea cererii de repunere pe rol, conform celor dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 01 noiembrie 2011.
În apel, s-a administrat proba cu noi înscrisuri.
Astfel, s-a solicitat apelantei-pârâte C. situaţia colectărilor şi repartizărilor de sume băneşti, făcute în numele moştenitorilor lui M.S., începând cu luna decembrie 2004 la zi, pentru ce fel de drepturi, relativ la sumele rezultate din utilizarea operei prin radiodifuziune, retransmitere prin cablu, comunicare publică, reprezentare scenică, reproducere şi distribuire, adaptarea, traducerea şi împrumutul public a operelor scriitorului M.S.
Prin decizia civilă nr. 31A din 21 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.
În ce priveşte apelul reclamantei, instanţa de apel a constatat că apărările acesteia în privinţa calităţii sale de moştenitor, expuse în cadrul criticilor apelului, nu sunt relevante, întrucât prima instanţă a soluţionat fondul cererii reţinând că reclamanta nu are drepturi de autor cuvenite şi neîncasate, faţă de încasarea exclusivă a acestora de către pârâta H.S.C., pârâtă faţă de care reclamanta a renunţat la judecată, conform consemnării actului de dispoziţie din încheierea de şedinţă din 09 decembrie 2008 din dosarul primei instanţe.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că din modalitatea de expunere a considerentelor sentinţei, nu se poate reţine că pronunţarea cu titlu subsidiar asupra calităţii reclamantei de moştenitor legal al defunctului M.S., a afectat soluţionarea fondului, cu atât mai puţin cu cât acest aspect nu a făcut obiect al dezbaterilor contradictorii ale părţilor. Ca atare, în lipsa unei impediment la cercetarea de către prima instanţă a fondului dreptului şi în raport de soluţionarea irevocabilă primită (în cursul desfăşurării apelului) asupra acestui aspect, prin judecarea dosarului nr. 4523/3/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curtea de apel a înlăturat din motivarea instanţei fondului, ca neavenite, consideraţiile privind calitatea de moştenitor a reclamantei.
Asupra drepturilor de autor cuvenite moştenitorilor scriitorului M.S., încasate şi repartizate de către apelanta-pârâtă C., instanţa a reţinut din probatoriile cu înscrisurile necontestate ale cauzei, administrate în această fază procesuală, că pentru perioada decembrie 2004 – noiembrie 2006, remuneraţia a fost încasată de către pârâta H.S.C. (conform fişelor de repartiţie filele 103-107 dosar apel), iar după declanşarea prezentei acţiuni, reclamanta a încasat în luna decembrie 2011 de la pârâtă C., suma de 578,06 lei (filele 93-94 dosar apel).
Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate reţine încasarea de către apelanta-pârâtă C. şi nerepartizarea unor drepturi de autor pentru opera scriitorului M.S., societatea de gestiune colectivă îndeplinindu-şi atribuţiile în limitele mandatului de gestiune primit de la reclamantă în 13 iulie 2007.
Cât priveşte apelul pârâtei C., instanţa de apel a observat că singura critică a acestuia, priveşte omisiunea de stabilire în sarcina reclamantei, a cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă în faza procesuală a fondului.
Verificându-se însă conţinutul solicitărilor acestei părţi, s-a constatat că pârâta C. nu a formulat o atare cerere pentru acordarea cheltuielilor de judecată în primă instanţă nici în cuprinsul întâmpinării de primă instanţă, nici cu ocazia concluziilor asupra fondului cauzei, astfel cum rezultă din practicaua sentinţei apelate.
Faţă de motivele expuse, s-a apreciat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, astfel că, ambele apeluri au fost respinse ca nefondare, în aplicarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor sale, recurenta arată că a învederat instanţelor de fond că în baza mandatului acordat, C. a colectat remuneraţia datorată potrivit metodologiilor din domeniu pentru retransmiterea prin cablu, comunicarea publică, radiodifuzarea, comunicarea prin internet, reproducerea şi distribuirea, aducerea, adaptarea, reprezentarea teatrală a tuturor operelor scriitorului M.S., din care avea 1/8 din veniturile obţinute prin exploatarea acestora în modalităţile menţionate.
Intimata C. a colectat remuneraţia legal datorată pentru copia privată, împrumut public şi retransmitere prin cablu pentru care nu este necesar un mandat, potrivit art. 1231 din Legea nr. 8/1996 întrucât aceste drepturi patrimoniale de autor sunt supuse gestiunii obligatorii.
Pe de altă parte, recurenta susţine că gestiunea obligatorie înlătură gestiunea individuală, astfel că H.S.C. nu avea posibilitatea de a gestiona individual aceste drepturi, din care recurenta deţine o cotă de 1/8 şi pe care nu i le-a cedat. Aceste argumente nu au fost analizate de instanţa de apel care, deşi le-a menţionat atunci când a prezentat motivele mele de apel, a omis a se pronunţa asupra lor.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că intimata C. i-ar fi acordat drepturile colectate în limita cotei ce i se cuvenea, deşi recurenta a arătat în mod explicit că datele primite la dosar de la C. nu sunt reale, întrucât aceasta nu a furnizat situaţia gestiunii obligatorii pe categorii de drepturi şi nici sumele ce i se cuvin.
În plus, instanţa de apel a prezentat un sofism în cuprinsul motivării deciziei atunci când a motivat că tribunalul nu s-a pronunţat asupra calităţii procesuale active a reclamantei, considerând că acest aspect nu prezintă relevanţă. Or, în motivarea primei instanţe, aceasta excepţie neinvocată ocupă un spaţiu amplu, aspect ce a rămas neelucidat prin decizia instanţei de apel.
Recurenta mai precizează că prin decizia civilă nr. 208A/2010, pronunţată în dosarul nr. 1523/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei C. împotriva sentinţei civile nr. 1497/2009 pronunţata de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi a fost admis apelul său împotriva aceleaşi sentinţe, ce a fost schimbată în parte, în sensul respingerii în întregime a acţiunii, ca neîntemeiate.
Or, instanţa de apel a reţinut ca în urma morţii scriitorului M.S. a fost dezbătută succesiunea şi s-a emis certificatul de moştenitor, prin care au fost declaraţi ca succesori legali ai autorului soţia supravieţuitoare (cu o cota de 6/24) şi cei 6 descendenţi (fiecare cu o cotă de 3/24), pe timp de 50 de ani, conform art. 6 alin. b) din Decretul nr. 321/1956.
Ulterior, atât soţia supravieţuitoare cât şi descendenţii au decedat, succesiunea acestora fiind dezbătută şi preluată de moştenitori.
Se reia precizarea de către recurentă că este succesoarea descendentei S.E., însă deşi instanţa de apel a constatat că reclamanta invocă nelegalitatea transmiterilor ulterioare ale drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului M.S., combate această teză, deoarece potrivit art. 6 din Decretul nr. 321/1956, drepturile patrimoniale de autor se transmit descendenţilor pe timp de 50 de ani; termenul a început să curgă de la 1 ianuarie 1962, iar termenul de 50 de ani este unul legal, astfel că nu se impunea menţionarea acestuia în cuprinsul certificatului de moştenitor.
Conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificat prin art. 128 din Legea nr. 285/2004, durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a acestei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie prevăzute în legislaţia anterioara, se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege; rezultă, aşadar, că s-a prelungit termenul de protecţie a operelor de la moartea autorului, de la 50 la 70 de ani, protecţie ce operează până la 1 ianuarie 2032; în concluzie, acest motiv de apel a fost respins ca neîntemeiat.
Se mai arată de recurentă că instanţa de apel a constatat că reclamanta are calitatea de legatar universal al descendentei defuncte S.E., dar a reţinut în mod greşit că S.E. face parte din categoria „alţi moştenitori”, cărora li se aplică dispoziţia art. 6 lit. c) din Decretul nr. 321/1956 şi care nu ar putea transmite la rândul ei drepturile patrimoniale de autor.
Argumentele instanţei de apel privesc interpretarea corelată a dispoziţiilor Decretului cu cele din materie succesorală, motivând că la naşterea drepturilor de autor, conform art. 6 din decret, se stabilesc moştenitorii şi masa succesorală, iar retransmiterile succesorale ulterioare sunt supuse dispoziţiilor de drept comun din materie succesorală; în consecinţă, greşit s-a reapreciat asupra duratei de protecţie a dreptului de autor în funcţie de persoana succesorului subsecvent, cât timp autorul său iniţial se încadra în dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Decret; recurenta susţine că aceste argument nu a fost analizat de instanţa de apel, fiind pronunţată o hotărâre nelegală.
Intimata pârâtă C. nu a depus întâmpinare la motivele de recurs, formulând, în schimb, concluzii scrise.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 21 decembrie 2007, reclamanta G.V. a chemat în judecată atât pe pârâta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, cât şi pe pârâta H.S.C., solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata drepturilor de autor ce i se cuvin de pe urma scriitorului M.S., potrivit cotei sale succesorale de 1/8, iar pârâta H.S.C. să fie obligată să îi remită sumele încasate cu titlu de drepturi de autor şi în numele său, întrucât s-a declarat unică moştenitoare a autorului lor comun; prin cererea depusă la prima instanţă, reclamanta a renunţat însă la judecată împotriva celei din urmă pârâte.
Cu excepţia precizării depuse în dosarul primei instanţe (respectiv la tribunal, după declinare) de la fila 28, recurenta reclamantă nu a mai formulat alte cereri precizatoare în faţa primei instanţe; prin cererea menţionată, aceasta solicita obligarea C. să îi pună la dispoziţie contractele încheiate fie de C. ca mandatar al moştenitorilor, fie de H.S.C. pentru perioada 2005-2007; să îi fie puse la dispoziţie contracte încheiate în aceeaşi perioadă dar care nu s-au mai derulat din cauza comunicării interdicţiei date către edituri atât de C. cât şi de H.S.; să fie obligată pârâta a-i comunica valoarea încasată ca urmare a editării unor opere ale lui M.S. la diverse edituri; să fie obligată C. să prezinte dovada demersurilor făcute către edituri privind identificarea editării operelor marelui scriitor; să fie obligată pârâta C. să îi comunice sumele încasate din radiodifuzarea operei, în televiziune şi în teatru în perioada 2005-2007; totodată, prin aceeaşi cerere reclamanta a solicitat introducerea în cauză a unor edituri indicate în cuprinsul cererii, solicitare ce a fost respinsă de prima instanţă prin încheierea din 11 noiembrie 2008 ca tardivă, această dispoziţie a tribunalului nefiind criticată în apel.
Prin urmare, la prima instanţă, recurenta reclamantă nu a individualizat nici drepturile patrimoniale de autor a căror valorificare a intenţionat-o prin formularea cererii, nici nu a evaluat (după preţuirea sa) obiectul pricinii şi nici nu a indicat perioada pentru care a formulat pretenţiile sale din cererea de chemare în judecată.
Prin motivele de apel însă, recurenta reclamantă a solicitat să se dispună obligarea pârâtei C. la plata drepturilor ce i se cuvin în calitate de succesoare a scriitorului M.S., drepturi decurgând din utilizarea operei prin radiodifuziune, retransmitere prin cablu, comunicare publică, reprezentare scenică, reproducere şi distribuire, adaptarea, traducerea şi împrumutul public a operelor marelui scriitor, precizându-şi, totodată, valoarea pretenţiilor la nivelul sumei de 110.000 lei la termenul de judecată din 12 ianuarie 2010.
Ca atare, instanţa de apel a dispus emiterea unei adrese către intimata pârâtă a cauzei prin care i s-a solicitat să comunice situaţia colectărilor şi repartizărilor de sume băneşti, făcute în numele moştenitorilor lui M.S., începând cu luna decembrie 2004 la zi (deci, pentru 3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată), pentru ce fel de drepturi, relativ la sumele rezultate din utilizarea operei prin radiodifuziune, retransmitere prin cablu, comunicare publică, reprezentare scenică, reproducere şi distribuire, adaptarea, traducerea şi împrumutul public a operelor scriitorului M.S.
Acestei solicitări intimata a răspuns prin adresele de la filele 93-94 şi 103-107, în sensul că pentru perioada decembrie 2004 – noiembrie 2006, remuneraţia a fost încasată de către pârâta H.S.C. care s-a declarat unică moştenitoare a lui M.S. (conform fişelor de repartiţie comunicate în copie la dosar), iar după declanşarea acţiunii de faţă, reclamanta a încasat, în luna decembrie 2011, de la pârâta C., suma de 578,06 lei.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine încasarea de către apelanta-pârâtă C. şi nerepartizarea unor drepturi de autor pentru opera scriitorului M.S., intimata pârâtă, organism de gestiune colectivă, îndeplinindu-şi atribuţiile în limitele mandatului de gestiune primit de la reclamantă în 13 iulie 2007.
Prin motivele de recurs, recurenta critică decizia instanţei de apel pentru aceea că intimata pârâtă C. nu a furnizat situaţia gestiunii obligatorii pentru categoriile de drepturi pe care le gestionează şi nici sumele ce i se cuvin.
Această critică nu poate fi primită, întrucât instanţa de apel a emis o adresă la intimată în sensul celor deja arătate, iar intimata a comunicat instanţei situaţia repartizărilor de sume provenind din colectarea tuturor drepturilor patrimoniale de autor de pe urma scriitorului M.S.
Dacă însă recurenta reclamantă considera că aceste probe sunt insuficiente în raport cu obiectivul şi teza probatorie pe care şi-a propus-o (sarcina probei revenindu-i, conform art. 1169 C. civ.), aceasta avea la îndemână posibilitatea solicitării unor dovezi suplimentare faţă de cele deja administrate, în condiţiile art. 298 rap. la art. 138 C. proc. civ. sau, mai mult decât atât, să insiste în administrarea probei cu expertiză contabilă; această probă a fost solicitată în apel de reclamantă (potrivit încheierii din 1 noiembrie 2011, fila 80 dosar apel), însă instanţa a prorogat pronunţarea asupra acestei probe, iar reclamanta nu a reiterat-o înainte de dezbaterea pe fond a apelului, după cum nici prin prezentele motive de recurs nu critică acest aspect.
Ca atare, Înalta Curte constată că, în susţinerea criticii analizate, recurenta se află în situaţia de a-şi invoca propria culpă procesuală, ceea ce dispoziţiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ. nu permit, partea neîndeplinindu-şi propriile obligaţii procesuale stipulate de art. 129 alin. (1) C. proc. civ. (cu referire specială la probarea pretenţiilor sale).
Faţă de cele comunicate de intimată instanţei de apel prin înscrisurile anterior enunţate, Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel a stabilit (ca efect al neaprobării unei situaţii contrare de către reclamantă ca şi în aplicarea principiului in dubio pro reo) că pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a repartiza sumele colectate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere scrise în regim de gestiune colectivă obligatorie (art. 1231 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Legea nr. 8/1996, anume, remuneraţie compensatorie pentru copie privată, remuneraţie echitabilă pentru împrumut public, retransmiterea prin cablu) pentru o perioadă de 3 ani anterioară cererii de chemare în judecată.
Pe de altă parte, împrejurarea că această repartizare a drepturilor de autor s-a realizat de C. doar către comoştenitoarea H.S.C. care pentru perioada în discuţie s-a declarat unică moştenitoare a scriitorului M.S. (fila 112 dosar apel), coroborată cu împrejurarea că recurenta a comunicat C. calitatea sa de comoştenitoare a aceluiaşi scriitor abia prin notificarea din anul 2007 de la fila 148 dosar apel, şi având în vedere şi faptul că recurenta reclamantă a renunţat la judecată în contradictoriu cu pârâta H.S., nu poate conduce la concluzia că pârâta C. poate fi îndatorată a face o dublă plată, ci încasarea de către H. a unor drepturi superioare decât cele ce i s-ar fi cuvenit (proporţionale cu cota sa succesorală) reprezintă o chestiune ce trebuia reglată între comoştenitoarele autorului; însă, recurenta reclamantă a renunţat la judecarea cererii de chemare în judecată împotriva acesteia, astfel cum s-a arătat.
Totodată, recurenta reclamantă nu putea pretinde de la C. plata unor eventuale drepturi patrimoniale de autor ce intră în domeniul gestiunii facultative (drepturi dintre cele prevăzute de art. 1232 din Legea nr. 8/1996), în absenţa unui mandat anume acordat către C. în acest sens, pentru perioada analizată (decembrie 2004 – iulie 2007), în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că reclamanta a acordat un asemenea mandat pârâtei la 13 iulie 2007.
În ce priveşte criticile din motivele de recurs cu referire la calitatea sa de moştenitoare a norei scriitorului M.S., ceea ce în cauză îi justifică legitimarea procesuală activă, Înalta Curtea constată ca şi instanţa de apel că o atare excepţie procesuală de fond nu a fost analizată de prima instanţă, tribunalul confirmând calitatea procesuală activă a reclamantei în cadrul unui considerent indiferent care, criticat fiind prin motivele de apel, a şi fost înlăturat de curtea de apel; în plus, instanţa de apel a reţinut că dubiul indus ca urmare a contestării certificatului de moştenitor nr. 862 din 10 februarie 2002 emis în favoarea recurentei de Notariatul Local de Stat al Sectorului 1 Bucureşti de pe urma autoarei sale S.E., a fost în mod irevocabil înlăturat prin pronunţarea deciziei civile nr. 7023 din 11 octombrie 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală prin care, în mod irevocabil, s-a respins acţiunea prin care s-a solicitat, între altele, să se constate nulitatea absolută a acestui certificat de moştenitor.
Totodată, Înalta Curte urmează a constata că toate celelalte critici formulate prin motivele de recurs referitoare la pronunţarea de instanţa de apel asupra calităţii sale procesuale active ori presupuse aprecieri ce ar fi fost făcute asupra termenelor de protecţie a operelor scriitorului M.S., nu au legătură cu pricina de faţă, fiind străine de considerentele deciziei recurate (ceea ce rezultă şi din expozeul prezentei decizii) şi, prin urmare, lipsite de obiect.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.V. împotriva deciziei nr. 31A din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2703/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2878/2013. Civil → |
|---|
