ICCJ. Decizia nr. 3596/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 3596/2013
Dosar nr. 3426/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 10 septembrie 2013
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC V.R. SA, prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 45886/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal a răspuns petenta SC V.R. SA, prin avocat S.E., cu împuternicire avocaţială la dosar - fila 10, lipsă fiind intimaţii G.E.L. şi M.R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, judecata dosarului a cărui strămutare se solicită a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. proc. civ., în data de 17 iunie 2013.
Avocat S.E., pentru petenta SC V.R. SA, solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii de strămutare formulată de petenta, pentru motivele expuse verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta SC V.R. SA prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 45886/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Strămută judecata cauzei de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la Judecătoria Ploieşti.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3567/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3597/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|