ICCJ. Decizia nr. 3597/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3597/2013

Dosar nr. 3514/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu din 10 septembrie 2013

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul P.M., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 4765/101/2013 al Tribunalului Mehedinţi.

La apelul nominal nu au răspuns petentul P.M. şi intimaţii P.M.E., P.A., I.A., P.M., C.E., C.E., I.A.A., P.I., P.S. şi F.M.N.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluţionat la data de 03 iunie 2013.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare formulate de petent, ca rămasă fără obiect.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul P.M., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 4765/101/2013 al Tribunalului Mehedinţi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3597/2013. Civil. Strămutare. Fond