ICCJ. Decizia nr. 3713/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3713/2013

Dosar nr. 3579/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la data de 12 septembrie 2013

Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a arătat şi că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 5575/86/2013 al Tribunalului Suceava, a cărui strămutare se solicită, are termen la data de 01 octombrie 2013.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.

Analizând cererea,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii B.I. şi B.M. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 5575/86/2013 al Tribunalului Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3713/2013. Civil. Strămutare. Fond