ICCJ. Decizia nr. 3741/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3741/2013

Dosar nr. 114/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 13 septembrie 2013

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 13915/306/2012 al Judecătoriei Sibiu, a cărui strămutare se solicită, a fost declinat spre soluţionare către Judecătoria Salişte. La data de 4 septembrie 2013 petentul a precizat că solicită strămutarea Dosarului nr. 13915/306/2012 al Judecătoriei Salişte, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei.

Deliberând, Înalta Curte constată, ca inadmisibilă, solicitarea de modificare a cererii de strămutare, formulată de petent, atât timp cât instanţa supremă a fost investită cu soluţionarea cererii de strămutare privind Dosarul nr. 13915/306/2012 al Judecătoriei Sibiu, urmând ca cererea petentului să fie analizată numai în raport de acest dosar.

Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul R.S. prin mandatar H.D. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 13915/306/2012 al Judecătoriei Sibiu.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3741/2013. Civil. Strămutare. Fond