ICCJ. Decizia nr. 4175/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4175/2013
Dosar nr. 3845/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 octombrie 2013
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 1122/107/2013 al Tribunalului Alba, secţia I civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 4 octombrie 2013.
Se mai referă că pe rolul instanţei supreme a mai fost înregistrată o cerere de strămutare a aceluiaşi dosar, respectiv sub nr. 3846/1/2013, soluţionată la data de 26 septembrie 2013 în sensul admiterii cererii şi strămutării cauzei de la Tribunalul Alba, la Tribunalul Cluj.
Totodată, referă că petenta SC B. SRL a înaintat prin fax, la data de 30 septembrie 2013, o cerere prin care solicită instanţei să ia act că prezenta cerere de strămutare a rămas fără obiect, anexând extras din Dosarul nr. 3846/1/2013 al instanţei supreme.
Reprezentantul Ministerului Public arată că prezenta cerere a rămas fără obiect, cauza fiind deja strămutată în Dosarul nr. 3846/1/2013.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta SC B. SRL privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1122/107/2013 al Tribunalului Alba, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4174/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4176/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|