ICCJ. Decizia nr. 4214/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4214/2013

Dosar nr. 3650/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 2 octombrie 2013

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare a fost comunicată intimaţilor. Se arată de asemenea că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor Dosarul nr. 13469/300/2009 a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi are termen de judecată la data de 18 decembrie 2013.

Intimata R.M. solicită admiterea cererii de strămutare.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul S.D.I., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 13469/300/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4214/2013. Civil. Strămutare. Fond