ICCJ. Decizia nr. 4218/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4218/2013
Dosar nr. 3836/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 2 octombrie 2013
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare a fost comunicată intimaţilor. Se arată că la data de 5 septembrie 2013, intimatul Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare prin care invocă aplicarea dispoziţiilor noului C. proc. civ. în soluţionarea cererii de strămutare, iar pe fond solicită respingerea cererii de strămutare ca neîntemeiată. De asemenea, la data de 30 august 2013, intimatul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „L.T.”, depune întâmpinare prin care invocă excepţia inadmisibilităţii cererii de strămutare faţă de prevederile art. 402 C. proc. civ.
În continuare se arată că potrivit programului de gestiune informatizată a instanţelor Dosarul nr. 6324.1/30/2006* a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Curţii de Apel Timişoara şi are termen de judecată la data de 16 octombrie 2013.
Instanţa pune în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii de strămutare invocată prin întâmpinare de intimatul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „L.T.”.
Avocat O.B. pentru petenta R.H.L. învederează ca există pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Dosarul civil nr. 591/1/2013 prin care a solicitat strămutarea aceluiaşi dosar, dar pe când acesta se afla pe rolul Tribunalului Timiş, cerere respinsă prin încheierea de şedinţă nr. 1932 din 4 aprilie 2013.
Faţă de această împrejurare, avocat C.B. pentru intimatul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „L.T.” arată că renunţă la invocarea excepţiei.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei invocate.
Având cuvântul pe cererea de strămutare, avocat O.B. pentru petentă solicită admiterea acesteia pentru motivele prezentate în scris şi expuse oral.
Avocat C.B. solicită respingerea cererii de strămutare.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentă R.H.L., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6324.1/30/2006* al Curţii de Apel Timişoara.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4217/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4219/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|