ICCJ. Decizia nr. 4224/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4224/2013

Dosar nr. 4074/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 2 octombrie 2013

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare este legal timbrată, comunicată intimatei. De asemenea, se referă că la data de 19 august 2013, petenta SC A.R. A.S.T.R.A. SA Bucureşti, reprezentată prin sucursala Zalău a depus un memoriu de precizare a cererii de strămutare iar la data de 30 septembrie 2013 intimata SC W.C.I. SRL a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de strămutare ca nefondată. În continuare, se arată că potrivit programului de evidentă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 711/84/2013 a cărui strămutare se cere se află pe rolul Tribunalului Sălaj şi are termen de judecată la data de 4 octombrie 2013.

Nemaifiind cereri prealabile, Înalta Curte pune în discuţia reprezentanţilor părţilor cererea de strămutare.

Avocat P.L. pentru petenta SC A.R. A.S.T.R.A. SA Bucureşti, reprezentată prin sucursala Zalău pune concluzii de admitere a cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris şi susţinute oral. De asemenea, depune împuternicire avocaţială.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta SC A.R. A.S.T.R.A. SA Bucureşti, reprezentată prin sucursala Zalău, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 711/84/2013 al Tribunalului Sălaj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4224/2013. Civil. Strămutare. Fond