ICCJ. Decizia nr. 4228/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4228/2013
Dosar nr. 3227/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 2 octombrie 2013
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare a fost comunicată intimaţilor şi Dosarul nr. 7138/271/2013 a cărui strămutare se solicită se află pe rolul judecătoriei Oradea. De asemenea, se arată că prin încheiere de şedinţă din 18 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. proc. civ. până la data de 18 septembrie 2013.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenţii B.M., B.D., B.A. şi A.B., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7138/271/2013 al Judecătoriei Oradea.
Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Oradea, la Judecătoria Miercurea Ciuc.
Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4227/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4253/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|