ICCJ. Decizia nr. 4796/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4796/2013
Dosar nr. 4661/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 24 octombrie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta S.M.D.
La apelul nominal au lipsit petenta şi intimatul S.M.S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V.L.
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a arătat şi că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 618/290/2012 al Judecătoriei Reşiţa, a cărui strămutare se solicită, are termen la data de 7 noiembrie 2013.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta S.M.D. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 618/290/2012 al Judecătoriei Reşiţa.
Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Reşiţa la Judecătoria Orşova.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 4795/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4797/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|