ICCJ. Decizia nr. 4795/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4795/2013
Dosar nr. 4566/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 24 octombrie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul C.P.
La apelul nominal au lipsit petentul şi intimaţii C.I.T., Comisia Locală Păstrăveni de aplicare a Legii nr. 18/1991 - prin primar şi Comisia Judeţeană Neamţ pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V.L.
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a arătat şi că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 420/321/2012* al Judecătoriei Târgu Neamţ, a cărui strămutare se solicită, are termen la data de 20 noiembrie 2013. De asemenea, se referă asupra faptului că petentul a mai formulat o cerere de strămutare a aceluiaşi dosar, pentru aceleaşi motive, ce a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a civilă la data de 9 septembrie 2013, anterior înregistrării cererii la secţia I civilă, sub nr. 4478/1/2013, cu termen de judecată la data de 31 octombrie 2013.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat trimiterea cererii de strămutare secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă mai întâi învestită.
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
În speţa supusă analizei, se constată că Dosarul nr 4566/1/2013 având ca obiect strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 420/321/2012* al Judecătoriei Târgu Neamţ, a fost înregistrată pe rolul secţiei I civilă la data de 16 septembrie 2013, iar Dosarul nr. 4478/1/2013, având acelaşi obiect, a fost înregistrat pe rolul Secţiei a II-a civilă la data de 9 septembrie 2013.
Ca atare, în raport de prevederile art. 962 din Hotărârea CSM nr. 387/2005, potrivit cărora „dacă se constată că pe rolul instanţei există sau au existat cel puţin două cereri formulate de aceeaşi parte, având acelaşi obiect principal şi aceeaşi cauză, toate cererile vor fi judecate de către primul complet învestit", se impune trimiterea prezentei cereri secţiei a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Trimite cererea formulată de petentul C.P. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 420/321/2012* al Judecătoriei Târgu Neamţ secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 4794/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4796/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|