ICCJ. Decizia nr. 4872/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4872/2013
Dosar nr. 4639/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 octombrie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul Ministerul Apărării Naţionale.
La apelul nominal se prezintă consilierul juridic V.A. pentru petentul Ministerul Apărării Naţionale, intimatul S.V.A., personal - în stare de arest, asistat de avocatul C.D., lipsind intimatul D.M.C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 24743/325/2011* al Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 6 noiembrie 2013.
Totodată, referă că au fost înaintate la dosar de către intimatul S.V.A., prin fax, în dimineaţa şedinţei de judecată, note scrise prin care solicită admiterea cererii de strămutare, un set de acte doveditoare şi extrase de pe portalul instanţelor cu soluţiile pronunţate în dosarele menţionate în referatul aflat la dosar.
Se mai referă că pe rolul secţiilor I civilă şi a II-a civilă din cadrul instanţei supreme au mai fost înregistrate cereri de strămutare a altor dosare şi în care Ministerul Apărării Naţionale figurează ca intimat, conform referatului ataşat la dosar.
Reprezentantul petentului, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă invocate în scris şi prezentate verbal.
Avocatul intimatului S.V. solicită admiterea cererii de strămutare.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petentul Ministerul Apărării Naţionale privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 24743/325/2011* al Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, la Curtea de Apel Alba Iulia.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 4871/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4873/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|