ICCJ. Decizia nr. 4913/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4913/2013

Dosar nr. 4550/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 30 octombrie 2013

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul A.D.Gh., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6929/111/2013 al Tribunalului Bihor.

La apelul nominal au lipsit petentul şi intimaţii Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu" şi Universitatea din Oradea.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că la data de 10 octombrie 2013 intimata Universitatea din Oradea a depus la dosar, prin serviciul Registratură, întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de strămutare, ca neîntemeiată. Potrivit ECRIS - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere are termen de judecată la data de 13 noiembrie 2013.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul A.D.Gh., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6929/111/2013 al Tribunalului Bihor.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4913/2013. Civil. Strămutare. Fond