ICCJ. Decizia nr. 4918/2013. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4918/2013

Dosar nr. 4783/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 30 octombrie 2013

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta P.M., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 241/59/2012* al Curţii de Apel Timişoara.

La apelul nominal au lipsit petenta şi intimaţii W.R.P., S.A., S.P.B., S.V. şi S.L.L.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că la data de 22 octombrie 2013, intimatul W.R.P. a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea cererii de strămutare, ca neîntemeiată. Prin petiţia înregistrată la dosar la data de 29 octombrie 2013, petenta a solicitat acordarea unui termen pentru a-şi angaja apărător, ataşând cererii şi un set de înscrisuri. Potrivit ECRIS - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere a fost soluţionat la data de 1 octombrie 2013.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul cu privire la cererea pentru lipsa de apărare formulată de petenta, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată.

Înalta Curte, deliberând, respinge, ca nefondată, cererea pentru lipsa de apărare formulată de petenta constatând că nu întruneşte cerinţele art. 156 alin. (1) C. proc. civ. şi că de la data când petenta a fost citată şi până la termenul de astăzi, aceasta a avut la dispoziţie suficient timp pentru a-şi angaja apărător.

Înalta Curte, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, acordă cuvântul în dezbaterea cererii de strămutare.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta P.M., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 241/59/2012* al Curţii de Apel Timişoara.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 30 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4918/2013. Civil