ICCJ. Decizia nr. 4956/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4956/2013
Dosar nr. 4744/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 31 octombrie 2013
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul D.C.N. prin care s-a solicitat strămutarea Dosarului nr. 19646/318/2012 al Tribunalului Gorj.
La apelul nominal au lipsit părţile, petentul D.C.N. şi intimaţii SC S.M.P. SRL, B.C., B.M.E., SC M.I. SRL şi N.C.
Ministerul Public este reprezentat de procurorul de şedinţă Ş.S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, judecata în dosarul a cărui strămutare se solicită a fost suspendată conform dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. proc. civ. şi că petentul a depus la dosar note scrise prin care îşi completează motivele şi depune dovezi noi.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petentul D.C.N. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 19646/318/2012 al Tribunalului Gorj.
Strămută judecata cauzei de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Buzău.
Păstrează actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 4955/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4957/2013. Civil → |
---|