ICCJ. Decizia nr. 5346/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 5346/2013
Dosar nr. 5123/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 19 noiembrie 2013
S-a luat în examinare cererea formulată de petenţii P.C. şi P.C. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 15 72/318/2013 al Tribunalului Gorj.
La apelul nominal au răspuns petenţii P.C., P.C., lipsă fiind intimatul P.M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are fixat termen la data de 25 noiembrie 2013.
Se mai referă şi că, prin serviciul registratură al instanţei s-a depus de către petenţi la data de 14 noiembrie 2013 precizări.
Petenţii P.C. şi P.C. au per rând cuvântul şi solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii de strămutare, pentru motivele expuse verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenţii P.C. şi P.C. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 1572/318/2013 al Tribunalului Gorj.
Strămută judecata cauzei de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Argeş.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 5345/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5452/2013. Civil → |
---|