Restituire imprumut asociat societate in valuta (euro)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 3551/2013
Dosar nr. 2565/1285/2011
Şedinţa publica din 25 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următeatele:
1. Hotărârea pronunţată la data de 19 martie 2012 de Tribunalul Specializat Cluj c a primă instanţă.
Prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 11 mai 2011 pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamantul C.M.M. a solicitat obligarea pârâtelor SC D.E. SRL şi D.G.S. la restituirea sumei de 180.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând împrumutul acordat pârâtelor la data de 17 iunie 2009.
Potrivit susţinerilor reclamantului, pârâtele nu au respectat termenul convenit prin contractul încheiat la 17 iunie 2009 pentru restituirea sumei împrumutate, de 120 zile de la data acordării împrumutului, termen care a expirat la 15 octombrie 2009, că la 2 noiembrie 2009 cu ocazia concilierii directe s-a convenit o prelungire a scadenţei până la 16 noiembrie 2009, pârâtele însă nu au restituit suma împrumutată până la data formulării prezentei acţiuni.
Pârâta D.G.S. prin întâmpinarea depusă la data de 10 octombrie 2012 a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii SC D.E. SRL, iar în ceea ce o priveşte a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În esenţă, pârâta a susţinut că suma de 180.000 euro împrumutată în nume personal de la reclamant, i-a fost restituită, în parte în numerar, în parte prin compensare cu alte obligaţii pe care reclamantul Ie avea izvorâte din tranzacţiile dintre ei; că împrejurările în care a fost semnat contractul de împrumut din 17 iunie 2009 sunt mult mai complexe decât cele arătate de reclamant în acţiunea introductivă, iar prin semnarea contractului in numele societăţii şi aplicarea ştampilei nu a intenţionat să angajeze societatea în acest raport juridic. Totodată pârâta a arătat că în absenţa acordului celui de al doilea administrator al societăţii, d-na V.I. şi a unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor care să aprobe contractarea împrumutului, semnarea contractului ele împrumut în numele societăţii nu este valabilă.
Pârâta persoană juridică, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Examinând probele cu înscrisuri şi interogatorii administrate în cauză Tribunalul prin sentinţa civilă nr. 1436 din 19 martie 2012 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC D.E. SRL ca neîntemeiată; a admis acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 180.000 euro echivalentul în RON la data plăţii ia cursul BNR şi la 12.505 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere conţinutul contractului de împrumut încheiat de pârti la 17 iunie 2009 din care rezultă că împrumutul a fost acordat ambelor pârâte, care figurează în calitate de împrumutate, pe contract fiind aplicate ştampila societăţii pârâte şi semnătura d-nei D.G.S. în calitate de administrator şi asociat cu drept de a reprezenta societatea în relaţia cu terţii.
Totodată prima instanţă a reţinut ca in actul constitutiv al societăţii pârâte nu există nici o prevedere care să condiţioneze contractarea împrumutului de acordul celorlalţi asociaţi, administratorul societăţii cu puteri depline putând angaja valabil societatea fără a fi necesară încuviinţarea sau aprobarea prealabile a celorlalţi asociaţi.
Referitor la apărările pârâtei D.G.S., în nume personal, tribunalul a reţinut că pretinsul dol, astfel cum a fost invocat prin întâmpinare, nu există, deoarece solicitarea reclamantului de a aplica ştampila societăţii pârâte nu este un motiv de dol.
Sub un ultim argument tribunalul apreciază că, având în vedere valoarea împrumutului, în ipoteza restituirii lui de către pârâta D.G.S., ar fi trebuit încheiate acte doveditoare, acte pe care pârâta nu Ie-a prezentat.
Aşa fiind, tribunalul, constatând încheierea valabilă de împrumut şi caracterul obligatoriu pentru părţile contractante conform art. 969 C. civ., a admis acţiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtele, în solidar la restituirea împrumutului acordat de 180.000 euro.
II. Apelul. Decizia civilă nr. 59 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin decizia civilă nr. 59 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel, secţia a ll-a civilă a admis apelul declarat de pârâtele SC D.E. SRL şi D.G.S. împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Cluj şi în consecinţă a schimbat în parte sentinţa fondului în sensul respingerii cererii reclamantuiu de obligare a pârâtei SC D.E. SRL Ia restituirea sumei de 180.000 euro; au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la obligarea pârâtei, persoană fizică, la restituirea împrumutului.
În motivarea soluţiei adoptate, Curtea de Apel a reţinut că potrivit actului constitutiv al societăţii SC D.E. SRL înregistrat Ia registrul comerţului la data de 9 septembrie 2008, atribuţiile administratorilor sunt limitate, în sensul că angajarea răspunderii societăţii în raporturile cu terţii se face în baza delegaţiei date de adunarea generală a asociaţilor, aceste limitări fiind opozabile terţilor de la data înregistrării Ior în Registrul Comerţului.
În acest context, instanţa de apel a apreciat că, în absenţa unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor referitoare la contractarea împrumutului şi în numele societăţii, semnarea contractului de către unul din cei doi administratori nu este suficientă pentru angajarea răspunderii societăţii, limitele mandatului acordat administratorului neputând fi imputate societăţii pentru a atrage obligarea sa.
În plus instanţa de apel reţine şi faptul că, potrivit cercetărilor penale declanşate la plângerea reclamantului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţie, s-a constatat că sumele împrumutate nu au intrat în contul societăţii, iar în prezenta cauză nu au fost administrate dovezi care să impună o altă concluzie.
III. Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 59 din 17 aprilie 2013 pronunţată în cauză de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.M.M. solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului formulat de pârâte şi menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.
Recurentul şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., vizând interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În argumentarea criticilor de nelegalitate invocate recurentul a susţinut că, în condiţiile în care pârâta societate comercială, este parte în contractul de împrumut şi semnatară a acestuia, prin administratorul desemnat, exonerarea societăţii de la plata sumei împrumutate este greşită iar împrejurarea că actul constitutiv al societăţii ar limita atribuţiile administratorului nu este de natură să exonereze societatea de la executarea obligaţiilor născute din contract.
Potrivit recurentului, angajarea societăţii în mod legal, în temeiul unui contract realizat în formă scrisă, semnat de administratorul legal al societăţii, nu presupune efectuarea de verificări suplimentare la Registrul Comerţului pentru a se stabili limitele mandatului, o astfel de cerinţa fiind excesivă.
Totodată recurentul precizează că potrivit actului constitutiv, art. 15 alin. (2), d-na D.G.S. este administrator cu puteri depline, iar împrejurarea că sumele de bani împrumutate nu au fost evidenţiate în documentele contabile nu are relevanţă în ceea ce priveşte pe împrumutător faţă de conţinutul contractului de cei doi pârâţi.
Sub un al doilea aspect, recurentul arată că, şi în ipoteza reţinută de instanţa de apel, a limitării puterilor conferite administratorului prin actul constitutiv şi inexistenţa unei hotărâri a adunării generale cu privire Ia încheierea contractului de împrumut, soluţia adoptată este greşită deoarece în procedurile judiciare derulate anterior formulării prezentei acţiuni, societatea a recunoscut existenţa contractului, a împrumutului în sine, poziţie procesuală care valorează o veritabilă ratificare având în vedere dispoziţiile referitoare Ia mandat [art. 1546 alin. (2) din vechiul C. civ.] aplicabile şi societăţilor comerciale.
În acelaşi sens, recurentul invocă şi îndeplinirea condiţiilor mandatului aparent, în raport de circumstanţele factuale ale cauzei, care au fundamentat credinţa legitimă a împrumutatorului cu privire la mandatul acordat reprezentantului legal al societăţii.
Din această perspectivă, susţine autorul recursului, menţiunile înscrise la Registrul Comerţului şi funcţia deţinută de către reprezentantul societăţii au fost edificatoare, aparenta astfel creată neputând fi imputată decât mandantului care a făcut sa fie credibilă existenţa mandatului.
Intimaţii pârâţi au formulat întâmpinări la cererea de recurs solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Chestiunea de drept, de a cărei dezlegare depinde soluţionarea prezentei cauze se circumscrie dispoziţiilor legale referitoare la drepturile şi obligaţiile administratorilor societăţii cu răspundere limitată, puterile conferite şi încălcarea limitelor acestor puteri, cuprinse în Legea nr. 31/1990 modificată (LSC) incidente în cauză.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează ca administratorii societăţii cu răspundere limitată sunt supuşi regimului general al drepturilor, obligaţiilor şi răspunderilor ce Ie revin acestora, potrivit dispoziţiilor comune cuprinse în Titlul III al LSC - Funcţionarea societăţilor comerciale -, art. 70, 72, având ca regulă, o plenitudine de competenţe, putând face toate operaţiunile cerute pentru realizarea obiectului de activitate, afara de restricţiile arătate în actul constitutiv; obligaţiile şi răspunderea administratorilor fiind reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi cele special prevăzute în această lege (art. 72).
Administratorii sunt mandatarii societăţii, lucrând în numele şi pe seama societăţii, conţinutul mandatului acordat, vizând gestionarea patrimoniului şi reprezentarea societăţii în raporturi comerciale este atât contractual, cât şi legal întrucât anumite obligaţii sunt reglementate direct prin lege.
În egală măsură, administratorilor societăţii cu răspundere limitată li se aplică dispoziţiile speciale privind societatea în nume colectiv, respectiv art. 75, 76, 77 alin. (1) şi art. 79, referitoare la dreptul de reprezentare, modul în care lucrează administratorii, numirea şi revocarea, la care art. 197 alin. (3) din LSC face trimitere expresă.
Aşa fiind, în raport de aceste dispoziţii legale pertinente în soluţionarea cauzei, a căror evocare Înalta Curte o consideră necesară faţă de, conţinutul deciziei atacate, care nu cuprinde nicio referire la dreptul aplicabil în fundamentarea raţionamentului juridic expus, Înalta Curte va reţine ca o premisă legală a considerentelor ce-i succed că în materia reprezentării societăţii cu răspundere limitata dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator dacă nu se prevede altfel prin actul constitutiv, ceea ce înseamnă că fiecare administrator exercită ambele categorii de atribuţii, de gestiune a patrimoniului şi de reprezentare putând să încheie în numele societăţii orice acte jundice, în limitele legii, care să o angajeze în mod legal în raporturile cu terţii.
În c auză instanţa de apel a apreciat că potrivit actului constitutiv al societăţii pârâte SC D.E. SRL atribuţiile administratorilor sunt limitate, angajarea răspunderii societăţii se face in baza delegaţiei date de adunarea generală, iar Ia dosar nu există o hotărâre a adunării generale care să ateste dezlegarea în sensul încheierii contractului de împrumut.
Art. 15 din actul constitutiv al societăţii are următorul conţinut:
„Atribuţiile administratorului se referă la convocarea adunării generale, luarea măsurilor pentru executarea hotărârilor acesteia, încheierea contractelor de muncă, individuale, (...) reprezentarea societăţii în relaţiile cu terţii, angajând răspunderea acesteia pe bază de delegaţie dată de adunarea generală (...).
„Atribuţiile legate de administrarea societăţii vor fi îndeplinite de asociatele V.I. şi D.G.S., cu puteri depline şi pe o perioadă nelimitată, acestea reprezentând societatea în raporturile cu terţii".
Astfel, ca o primă constatare Înalta Curte notează că în alin. (1) art. 15 au fost enumerate principalele atribuţiile pe care legea (LSC) le conferă administratorilor iar sintagma „angajând răspunderea societăţii pe bază de delegaţie dată de adunarea generală" este de natură să inducă o anumită doză de ambiguitate datorită modului de redactare şi termenilor utilizaţi - atât de hotărâre cât şi de delegaţie - cu referire la adunarea generală.
Cu toate acestea, în alin. (2) al art. 15 se prevede expres şi explicit că atribuţiile legate de administrarea societăţii vor fi îndeplinite de cei doi administratori desemnaţi din rândul asociaţiilor, cu puteri depline şi pe o perioadă nelimitată, ceea ce este de natură să înlăture orice echivoc în legătură cu întinderea puterilor acordate administratorilor societăţii în raporturile cu terţii, respectiv toate puterile pe care le implică îndeplinirea atribuţiilor legale ce revin administratorilor fără nici o restricţie convenţională.
Or, faţă de conţinutul alin. (2) din art. 15 pe care instanţa de apel, pentru raţini care ne scapă, nu îl menţionează, argumentul său în sensul limitării puterilor conferite administratorilor prin actul constitutiv este lipsit de fundament.
Altfel spus sintagma utilizată în alin. (1) art. 15 nu reprezintă, în opinia Curţii, decât o exprimare inadecvată şi nu o limitare a puterilor administratorilor, de vreme ce în aliniatul următor se precizează, „in terminis” puterile nelimitate acordate acestora, fără nicio rezervă, sau restrictie cu referire Ia alin. (1).
În acelaşi sens Înalta Curte aminteşte, aşa cum s-a arătat în preambulul acestor considerente, că dreptul de a reprezenta societatea prin încheiere de acte juridice în raporturile cu terţii este conferit administratorilor societăţilor cu răspundere limitată de lege (LSC), actul constitutiv putând limita dreptul de reprezentare fie acordându-l numai unuia dintre administratori, fie impunându-le semnătura conjunctă ca o condiţie de valabilitate a reprezentării, fie restricţionând puterile la anumite acte sau valori, ori niciuna din aceste ipoteze nu se regăseşte in art. 15 susmenţionat.
Relevantă în această concluzie este şi conduita procesuală a pârâţilor pe tot parcursul derulării procesului, care nu au făcut niciun fel de referire la conţinutul alin. (2) a art. 15 şi nu au oferit nicio explicaţie pertinentă cu privire Ia semnificaţia puterilor nelimitate acordate fiecărui administrator desemnat; în egală măsură pârâţii au trecut sub tăcere recunoaşterea fără nicio obiecţie a împrumutului primit, astfel cum este consemnată în procesul-verbal de conciliere din data de 2 noiembrie 2009 precum şi în întâmpinarea depusă în procesul de emitere a somaţiei de plată pentru restituirea împrumutului, declanşat de reclamant anterior promovării prezentei acţiuni, ceea ce conferă apărării lor întemeiată exclusiv pe art. 15 alin. (1) din actul constitutiv un caracter formal, de circumstanţă fără consistenţă sub aspectul consecinţelor juridice.
Distinct de acestea, plecând de la interpretarea ad litteram a sintagmei utilizate în alin. (1), aşa cum a procedat instanţa de apel, ar însemna ca în toate situaţiile în raporturile cu terţii, încheierea de acte juridice să impună o „delegaţie" din partea adunării generale, pentru angajarea răspunderii societăţii, ceea ce semnifică o limitare a puterilor conferite de lege acestor organe, inopozabilă terţilor, chiar dacă clauzele actului constitutiv sau hotărârea organelor statutare adoptate în acest sens au fost publicate, potrivit art. 55 din LSC.
Protecţia pe care art. 56 alin. (2) din LSC o oferea terţilor, împotriva unor limitări hotărâte de societate a puterilor conferite de lege reprezentanţilor legali, constituie o derogare de la principiile mandatului a cărei raţiune constă în aceea ca terţii se bazează la încheierea actelor juridice pe dispoziţiile legii care conferă anumite puteri reprezentanţilor societăţii, astfel că nu li se pot opune limitările acestor puteri prin voinţa asociaţilor; în acelaşi timp această protecţie constituie şi o derogare de la prevederile art. 50 din lege potrivit cărora actele pentru care societatea a efectuat publicitatea sunt opozabile terţilor.
Cum, în cauză instanţa de apel şi-a argumentat soluţia de schimbare a sentinţei fondului pe o analiză trunchiată a actului constitutiv, cu încălcarea tuturor dispoziţiilor legale susmenţionate referitoare la puterile conferite de lege reprezentanţilor legali ai societăţii cu răspundere limitate şi a protecţiei acordate terţilor in raporturile cu societatea, decizia astfel pronunţată intră sub incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1), (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâţii SC D.E. SRL Arad şi D.G.S.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. intimaţii pârâţi vor fi obligaţi la plata către recurent a cheltuielilor de judecată ocazionate de această fază procesuală, în suma de 268 RON, reprezentând cheltuieli de cazare aferente termenului din 25 octombrie 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.M.M. împotriva deciziei civile nr. 53/2013 din 17 aprilie 2013 pronunţată Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifica în tot decizia recurată in sensul că respinge apelul declarat de pârâtele SC D.E. SRL şi D.G.S. împotriva sentinţei civile nr. 436/2012 din 19 martie 2012 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj.
Obligă intimatele-pârâte în favoarea recurentului-reclaman C.M.M. la plata sumei de 268 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2013.
| ← Obligare plată diferenţa neachitată din preţul aferent unei... | Fotografii. Drept de autor. Folosire fără acord în reclamă.... → |
|---|
